Dimineața de 14 iulie a fost una furtunoasă. Mă trezisem foarte devreme, îmi verificasem de trei ori ghiozdanul și, prin ploaie torențială, am plecat către locuința Aurei și a lui Mihai Danciulescu, solista, respectiv chitaristul trupei de heavy metal Scarlet Aura. Nu aveam așteptări și nici nu știam foarte bine ce mă așteaptă, însă am avut, de prima dată când am vorbit cu ea despre plecare, un sentiment de siguranță și încredere. Nu m-am înșelat.
Curtea Aurei era plină de jucării. Sofia, fiica ei, în vârstă de trei ani și jumătate, mai avea puțin să se trezească. Până atunci, eu și Aura am făcut cunoștință cum se cade și am trecut în revistă planul de bătaie, la cafea. Am dat mâna și cu ceilalți membri și managerul trupei, și ne-am făcut comozi în camper-ul lor, cu care urma să plecăm în Kneja, Bulgaria.
Sofia a dormit o bună parte din drum, în patul din spatele camper-ului, iar eu am stat de vorba despre una, alta cu Aura și Rene Nistor, basistul. Le-am povestit cine sunt, cu ce mă ocup, iar ei mi-au povestit câte ceva despre cum au înregistrat „Genesis Of Time”, ultimul album. Aura era însărcinată în timpul înregistrărilor. Încă susținea concerte. Sofia s-a născut la două zile după ce a tras liniile vocale. Nu îmi pot imagina nici acum, după ce mi-a povestit experiența, cât de greu o fi fost. În plus, trupa Scarlet Aura produce singură materialele, în studioul de la etajul casei Danciulescu. Tot. De la înregistrări la prelucrare, totul e făcut „de casă”. Studioul se numește Silver City, iar Mihai e producător autorizat Apple. Pentru a elimina orice dubiu, materialele audio sună cristal.
Drumul a trecut mai repede și mai comod decât mă așteptam. Kneja e un orășel mic, cam rural, la șase ore de București (noi atât am făcut cu camper-ul, probabil mașinile mai mici și rapide fac undeva la patru ore). Festivalul se ținea în incinta unui hipodrom. Am parcat lângă scenă și, după ce ne-am tras sufletul, Scarlet Aura a început cablarea și probele de sunet. Am aflat, între timp, că acela era și ultimul concert cu toboșarul Spas Markov, un artist bulgar extrem de talentat cu care au colaborat mult timp.
Reprezentarea vocilor feminine în rockul românesc
Am vorbit puțin, înainte de sound check, cu Aura despre cum e să fii femeie și mamă în industria rock din România. Adevărul e că e dificil. E mult de muncă. A te afirma necesită mult efort și nervi de oțel. Trupele rock de la noi sunt, în mare, formate din bărbați, iar publicul asociază acest gen muzical dur cu voci masculine. Câteodată, ca femeie, e greu să te faci auzită și luată, în totalitate, în serios pe această scenă. Așa cum am zis, Aura a născut la două zile după ce a terminat înregistrările pentru „Genesis Of Time”. Feminitatea vine la pachet cu mai multe situații, mai multe griji, pe lângă efortul pe care îl depun în general artiștii din România. Trebuie să fii manager, artist, compozitor, agent PR, activ pe rețelele de socializare, în forță la repetiții, cărăuș de truse și scule...
Aura îmi povestea la un moment dat cât de fermă trebuie să fii în această industrie. Dacă realitatea nu corespunde condițiilor pentru care ai semnat contract, trebuie să fii dură, dar corectă, însă asta te poate costa buna reputație. Un bărbat, când e ferm, e un șef adevărat. O femeie, care cere ce i s-a promis cu fermitate, e dificilă.
În plus, când ești părinte și star rock, trebuie să te echilibrezi. Sofia, fiind mică, își dorește să stea cu părinții pe scenă, așa că i-au făcut și ei un număr, iar în rest, managerul lor Tatjana Shubina, care e și nașa fetiței, are grijă să nu alerge haotic printre cabluri, spre scenă. Trebuie să îți faci copilul să înțeleagă ce presupune munca de artist, mai ales în momentele când, pe scenă fiind, nu ai cum să stai prea mult cu ochii pe el.
Farmecul Scarlet Aura
De la bun început, am văzut în membrii trupei un foc puternic, care arde pentru muzică, loialitate, calitate și pentru sentimentul de familie, dar și multă încărcătură emoțională. În mașină spre festival, după un pui de somn la hotel, Aura îi spunea lui Mihai „Doamne, ce emoții am! Tremur!”. M-am întrebat în sinea mea de ce, după atâtea concerte, atâtea piese, atâtea prestații, un artist cu experiență ar putea avea emoții. Totuși, ceva mi-a spus să descopăr singură răspunsul. Am întrebat-o doar dacă are o metodă prin care se calmează înainte de spectacol. A răspuns, cu vocea ușor tremurândă „Nu. Mereu am emoții înainte de concert”.
Intro-ul a început să răsune, apoi, pe rând, au urcat pe scenă Spas, Rene, apoi Mihai. M-am uitat spre intrarea pe scenă, după Aura. Felul în care s-a schimbat la față când a pus piciorul pe prima treaptă e greu de explicat. Era ca și cum, brusc, Aura în șalvari și hanorac, care m-a întâmpinat azi-dimineață, a dispărut brusc. Pe scenă a urcat altcineva, o Aura mai energică, mai intangibilă, cineva care s-ar fi născut pe scenă, sub reflectoare. Și, deodată, când această persoană nouă a ajuns în fața microfonului, s-a luat curentul. Întuneric total. Fără a-și ieși din pielea personajului, solista a strigat în engleză „Numai la Manowar și la Scarlet Aura se putea lua curentul încă de la începutul setului! Bulgaria! Sunteți, totuși, pregătiți de heavy metal?!”. Nici nu avea nevoie de microfon. Vocea ei, atât cea de canto, cât și cea normală, e atât de puternică, încât publicul a receptat mesajul fără probleme.
După ce a revenit electricitatea, am primit și răspunsul pe care îl așteptam. De ce ai mai avea emoții la nivelul acesta? Pentru că îți dorești, cu o pasiune arzătoare, ca show-ul să iasă brici. Tânjești după reacțiile bune, vrei cu toată ființa ta, ca muzica să atingă sufletele oamenilor, sau, cum spune Aura, „să le dea aripi”. Vrei ca lumea să iasă pe poartă cu un sentiment de eliberare. Și așa a fost. Numărul Aurei, de la piesa „Riding Like The Wind” a fost cireașa de pe tort. A revenit pe scenă cu o pereche de aripi de înger, iar Sofia s-a alăturat, cu propria ei pereche mică de aripi albe de zână.
Am avut norocul de a privi concertul și de lângă scenă, dar și din public. Atmosfera din hipodrom era superbă. Erau oameni de toate vârstele în public, iar toți se distrau la fel. Nu era suflet în mulțime să nu se miște măcar puțin, să nu strige și să aplaude. Să nu mai zic de zâmbetele de pe fețele fiecăruia. Sinceră să fiu, publicul de la noi, care vine la cântări heavy metal, e diferit față de cel bulgar. În România vine un anumit tip de persoane, în Bulgaria, muzica nu e împărțită pe nișe.
După ce setul s-a terminat, m-am simțit puternică și încărcată pozitiv. Lecția importantă pe care o putem extrage din povestea Scarlet Aura e că, atunci când faci lucrurile cu pasiune, alături de familie, atunci când muncești pentru visul tău, viața capătă mult sens. Emoțiile pe care le simți, grijile pe care ți le faci, obstacolele de care dai, sunt părți inevitabile din drum. Voința și întrajutorarea le depășesc pe toate.
Eu cred că trupa își merită porecla „Îngerii Rockului Românesc”, pentru că afișează, atât pe scenă, cât și în viața personală, un set de valori foarte bine pus la punct, pe care îl respectă ca pe litera de lege: totul se face cu atenție, totul se face cu demnitate și respect, cu migală și trudă, nimic nu se lasă în coadă de pește și, mai presus de orice, totul se face cu pasiune, de la muzică și la ce transmiți publicului, până la felul în care îți trăiești viața. În plus, Aura, Mihai și Rareș Nistor, au fondat un ONG, „Aripi Pentru Toți”, care contribuie la viața culturală a tinerilor prin programe de educație non-formală. Aceștia împart darul muzicii cu tinerii dornici să își dezvolte frumos talentul și să aibă parte de activități culturale care să le îmbogățească viața. Scarlet Aura e acea trupă heavy metal autentică, cu mesaje importante, de care ar trebui să auzim mai des.
În încheiere, aș vrea să le mulțumesc membrilor formației că m-au primit ca pe a lor. Ce am descoperit în comunitatea lor, e mai presus de muzică și show. Sâmbătă, la ora 11:11, număr de înger, roțile camper-ului au început să se rotească spre casă.
