Dave Mustaine: „Dacă publicul nu te place, o să arunce cu rahat”

Co-fondatorul și solistul trupei Megadeth și-a exprimat opinia față de noul viciu al publicului de a arunca obiecte pe scenă în timpul concertelor live.

Deși te-ai aștepta să fie deja dată uitării, practica de a arunca obiecte pe scenă în semn de dezaprobare a fost readusă la viață din secolul al XIX-lea în zilele noastre. Chiar dacă legumele alterate de atunci au fost înlocuite cu o paletă largă de obiecte (lichide, alimente, telefoane mobile, jucării sexuale, brățări, ba chair și pungi cu cenușă umană), iar semnificația gestului s-a transformat și într-un fel de apreciere nonconformistă, efectele sunt dezastruoase. Mai mulți artiști, printre care Cardi B, Harry Styles, Drake, Lil Nas X, Kalsea Ballerini, Pink și Bebe Rexha, au fost victimele unor manifestări violente de acest tip în timpul performanțelor live de anul acesta, uneori survenind cu răni grave.  

În acest context, Dave Mustaine, co-fondatorul și solistul trupei Megadeth, și-a exprimat opinia legată de noul trend care pare să acapareze concertele live: 

„Dacă publicul nu te place, o să arunce cu rahat”, a declarat Mustaine într-un interviu pentru SVT (companie publică de televiziune din Suedia) și citat de cei de la Blabbermouth. „Poate că s-a evoluat de la roșii putrezite, la vibratoare. Nu știu. Totuși, dacă le oferi o reprezentație bună, ei nu o să facă asta. Deci nu urca acolo (pe scenă) ca un răsfățat afurisit, spunându-le să nu arunce lucruri”.

Deși majoritatea muzicienilor care s-au confruntat cu această problemă sunt din zona rap, pop, country sau R&B, nici industria muzicii rock nu a fost o excepție. În 1989, liderul trupei Motorhead, Ian „Lemmy” Kilmister, a fost rănit la mână de o lamă de ras lipită între două monede, aruncată în timpul reprezentației din Iugoslavia. Doi ani mai tărziu, trupa anula concertul din Brisbane, Australia, după ce a avut loc un incident asemănător, în care „armele” folosite au fost doze. 

În ideea de a ironiza controversata etichetă nou adoptată, Dave și-a exprimat lipsa de îngrijorare față de noul trend, adăugând că: „Vederea mea este atât de slabă încât probabil că nu voi vedea nimic zburând prin aer până nu va fi prea târziu.”

Anul acesta, s-au împlinit 40 de ani de când Dave Mustaine a fost expulzat din Metallica din cauza dependenței de alcool, abuzului de droguri, comportamentului excesiv de agresiv și a divergențelor personale cu membrii fondatori, Hetfield și Ulrich. După acest incident, în același an, fostul chitarist și compozitor Metallica, a înfințat trupa de thrash metal, Megadeth. De altfel, în toamna anului trecut, albumul „The Sick, the Dying... and the Dead!” cunoștea lumina streaming-ului din întreaga lume, continuând traiectoria conturată de „Dystopia” (2016). Materialul discografic s-a clasat pe locul 3 în clasamentul Billboard 200 din SUA și este cel mai înalt cotat album al trupei în întrega lume, ocupând, printre altele, locul unu în Finlanda, locul doi în Australia, Polonia, Scoția și Elveția și locul trei în Regatul Unit.


Web radios