Când am nevoie să mă liniștesc, să îmi limpezesc mintea, caut cântări de jazz. Mergând foarte mult la concerte de rock și metal, simt câteodată nevoia de altceva, o muzică mai finuță, pe care să o ascult cu gândul la ale mele. Am fost sâmbătă la concertul-concept „Jazz Talking”, creat de Lucas Contreras, un chitarist absolut minunat, venit în București la Conservator din Columbia. Când a aterizat, nu știa limba, nu stăpânea engleza, dar s-a remarcat cu talentul său muzical, iar scena de la noi l-a primit cu brațele deschise.
Lucas e membru al trupei 7th Sense, o echipă de artiști ireproșabili, care cântă un „altfel” de jazz și care organizează diverse evenimente, schimbând, încetul cu încetul, perspectiva adesea rigidă asupra concertelor de jazz, într-una de distracție, prietenie, cu diverse combinații muzicale foarte progresive. Lucas a conceput și „Jazz Talking”, un proiect de concerte lunare în careface duet cu diverși artiști și instrumente, alături de care dau formă nouă unor compoziții vechi, interpretează piese originale și include publicul în discuțiile despre muzică, inspirații, le face cunoștință cu invitații lui și aduce multe surprize pe scenă.
Sâmbătă a cântat cu Robert Cozma, pianist și trombonist, profesor la Conservatorul din Iași. Concertul a fost plin de emoție, cu piese din repertoriul clasic de jazz reinterpretate, precum „Alone Together” de Arthur Schwartz, apărută în 1932, dar și compoziții proprii, câte una de fiecare dintre cei doi. Lucas a adus câteva surprize în a doua jumătate a concertului, un pianist și un vocal, iar împreună au sunat impecabil. Ce îmi place la jazz e acea calitate care te face să râzi sau să zâmbești, fără a asculta ceva de umor. Pur și simplu, notele îți activează anumite reacții neașteptate, te transpun subliminal în acel loc de bucurie și liniște. Asta am simțit și în weekend, la concertul „Jazz Talking” din Green Hours.
După cântare, am stat la o masă cu Lucas pentru a afla mai multe despre proiectul său.
De unde a pornit ideea de „Jazz Talking”?
Lucas: De la duete. Când ești student la Conservator și studiezi jazz, e mai ușor să faci echipă cu încă un coleg, fie pianist, fie basist, fie vocal, orice, și să studiezi o piesă din repertoriu. Asta îți oferă ocazia să intri în detaliu la capitolul armonii, linii melodice. De fiecare dată, se întâmplă ceva diferit pe aceeași piesă, cu alți artiști. E ca și cum ai vorbi despre același lucru cu persoane diferite.
De aici și titlul „Jazz Talking”.
Exact. Experiența e diferită cu fiecare artist în parte. E o mare plăcere. Deși te gândești că știi o piesă de mult timp, iată, ajungi să o reinterpretezi într-o manieră nouă și revigorantă. Mă entuziasmează asta. În plus, atunci când cânți în duet, se întâmplă ceva special. Eu spun ceva, celălalt dă din cap, e un dialog. Chiar și ca ascultător, se întâmplă ceva frumos la concertele în duet.
Cât de greu a fost să începi proiectul?
A fost foarte ușor. Aici, în București e o piață foarte mare pentru evenimente. Dacă ești cât de cât simțit, ai prieteni, ai cu cine cânta. Singura problemă cu care mă mai confrunt e vorbitul pe scenă. Încerc să fiu mai profesionist.
Dar să știi că vorbind așa relaxat, asta dă naturalețe concertelor. Mie îmi plac dialogurile tale de pe scenă. Oferi publicului ocazia să vă cunoască pe tine și pe invitat și lumea se simte implicată.
Îmi place să cred despre mine că îmi arăt vulnerabilitatea. Dar nu doar când vorbesc, ci și când cânt.
Treci printr-o schimbare interesantă când te muți de la microfon la instrument. E ca și cum ai avea în față două persoane diferite.
Cred că pentru toți artiștii e la fel. Sunt mai multe elemente. Intervin mai multe lucruri atunci când cânți. Frici, inspirație, emoții...
Ce ai vrea să arăți lumii cu proiectul ăsta?
Ce întrebare grea! Nu vreau să dovedesc nimic. Sincer? E distractiv! Nu fac asta pentru bani. Nu câștig atât de mult din evenimentele astea încât să îmi rămână ceva după ce îmi plătesc colegii. Dar e foarte distractiv. Explorăm consonanțe, creăm momente, interacționăm.
Ciudat răspuns. Adică, din public, se vede că vrei ca spectatorii să cunoască artiștii cu care colaborezi, să te cunoască pe tine, să oferi informații din spatele cortinei despre ce vă inspiră, de când cântați, cine sunt artiștii voștri preferați... Totodată, în sală vin și oameni care nu știu muzica pe care o interpretați și am văzut că vorbești despre asta și încerci să ne acomodezi cu ea.
Cumva, știu că fără public nu m-aș distra așa de tare. Încerc să fac publicul să se distreze cu noi. Atunci, mi-am propus să integrez spectatorii în context, să fie o discuție deschisă tuturor. Ar fi foarte mișto să fie întrebări și din public!
Ar fi mișto să rogi publicul să pună întrebări sau să dea sugestii! Poate la următoarele ediții faci așa.
Da, poate o să facem asta. Vrem să facem cântări în care lumea să fie implicată și să prindă pasiunea pentru muzica asta de la noi.
Am văzut pe anunțul evenimentului, pe Facebook, că ați avut cinci locuri rezervate pentru studenți de la Conservator. A fost inițiativa ta sau a celor de la Green Hours?
A fost de la Green Hours. Totuși, trebuie să spun ceva. Țin foarte mult la locul ăsta. Pentru mine, e magic. Am ascultat muzică extrem de frumoasă aici. Fiindcă eram student la Conservator, aveam intrare gratuită. E foarte mișto că Green face asta. Mă bucur atât de tare că acum cânt pe scena de aici, după atâția ani în care m-am bucurat de unul dintre acele cinci locuri. A fost ideea lui Voicu Rădescu, fondatorul. El ne-a și adus împreună [pe membrii 7th Sense]. Ne-a și invitat să deschidem „Green Fest”, pe vremea când nu aveam compoziții proprii. Datorită lui se întâmplă lucruri așa frumoase pentru noi.
La ce ne putem aștepta de la următoarele ediții „Jazz Talking”?
La următoarea ediție voi cânta cu profesorul, mentorul, „tata”, să îi zic așa, chitaristul Sorin Romanescu. Eu visam acum trei-patru ani să fac un duet cu el. Iată că vine și ziua. Încă nu am stabilit o dată. O să fie foarte frumos. El a fost profesorul meu și va fi un vis împlinit să cânt cu el.
Foto: Facebook și din arhiva personală
