de Ioan BIG
Posesoarea uneia dintre cele mai impresionante voci din Blues-Rock-ul american, cantautoarea newyorkeză SARI SCHORR, ce a colaborat în carieră cu muzicieni legendari precum Eric Burdon, Carly Simon, Warren Haynes, Taj Mahal sau Keb’ Mo’, este headliner în prima seară a celei de-a patra ediţii a festivalului Open Air Blues in the garden de la Dărmăneşti, Bacău, care se va întâmpla între 25 şi 27 august. După primii ani, în care a ales circuitul performativ al cluburilor de Rock/Blues din Big Apple, inclusiv ca backing vocalist pentru Joe Louis Walker şi Popa Chubby, în defavoarea aprofundării studiilor muzicii de operă, Sari Schorr era un nume cunoscut melomanilor - în 2015 fusese inclusă în New York Blues Hall of Fame - când i-a atras atenţia veteranului producător Mike Vernon (Eric Clapton, David Bowie, Peter Green, John Mayall)... într-o asemenea măsură încât britanicul a revenit pentru ea în activitate şi i-a produs în 2016 albumul de debut, „A Force of Nature”, integral compus de artistă, cu excepţia unui cover Supremes şi a piesei oferite de amicul ei Walter Trout. Din acel punct, notorietatea lui Sari a început să crească internaţional, iar complimentele fanilor care o aseamănă ca performanţe vocale cu Janis Joplin sau Tina Turner s-au înmulţit constant. Albumul „Live in Europe”, lansat în 2020, ce urmase LP-ului de studio „Never Say Never” din 2018, nu a făcut decât să reconfirme că SARI SCHORR reprezintă actualmente un reper esenţial pentru Blues-Rock-ul urban.
Sari, ai plecat la drum, încă din liceu, încurajată fiind să te pregăteşti pentru muzica clasică, dată fiind calitatea la nivel de operă a vocii tale. Nu-ţi pare rău că nu ai perseverat în această direcţie?
Nu, nu am regrete. Sunt chiar bucuroasă că am studiat tehnicile clasice, dar, pe de altă parte, eu compuneam deja şi, cu toate că piesele mele nu erau nemaipomenite, visam încă de pe atunci să devin compozitoare şi să pot astfel interpreta cântecele scrise chiar de mine. Eu sunt oricum o fire spontană, nu sunt foarte structurată, iar disciplina necesară studiului muzicii clasice nu mi se potriveşte în mod natural. Nu e loc de improvizaţie atunci când interpretezi muzică de operă, or mie îmi place foarte mult să improvizez în show-urile mele… nu cânt niciodată o piesă de două ori în acelaşi fel, pentru că eu sunt o povestitoare de felul meu, iar povestea pe care o cânt este mereu în schimbare, în fiecare zi, în funcţie de cei cu care o împărtăşesc. Iubesc deci libertatea şi spontaneitatea pe care mi-o aduce faptul că, dincolo de a cânta, îmi şi compun propriile piese.
Spui că ai avut acest vis de foarte devreme, dar care sunt circumstanţele în care ţi s-a cristalizat convingerea că ai putea fi o compozitoare... bună?
Ce întrebare grozavă! Vezi tu, pe la 20 de ani, am trecut printr-o perioadă în care aveam foarte mare încredere în abilitatea mea de a compune muzică, întrucât, din postura de performer, credeam că am înţeles de ceea ce e nevoie - dincolo de capacitatea de a compune o melodie de calitate şi de a scrie versuri inspirate - pentru a face prin interpretare cântecul respectiv atractiv şi digerabil de către public, de a-l duce drept în sufletele ascultătorilor... ei bine, mi se pare că eram niţel cam arogantă atunci, la început de drum. Pe urmă, pe măsură ce aprofundam lucrările marilor compozitori şi textieri şi am ajuns să le compar cântecele cu ale mele, am început să-mi pierd din siguranţa de sine şi am înţeles că... poate sunt eu bună, dar nu sunt chiar atât de bună! Viaţa a făcut să lucrez apoi, în parte din cauza asta, ca producător pentru alţi artişti, ceea ce mi-a plăcut - m-am simţit chiar confortabil în rolul acesta -, dar, în acelaşi timp, cântam ca support pentru alţi solişti, astfel încât să nu ies în faţă, eu având despre mine impresia că sunt mult prea timidă ca să dau interviuri înainte de un concert, să apar la televiziune sau la radio, să vorbesc cu presa, în fine, credeam că nu aş putea niciodată să fac aşa ceva...
Ce a intervenit, totuşi, încât să te facă să îţi revizuieşti părerea faţă de tine însăţi?
Întâlnirea cu Mike Vernon a fost, din fericire, întâmplarea care mi-a schimbat viaţa, el fiind cel care mi-a redat încrederea în mine. Mike, practic, s-a întors de la pensie special ca să-mi producă albumul de debut, iar faptul că îmi complimenta constant munca în studio, ţinând cont de toţi artiştii legendari cu care lucrase în viaţa lui, a însemnat pentru mine o experienţă complet diferită faţă de tot ce trăisem eu până atunci. Sunt atât de mulţi oameni, nu neapărat muzicieni, care încearcă să fie buni în ceea ce fac, oricare ar fi domeniul, şi ştim cu toţii că este foarte greu să ajungi în punctul acela în care să îţi apreciezi munca la justa valoare şi să nu fii exagerat de critic la adresa ta. Punctul de cotitură pentru mine a fost momentul în care am înţeles că nu trebuie să caut perfecţiunea în ceea ce fac. Perfecţiunea nu poate fi obţinută, ea nu există şi oricum... e plictisitor să fii perfect. Trebuie doar să fii cel mai bun, asta cred eu. E important să fiu cea mai bună versiune a mea în momentul respectiv, să compun cel mai bun cântec de care sunt capabilă într-o anume clipă. [...]
Citiţi interviul complet cu SARI SCHORR pe www.zilesinopti.ro
