Acum câteva luni, mă aflam la Flaros, la o sală de repetiție cu niște amici, când am auzit muzica unei formații de metal prin tocul unei uși. Curioasă ca o pisică fiind, mi-am lipit urechea de ușă și am încercat, fără succes, să arunc o privire pe sub clanță. Mi-a plăcut atât de mult ce am auzit încât nu m-am putut abține și le-am lăsat băieților un bilețel sub ușă, rugându-i să mă contacteze. Am primit răspunsul acum foarte puțin timp. Misterioșii destinatari erau Negative CORE Project, o formație cu o istorie mai lungă de 13 ani, cu un sunet greu de definit, agresiv și greu, cu atitudine și tupeu. Cât încă nu știam nimic de soarta bilețelului, m-am nimerit la evenimentul lor „The Nacho Friends Show”, unde m-am bucurat pentru prima dată de energia lor live. Sper că nu și ultima.
Filip „FLip” Brunet, solistul, m-a contactat. Mi-a povestit că el, împreună cu trupa, au ezitat, pentru că la acea sală repetă mai mulți artiști și nu erau siguri dacă li se adresa lor. Avântul mi s-a tăiat rapid după ce Filip m-a anunțat că vor lua o pauză pe termen nedeterminat, după lansarea ultimelor patru piese de pe albumul „The Purple Shores”.
Am aflat între timp că trupa suferise multe schimbări de-a lungul anilor. Membrii s-au tot destrămat, s-au tot reunit. Filip susține că el și Mihai Alexandru „Mad” Dincă (chitare, voce, producție audio) sunt o forță creativă, care nu se poate opri din compus. Au mai încercat în 2018 să se destrame, dar au compus în continuare și au reluat activitatea. Acum, în pauză fiind, lucrează la un material nou, o dezlegare creativă, neîngrădită de conflictele din interiorul trupei. Istoria Negative CORE Project e plină de suișuri și coborâșuri, pauze și reuniuni, probleme și rezolvări.
Noul album, „The Purple Shores”, lansat vineri, se remarcă prin descoperirea unor elemente noi la fiecare ascultare. Am ascultat în căști prima dată albumul și îmi lăsam mintea să se acomodeze. La a doua audiție, deja îmi fixam concentrarea pe alte elemente sonore. De atunci, tot găsesc, pe măsură ce ascult, câte un nou mod de a asculta discul. Cred că e un material înzestrat cu o prospețime perpetuă, pe care îl vei înțelege diferit de fiecare dată.
Am aranjat o întâlnire online cu Filip și colegul său, Mihai, pentru a afla ce i-a determinat pe membri Negative CORE Project să își întrerupă din nou activitatea, în această formulă.
După lansarea primului album „Spread The Disease”, ați avut parte de o perioadă de înflorire ca trupă, erați destul de căutați. Cum ați privit voi avea vreme?
Mihai: Aceea e perioada când am intrat și eu în trupă. (Zâmbind ștrengar) Filip e mai bătrân. Ce a făcut perioada aia așa frumoasă e că eram mult mai creativi toți. Eram alți oameni, mai tineri, în forță (râzând).
Filip: Eram mai «locomotive», foarte visători. Nu ne-a păsat niciodată de nicio critică.
Mihai: Era o perioadă interesantă și pentru că tot ce înseamnă evenimente mari, acum, pe atunci abia începeau. Noi am cântat la primele două ediții ale festivalului Rockstadt, când nu era monstrul de festival de acum.
De ce vă e cel mai dor din perioada aia?
Mihai: Îmi e dor de felul în care compuneam atunci. Nu mă ocupam de cea mai mare parte doar eu. Lucram cu Tudor Scânteie și ne distram foarte mult compunând. Râdeam de piesele noastre, ne amuzau într-un mod în care numai metalul de genul ăsta poate să o facă. Suna absurd, într-un fel destul de complicat de explicat. Ca sunet voiam să fim deranjanți.
Ce momente memorabile ați avut la cântări?
Filip: B‘Est Fest 2013 a fost un haos! Și, totuși, nu pot să nu menționez Question Mark. Tu l-ai prins?
Nu. Nu știu ce e Question Mark.
Filip: Era mizerabil de bun! Era un local pentru concerte mici, un bar. Se auzea foarte bine înăuntru, era foarte mic, la subsol, dar care strângea săptămânal foarte mulți «metalari». Acolo s-au legat multe prietenii. Era un fel de Filaret 16, unde erai foarte aproape de public. Era mult tineret, mulți ascultau metal modern, din perioada aia, lucru care a unit comunitatea de underground extrem nou. Când a dispărut, și mai ales după Colectiv, parcă a dispărut toată comunitatea. Unde sunt oamenii ăștia?
(Filip, în concert la Question Mark, 2014)
De ce crezi că s-a întâmplat ruptura asta a comunității de rockeri după Colectiv? Voi ați mai lansat, chiar în 2015, un alt album „Silence Is Betrayal”, după care ați avut parte de încă o perioadă de succes. Cu ce simțiți că s-a diferențiat aceasta, față de cea de după 2012?
Filip: S-a simțit diferit pentru că deja vedeam cum se destramă treaba, dar nu într-un fel neapărat conștient. Noi trecuserăm și printr-o schimbare, îl înlocuisem pe Gabi Dima și îl luasem pe Nunu Racris, la tobe. Ne-am schimbat mult și din punct de vedere sonor. Nu știu dacă eram foarte conștienți de schimbările astea subtile din jur. Am avut parte și de evenimente importante în viața personală, și cu trupa, și cu munca... Nu observam că deveneam din ce în ce mai puțin populari, că se dilua comunitatea.
Și privind în retrospectivă, cum înțelegeți schimbările astea acum?
Mihai: Cred că s-a întâmplat următorul lucru. Poate sunt puțin cam cinic. Gusturile la muzică s-au schimbat după Colectiv, când se asculta mult Goodbye To Gravity. Adică, a venit această modă a metalcore-ului, într-un val mai puternic, și la noi.
Filip: Asta s-a întâmplat la nivel mondial.
Mihai: Da, dar mie mi se pare că s-a întâmplat, mai pronunțat, odată cu Goodbye To Gravity.
Filip: Cred că a fost oricum nevoie de o pauză, de un doliu, de o perioadă de introspecție, după Colectiv. Dar m-aș fi așteptat ca reuniunea comunității să fie mai călduroasă. Am rămas foarte dezorientat, din cauză că se diluează totul mai mult, pe zi ce trece. Pe de o parte înțelegeam, pentru că foarte multe localuri aveau probleme cu normele ISU, obligatorii, care nu se prea îndeplineau pe nicăieri. Deci, multe s-au închis. Dar nu am înțeles niciodată de ce nu s-au unit oamenii mai mult și de ce nu s-au creat mai multe locuri de întrunire de genul ăla, ca înainte, unde să se întâmple lucruri mai frumoase, în siguranță totală. În schimb, când au început concertele din nou, veneau mai puțini oameni. Nu știu ce alt răspuns să îți dau, sunt dezorientat.
În 2018, v-ați întrerupt activitatea. Are legătură cu scăderea aceea a popularității trupei, de care spuneai mai devreme?
Mihai: Cred că, mai degrabă, a fost o problemă de comunicare.
Filip: O mare problemă, nu doar o chestiune. Deveniserăm dușmani.
Mihai: Lipsa de implicare a mai fost o cauză. Au fost probleme între noi, nu ca membri, ca oameni. A trebuit să luăm o pauză. Cred că abia prin 2019 am decis să încercăm din nou, tot în formula veche.
Flip: Da. Trupa s-a spart din lipsă de comunicare, lipsă de maturitate, mai ales, lucru care, mă rog, pe mine și pe Mihai ne-a făcut să muncim mai mult.
Între timp, nu rămăseserăți doar voi doi, ca trupă de studio?
Flip: Până să se reunească trupa, noi, eu și Mihai am mai produs un EP, „The Perky Pet”. A fost foarte tras pe brânci, foarte greu de făcut în doi. Aveam, în continuare regretul că am spart gașca și că lucrurile s-au terminat, din toate punctele de vedere, în coadă de pește. A fost un moment în care nu trebuia să luăm decizii. Le luam prost. În 2019, când eu deja ajunseserăm în Germania, deja vorbeam cu Mihai despre cum ar fi dacă am reuni trupa. Ne întrebam dacă e fezabil, în contextul în care terminaserăm urât lucrurile.
Fără a dezvălui «can can»-uri, ce a însemnat lipsă de maturitate și implicare?
Filip: Am învățat o groază de lucruri pe parcursul anilor și o să îți explic de ce vedem noi acum situația de atunci, ca fiind izvorâtă din lipsă de maturitate, comunicare, reciprocitate. Am avut niște ghinioane. De exemplu, am scos „Silence Is Betrayal” în 2015. A fost o muncă începută în 2013. A fost înregistrat de două ori în întregime, din cauza unor altercații conjugale, care au dus la distrugerea materialului, probleme care nu au fost comunicate. Tot procesul a durat foarte mult, lucrurile întârziau mult, din cauză că nu ne mai înțelegeam. Credeam că materialul a fost distrus din cauza unor nervi, unor certuri. De fapt, oamenii aveau probleme în viața personală, grave, pe care nu le comunicau. Și așa ajungeau să își verse nervii pe munca tuturor și să se certe la studio. Intervine auto-sabotorul. Și nu vorbesc doar de evenimente dramatice. Mă refer și la efectele de tipul lipsei de studiu la instrument, nesiguranță la concerte, lucruri care, în timp, erodează nucleul trupei.
Când ați reunit vechea formulă, din 2015?
Filip: În 2020, după ce am lansat EP-ul meu și al lui Mihai, „The Perky Pet”. Ne-am dus toți la o cabană să compunem un album, „The Purple Shores”.
Mihai: A fost un efort de compus o săptămână și puțin. Tot procesul de mixat, de rafinat, a durat trei ani.
Filip: Instrumentalul a fost compus într-o săptămână. Tot ce ține de lirică a durat vreo doi ani și un pic. Mie mi-a fost greu doi ani să compun. În total, a durat vreo trei ani să facem albumul ăsta.
Despre ce e „The Purple Shores”?
Mihai: În primul rând, e despre locul unde ne-am retras, în Malu Vânăt, pe lângă Vălenii de Munte. Aia a fost inspirația principală. Ne-am baricadat, ne-am făcut un studio de înregistrări. Toată săptămâna ne-am distrat și am compus.
Filip: Am filmat un videoclip pentru un single separat de material. Ne-am distrat foarte tare. Am și împrumutat un topor de la vecini. Ca să îți dau contextul în care am compus instrumentalul, pentru că Mihai nu îți va spune. Zilele noastre arătau așa. Dimineața, la 7.30 – 8.00 se bea cafeaua, se mânca. După care, Mihai se punea la lucru, lua chitara în mână, mânca, se odihnea după prânz, se trezea, termina piesa și începea alta. Asta a făcut șapte zile consecutiv, cât am stat acolo. Noi patru, restul, am fost mai mult niște sateliți. L-am lăsat să muncească, pentru că făcea foarte bine ce făcea. Am fost sateliții unei mașinării de compus.
Și v-ați distrat?
Filip: Da, până când formula, pe care o consideram de aur s-a spart din nou, din cauza unor tipare. Când a fost vorba să se muncească de-adevăratelea din nou, iar nu ne-am mai înțeles.
Și până în februarie 2023, v-ați unit la loc?
Mihai: Da.
Incredibil!
Mihai: Poate suntem blestemați.
Filip: Da, dar eu și Mihai suntem perseverenți.
Mihai: Deja am compus o jumătate dintr-un material nou.
Filip: Da, suntem în pauză, dar avem deja chestii pregătite.
Mihai: Nici măcar ceilalți membri nu știu că avem un material nou pe drum.
Cu ce ați vrea să rămână fanii din „The Purple Shores”?
Filip: E un album extrem de personal, pentru mine. Aș vrea ca lumea să se concentreze pe introspecție în timp ce ascultă. Am scris versurile pe parcursul a doi ani și jumătate și s-au întâmplat multe. Și, cel mai important, să ceară ajutor, dacă au nevoie! Am vrut să fie cea mai sinceră scriere a mea.
Mihai: Da, mă, mergeți la terapie!
