Am trecut scurt prin Vama Veche joia trecută. Nu puteam să nu stau puțin pe bordura de vis-a-vis de Bibi Market, să îl ascult pe Jaguaru’ (Constantin Gabris), omul a cărui față rămâne o constantă printre trecătorii de pe Principală. Stând turcește cu o sticlă de ceva rece, luată de cine știe unde, priveam, printre pașii grăbiți, cum muzicantul își potrivește pentru a mia oară chitara în brațe.
Am venit de multe ori în Vama Veche. De fiecare dată a fost acolo, negreșit. Mereu a oferit acea aromă de libertate, de prietenie, pe drumul către plajă. Unul dintre lucrurile pe care le apreciez la orice cântare, indiferent de experiență, de nivel sau de popularitate, e ca artistul din fața mea să fie conectat cu publicul din jur, să cânte pentru oameni, nu pentru scenă. Jaguaru’ a devenit o legendă a Vămii pentru că lumea care trece și se implică puțin în ce are de oferit, în acel colțișor al lui, se simte bine, se simte parte din spectacol. În plus, în fiecare an, aduce tineri talentați la microfonul lui. Observă, apreciază, promovează. De multe ori am stat și eu și am ascultat talente noi la pupitrul Jaguarului și m-am bucurat de ele.
M-am oprit, în drumul meu pe Principală, să vorbesc cu el despre cum putem ridica tinerii talentați și despre ce valori consideră el că ar trebui să aibă un artist. Până la urmă, el a avut contact cu generații de muzicieni la început sau amatori și iubitori de muzică. Spre finalul interviului, acesta a făcut un anunț în premieră.
Ce vă mai motivează să reveniți în Vama Veche?
Jaguaru’: Frumoasă întrebare. Dragă Irina, să știi că ești prima persoană care îmi pune întrebarea asta. Eu am răspunsul foarte bine pregătit. Să știi că sunt un băiat modest. Nu îmi e rușine să spun adevărul. Am o pensie de handicap foarte mică. Gradul doi. Nu știu dacă știi ceva despre legislația acestor pensii, e foarte mică. Eu am fost și încă sunt în acte, am diplomă, instructor de canto, muzică ușoară. Am avut media zece. Opt ani am lucrat, dar am vrut să mă simt liber. Mă simțeam prea constrâns, eram ba la Casa De Cultură [„Lucian Grigorescu” din Medgidia], ba acasă. Nu mai ieșeam din acest tipar și începeam să îmi pierd imaginea. Lumea deja mă cunoștea dinainte... Am mai fost cu trupe rock prin țară, în fine. Toamna mă descurc mai greu. Pe timp de sezon îmi permit și o distracție. Îmi permit să ajut și un prieten, chiar și financiar. Acasă, toamna, nu mai am mijloacele acestea. Mă apropii și de răspuns. Am foarte multe instrumente cu care mai ajut tinerii. De ce mai rămân, după atâta transformare, după ce mi-au trecut prin mână patru generații de tineri? Eu nu m-am uitat la transformări. Am rămas aici o ștampilă.
Sunteți o legendă a Vămii Vechi.
Vreau să fiu modest. Sunt un om cunoscut. Poate le-am cântat și părinților tăi. Eu mă bucur și de tineri. Am văzut tineri frumoși care, cu mult drag, au venit să stea de vorbă cu mine. Și datorită muzicii. Lumea a înțeles că cei care mă ajută financiar atunci când cânt, nu ajută în zadar. Eu nu mă duc să prăpădesc banii. În fiecare an vin cu ceva nou.
Se vede în instalația pe care o aveți pe Principală. E una dintre cele mai mari instalații pentru concerte stradale.
Sunt mândru ca un cocoș de ea. Lumea își dă seama. „Băi, Jaguaru’ nu are loc de muncă pe timp de toamnă, trăiește din pensie de handicap”. Va să zică, eu strâng fiecare bănuț. Mai cheltui de o bere, două, dar adun. Băieți din țară îmi scriu dacă au un microfon, o chitară, o boxă. Eu, adunând, am. Și pot lua echipament. Iar lumea observă asta și mă bucur. Vreau să se știe clar și vreau să și mulțumesc, pe această cale... E puțin spus „mulțumesc”, mă aplec, mă înclin în fața tuturor celor care m-au ajutat ani de zile. Datorită muzicii mai stau și de vorbă cu ei și le mai dau și câte un sfat. Nu e toată lumea urâtă. Am stat cu mulți copii drăguți cărora le povesteam din viața mea. Vin datorită faptului că trebuie să mă și întrețin, dar și datorită lumii frumoase. Am și copiii, dar nu pot să le zic să îmi trimită bani.
Și cum identificați dumneavoastră talentele? Vin puștii la dumneavoastră sau îi cooptați?
(Zâmbind larg) Vin mulți tineri la mine! Câteodată mă plimb eu. Am doi băieți care mă ajută pe aici, se plimbă cu mine, mă ajută să car instrumentele. Și le mai zic „Băieți, azi luăm pauză”. Mergem și noi la plimbare. Și când cineva cântă frumos, mă opresc. Mai scot și eu pentru cutia lor câte zece lei, ne ajutăm reciproc.
Depuneți eforturi să promovați tinerele talente. Am văzut că îi și chemați să cânte pe echipamentul dumneavoastră.
Întâi, mă duc la plimbare și ascult. Dacă văd că are stofă, mă duc și îi spun, „Nu ai vrea mâine seară să cânți pe aparatură mai bună?”. Și, cu ocazia asta, îl rog să cânte ce a cântat în seara precedentă. Așa se mai strâng, vin tinerii cu prietenii lor, fac poze și, încetul cu încetul, tânărul ăla prinde încredere, prinde bucuria. Cei pe care îi chem la mine se întorc să mai cântăm și, uite așa, lumea începe să îi recunoască. Trebuie să le dăm celor talentați o șansă să fie descoperiți. Mai trebuie să spun și ceva negativ, nu numai frumuseți. Alții vin puțin obrăznicuți. Mă întreabă direct dacă pot cânta pe echipament. Și poate sunt buni, talentați...
Atitudinea contează!
Exact! Bravo! Dacă știe să îmi vorbească frumos, îi îndemn să încerce. „Hai să încercăm!”. Dacă o piesă, două îmi plac, atunci îi mai las. Mă duceam în public și le făceam semn să continue. Dar, unii, vin cu o atitudine proastă. Cu ei sunt puțin mai feroce, așa... Îmi merit porecla de „Jaguar”. Cu fetele nu sunt așa dur. Deși, am întâlnit și fete cu figuri, care îmi spuneau că ele au diplomă, că... Păi stai, domnișoară, facem ca Jean Constantin, „Cine vă recomandă?”.
„Muzica se împarte în trei categorii: lăutari, muzicanți și muzicieni”
Ați fost pedagog o viață întreagă. Ce ați recomanda și ce sfat ați da următoarelor legende ale rockului românesc?
(Întors către băieții care îl ajută) Irina a venit cu lecțiile învățate! (Se întoarce înapoi cu fața spre mine) Îmi place! Foarte bună întrebarea! Irina, mulți au posibilități financiare enorme. Cu părere de rău, li s-a cam apus soarele. Legendele de acum nu știu să se retragă în glorie. Dimpotrivă! La un moment dat simți că nu mai ești sarea. Ai fost! Anii, vârsta, oboseala... Dar când te retragi la timp, într-adevăr rămâi o legendă. Dar, în momentul în care te alungă publicul, e cea mai mare înfrângere. Publicul va vrea ceva nou. Tineretului îi trebuie loc!
Și cum pot artiștii mici să se afirme?
Greu. Greu. Greu.
Credeți că și la public există o problemă?
Nu-i susține nici publicul. Mă refer la toate artele. Publicul s-a obișnuit cu cei consacrați. Nu mai e loc de ei! Zici că la ei s-a terminat chitara, la ei s-a terminat dansul, s-a terminat sculptura, pictura. Eu te anunț în premieră. Becul meu muzical a început să pâlpâie. Cred că îți dai seama ce vreau să spun. O să mă retrag. Nu vreau să aștept ca lumea să îmi spună „Hai, Jaguarule, mai lasă-ne, gata!”. Vreau ca atunci când voi veni la o plimbare în Vamă, lumea să se bucure. Dar da, becul pâlpâie. Ca să fiu mai concis, îmi anunț mai finuț retragerea. Eu pot să mai vin și să promovez pe alții tineri, cu mare drag, dar eu nu voi mai cânta. Eu voi putea fi un pui de manager. Sunt sculele mele, eu știu să umblu la ele. Chiar dacă mă retrag, vreau să ajut. Să le las loc. Eu am obosit. Cânt până la ora 23. Poate, dacă e atmosferă, până la 23 și jumătate. Cu bis!
În afară de atitudine, ce apreciați cel mai mult la un artist?
Bun. Pe un artist trebuie să îl caracterizeze trei lucruri: modestie, disciplină și ajutorul către celălalt, cooperarea. Chiar dacă nu ești un mare talent, modestia și disciplina te ridică mai sus. Eu nu sunt mare muzician, Irina. Eu sunt la mijloc. Muzica se împarte în trei categorii: lăutari, muzicanți și muzicieni. Eu sunt muzicant. Dar dacă ești modest, disciplinat, mai ajuți pe cineva, atunci te propulsează, mai ales din punct de vedere al valorii tale ca om. Mi se întâmplă și mie să mai am zile proaste. M-am certat cu cineva ieri și a trebuit să mă liniștesc. Din cauza asta, am refuzat să dau numărul de telefon unei doamne care voia să mă susțină, să îmi găsească concerte. Eram obosit și nervos. I-am spus „Doamnă, eu cânt pe stradă, nu la bar”. Acum regret că nu am explicat mai frumos că nu era momentul potrivit pentru astfel de discuții. Mai greșesc pentru că sunt obosit, după o vară întreagă.
Sursă foto: Facebook - „Pk Liviu”
