După ce a studiat sociologia și antropologia și a urmat cursurile Atelierului Science-Fiction și Fantasy („Revista de povestiri și Bookblog”), Cezarina Anghilac s-a îngrijit de sumarul „Revistei de suspans”, timp de doi ani. A debutat în 2017 cu volumul de proză scurtă „Cine doarme și visează”, distins cu premiul AntareSFest pentru „Cel mai bun roman de debut Science Fiction, Fantasy, and Horror” din acel an. Multe povestiri publicate mai târziu, Cezarina pătrunde în rândul scriitorilor de la Crux Publishing cu primul volum al romanului dark fantasy „În cercul fiarei – Promisiuni de sânge”.
Despre romanul „În cercul fiarei – Puțină speranță”
Seria „În cercul fiarei” își are originile în povestirea „Fiara”, publicată în volumul de debut. Gândit inițial ca un singur roman, acesta a fost împărțit ulterior în două volume care se echilibrează și se completează reciproc, nu numai din punct de vedere al firului narativ, cât și în ceea ce privește structura.
„Cumva împărțirea pe care am făcut-o în acord cu Deea (Andreea Sterea, editor Crux Publishing), a reușit tocmai să ducă partea de world building în primul volum și, în a doua parte, mult mai multă acțiune pentru a putea încheia intriga începută.”– Cezarina Anghilac, autoarea seriei „În cercul fiarei”
Și încă ce world building!
Fără a spulbera misterul din jurul romanului și fără a da prea multe spoliere, e greu să nu rămâi impresionat de universul Noctiei pe care îl descoperi în prima carte, „Promisiuni de sânge”. Asemenea unui regizor, Cezarina traduce o parte din pilonii realității prin propria viziune, în timp ce pe alții îi „alchimizează” din nimic. Destul de rar, acest fenomen în literatura de fantasy contemporană nu creează doar o lume, ci stabilește totodată și un set de legi care o guvernează, total îndepărtat de orice reper ar avea cititorul. Oamenii se pot hibridiza prin magie cu animale legendare (kirbi) sau pot trăi în simbioză cu sarcopții care se hrănesc cu emoțiile gazdei, oferind în schimb o accentuare a rațiunii. Pădurea devine ea însăși un personaj prin metamorfozele continue pe care le suferă. Timpul este măsurat în cercuri și se scurge între luminări și neguri. În plus, scriitoare nu se rezumă la „un clasic sword and sorcery”, ci folosește magia ca pe un nucleu gravitațional care își extinde tentaculele subtil, fără obișnuitul „glamour” spectaculos de bile de foc, baghete magice și scântei.
Nici construcția personajelor nu e mai prejos.
Slievi (femeia-fiară care adoptă puii de kirb) și Novare Faruz (oblicitor ce aparține unei lumi infestate de morb) sunt persoanje puternice, a căror evoluție se află pe primul strat al firului narativ. Mânați de dorința de a recupera părți din ei la care au renunțat sau pe care le-au pierdut în anumite circumstanțe (umanitatea, respectiv statutul), ei suferă schimbări, mai mult sau mai puțin dramatice, dar, în orice caz, evoluează. Totuși, nu trebuie neglijate nici celelalte personaje care se remarcă printr-o complexitate evidentă: îi mai amintim doar pe Urza (fratele lui Slievi și conducătorul Grumzului) și pe Ikobe (hrivarul pe care Urza l-a salvat), iar pe restul vă voi invita să-i descoperiți voi în roman.
La distanță de un an de la publicarea primei cărți a duologiei „În cercul fiarei”, volumul „Puțină speranță” închide universul Noctiei. Acesta surprinde prin descoperirea unor noi dimensiuni în structura emoțională a personajelor, prin schimbarea raporturilor dintre ele, prin răsturnările de situație, dar, mai ales, prin aroma de speranță din final. De altfel, nu pot să nu precizez ușurarea pe care am avut-o la vederea glosarului de termeni firenezi de la sfârșitul cărții. O să înțelegeți în momentul în care veți lectura seria .
„Nu știu dacă există rețete de romane fantasy ideale”
Cezarina, ce ne poți spune despre al doilea volum?
Al doilea volum continuă aventurile eroilor din primul volum, ,,Promisiuni de sânge”, și anume: Novare Faruz, aflând că există un leac pentru morb, va trebui să găsească și o soluție pentru a-l face accesibil cât mai multor oameni, astfel încât să poată fi eradicată această boală. Slievi va avea în continuare de confruntat latura sa animalică, în încercarea ei de a își restăpâni umanitatea. Iar Urza, fratele ei, va fi pus în fața unei alegeri dificile, și anume, între scaunul Grumzului, lucru pe care și-l dorea și la care ținea cel mai mult, și alte oportunități despre care nu pot da mai multe detalii fără să dau și spoilere.
Abia așteptăm să aflăm acele oportunități. Cum ai simțit scrierea romanului?
Scrierea romanului a fost în două etape. Prima etapă a fost scrierea propriu-zisă, care a durat aproximativ șapte ani, cu pauze mai lungi sau mai scurte. Și a mai fost etapa a doua, mult mai vizibilă în cazul celui de-al doilea volum, când am rescris mai bine de jumătate din el în jumătate de an. Editoarea mea, când a văzut romanul, a zis: „Dar eu știam povestea altfel!”. Eu am zis: „Da, dar când am mai pus la punct niște lucruri, am simțit nevoia să mai accentuez anumite elemente din intrigă”, astfel încât am schimbat scene întregi.
Am auzit frecvent că nu întotdeauna romanul ajunge în formă finală așa cum a fost plănuit. Așa a fost și în cazul tău?
Da, sunt genul acela de scriitor care de fiecare dată când își citește un text, simte că poate băga elemente noi, că poate face acțiunea mai palpitantă sau personajele mai interesante, astfel încât simte nevoia să schimbe, mai mult sau mai puțin fundamental, anumite aspecte din respectivul text.
Și te-ai confruntat vreodată cu situația în care personajele să-ți scape din mână?
Da, dar nu le-am lasat... nu am lăsat să fie lucrul acesta final. Dacă felul în care scăpau ele din mână nu servea povestirii sau romanului, clar nu au fost lăsate să deraieze prea mult.
Există o rețetă pentru un roman fantasy ideal?
Nu știu. Sinceră să fiu, nu știu. Am auzit că există rețete pentru orice *râde*. Eu am scris cum mi-am imaginat eu că aș putea spune această poveste. Nu m-am gândit neapărat că ar trebui să prindă la un anumit gen de public și am acționat în acea direcție.
Ai spus, la un moment dat, că nu poți mulțumi toți cititorii. Tu pentru cine scrii atunci?
Greu de zis. Nu am în față un cititor anume, dar când mă așez în fața laptopului să scriu, în primul rând, scriu o povestire pe care vreau eu să o aflu. După aceea, dacă sunt suficient de mulțumită de ea, acea povestire, să zicem, are șanse să ajungă și la cititori. În principal, cititorii mei, cum mi-i imaginez eu, sunt cititori cărora le place să întâlnească elemente fantastice, nu neapărat fantasy. La ei mă gândesc.
Există un autor care te-a inspirat de-a lungul carierei tale?
M-au inspirat foarte mulți autori. Autorul care mi-a dat curajul să scriu, fără să știe, este, din păcate răposatul Liviu Radu. Citind interviurile pe care le-a dat, cumva am căpătat curajul de a-mi publica textele. Aș putea supune că de la dumnealui am primit acest imbold fără să știe că mi l-a dat.
Ce roman din lista ta de lecturi ai recomanda cititorilor tăi?
Aici o să fie un pic ciudat, dar romanul meu preferat nu este fantasy. Are elemente de fantastic și elemente ezoterice. Este „Golem” de Gustav Meyrink. Este un roman la care mă întorc aproape anual și, de mai bine de 20 de ani, îmi dă motive să revin.
Să ne întoarcem puțin la romanul tău. Cât timp crezi că-ți va lua să te detașezi de universul Fiarei?
Asta mă întreb și eu, pentru că am un alt roman, într-o variantă destul de avansată scris, și încă nu am simțit liniștea aceea... spațiul acela gol în care pot pune altceva. Deci probabil va mai dura câteva luni. *zâmbește*
Știu că aveai un proiect literar bazat pe texte de mici dimensiuni prin care urmăreai să te îndepărtezi puțin de registrul fantasy. Simți nevoia de a lua doar o pauză sau dorești să experimentezi?
Cred că este o combinație între cele două, pentru că rar mi se întâmplă să scriu două texte la rând în același gen. De obicei simt nevoia să jonglez între ele. Probabil e cumva în subconștientul meu nevoia de a reumple anumite izvoare de creativitate.
Pe de altă parte, în cazul aceslui proiect, da, este vorba și despre experimentat, pentru că este ceva diferit pentru mine *râde*. Nu sunt convinsă că este și direcția cea bună, dar e un experiment, voi vedea.
Ai putea să ne împărtășești registrul pe care îl ai în minte?
Da, era vorba despre poezie.
Wow. Abia așteptăm!
Vom vedea când și sub ce formă se va concretiza acest proiect.
În regulă. Cezarina, mulțumesc mult pentru interviul acordat!
Mulțumesc și eu pentru invitație!
