Între 23 și 25 iunie, Brezoi a devenit epicentrul comunității rock din România, în special a celor călare pe două roți. Trei zile legendare de festival i-au așteptat pe miile de oameni care s-au strâns în cadrul natural pe care îl oferă zona, devenită celebră pentru evenimentele muzicale care se întâmplă acolo. Pe scenă au urcat o varietate de trupe, de la unele foarte tinere, la grupuri care cântă de zeci de ani și ale căror hituri s-au transmis din generație în generație.
Prima seară a fost destinată preponderent formațiilor mai tinere și a fost încununată cu un concert Trooper Romania, greii heavy-metalului românesc. Electric Humidity au spart lăudabil gheața pe scena Bikers For Humanity Rock Fest 2023, fiind urmați de rockerii de la Civic Rebels. Le-au urmat două trupe ceva mai experimentate, dar care încă ne surprind de la o zi la alta cu cât de mult cresc în carieră și în inimile oamenilor. ALTAR Romania a făcut un show memorabil pe scena din județul Vâlcea, din păcate fără legendarul Teo Peter, care deși nu a urcat alături de colegii săi pe scenă din cauza unor probleme de sănătate, a fost în backstage pentru a-i susține, iar energia lui caldă și molipsitoare a ajutat cu siguranță. Bucium au fost și ei la înălțime cu un concert în care ne-am bucurat să auzim atât piese mai vechi din discografia lor, cât și cele de pe cel mai recent album al lor, „Zimbrul Alb”. Basarabenii de la Alternosfera au încins atmosfera cu un setlist de rock alternativ pe care lumea s-a distrat la maximum. Un cor de voci a răsunat alături de ei pe cântece precum „Fântânile”, „Ploile nu vin” sau „Flori de mai”.
Seara de deschidere s-a încheiat cu un show de-a dreptul incendiat oferit de Trooper. Greii heavy-metalului românesc au fost venit cu un show surpriză pentru fanii muzicii rock reuniți la Brezoi. Concertul lor a adus multe efecte pirotehnice care au completat o atmosferă remarcabilă în seara de vineri, 23 iunie. Poate cel mai frumos moment al acestei ediții de festival a fost când Cristian Hrubaru a urcat pe scenă pentru a le înmâna oficial titlul de Ambasadori Bikers For Humanity 2023, un titlu onorific acordat de echipa BFH unei trupe în semn de recunoștință pentru tot sprijinul acordat de aceștia în călătoria caritabilă pe două roți din ultimii șapte ani de existență Bikers For Humanity. Trooper a anunțat vineri pe scenă că oferă basul cu care au înregistrat albumul „X” pentru a fi scos la licitație. El e acum disponibil pe site-ul oficial Bikers For Humanity, iar banii obținuți pe el vor fi un mare ajutor pentru acțiunile caritabile ale motocicliștilor.
Sâmbătă, 25 iunie, a însemnat o combinație ideală între alternativ și metal. Puștii de la Revolter, până nu de mult Revolver, au deschis a doua seară cu o forță peste așteptări. Grupul format din oameni care nici măcar nu au atins vârsta majoratului e printre cele mai promițătoare nume ale noului val de rock. Cântă heavy-metal și dacă o țin tot așa, au șanse reale să tot auzim de ei de aici înainte. Asta e frumos la acest festival, faptul că pe lângă numele cu rezonanță, publicul are ocazia de a vedea trupe fresh, de care poate n-au auzit, dar care îți rămân în memorie odată ce le dai o șansă. În continuarea lor, ANTON a oferit un alt moment highlight al ediției din acest an. După ce au cântat „Oglinda Timpului” alături de Cristian Hrubaru, trupa, DJ-ul Rock FM și publicul numeros au cântat împreună tare și răspicat imnul Bikers For Humanity. Un moment emoționant și imposibil de uitat.
Line-up-ul serii a continuat cu cel mai frumos apus pe acordurile muzicale ale trupei Antract, care au venit cu cele mai îndrăgite piese din discografia lor. Odată apus soarele, scena a fost acaparată de greii metalului românesc, Bucovina. În timpul concertului, Crivăț, solistul grupului, a făcut o pauză între piese pentru a ține un discurs emoționant și frumos despre munca voluntarilor BFH și despre eforturile depuse de aceștia pentru a face cât mai multe fapte caritabile pentru cei mai puțin norocoși.
Noaptea s-a încheiat cu show-urile electrizante ale celor de la Dirty Shirt și Vița de Vie. Dirty Shirt i-a făcut pe oameni să danseze pe ritmurile lor de rock folcloric, iar Vița de Vie a cântat la unison cu cei care abia așteptau să audă live „Basul și cu toba mare”, „Iamma”, „Luna și noi” și multe alte hituri îndrăgite.
Seara a treia, cea de închidere, a fost destinată legendelor și nemuritorilor rockului românesc. Gothic Romania, cei care cântă hard rock în România de câteva decenii, au deschis ultima seară Bikers For Humanity Rock Fest 2023. Au urmat Celelalte Cuvinte, care pare că au descoperit elixirul tinereții. Trupa cu o vastă experiență în muzică sună în continuare la fel de bine și are aceeași energie debordantă pe scenă. Setlistul de la Brezoi a conținut și chiar a debutat cu single-uri de pe cel mai recent album al lor, lansat anul acesta. Krypton, grupul fondat de Eugen Mihăescu în 1984, a urcat pe scena festivalului alături de noul lor solist, Dragoș Moldovan, și a dat dovadă de o energie explozivă.
Seara și festivalul s-au încheiat cu trei trupe care au dat României unele dintre cele mai frumoase și îndrăgite piese nemuritoare. Compact cu Paul Ciuci le-a adus aminte oamenilor de hiturile minunate care s-au transmis de la o generație la alta. Mii de oameni prezenți în fața unui amurg de poveste au cântat alături de ei „Fata din vis”, care a împlinit anul acesta 40 de ani, „Cântec pentru prieteni” sau „Un alt început”. Clipe pe care mulți le vor păstra cu ei de acum înainte. Le-au urmat CARGO, cu care publicul a cântat „Ploaia”, melodie care a aniversat anul ăsta 20 de ani de existență, „Ziua vrăjitoarelor” și „Aproape de voi”, unde cu greu te poți abține să nu verși o lacrimă dacă ești printre cei atinși de moștenirea lăsată în urmă de Adrian Bărar. După asemenea momente, nu se putea pleca acasă fără Phoenix și melodiile cu care mulți dintre noi au crescut. „Muguri de fluier”, „Strungă”, „Vremuri” sau „Andrii Popa” au închis ediția a doua a celui mai mare festival de rock autohton din România.
Bikers For Humanity nu e doar un festival care sărbătorește muzica rock românească. Bikers For Humanity Rock Fest e un eveniment despre familie, despre prieteni, despre a fi împreună pentru a crea amintiri noi și de durată, pentru a face bine și pentru a ne bucura de muzica pe care toți o iubim și o fredonăm din suflet. Timp de trei zile, la Brezoi se adună una dintre cele mai frumoase comunități de oameni din țară. Un loc în care toți se simt bine-veniți, confortabil și liberi. O experiență creată pentru a fi trăită și care greu se poate exprima în cuvinte. Trei zile la finalul cărora toate sumele strânse din vânzările de bilete și din merchandise-ul BFH merg direct în sprijinul motocicliștilor, pentru ca ei să-și ducă la capăt lupta pentru cauzele umanitare pe care și le-au asumat.
La finalul unui weekend plin de muzică bună, de momente speciale și de oameni faini, se poate spune că evenimentul a fost un real succes. Abia așteptăm ediția Bikers For Humanity Rock Fest 2024!