Americanii au avut revelaţia calităţilor uneia dintre cele mai remarcabile personalităţi feminine ale Blues-Rock-ului contemporan, DANA FUCHS, în rolul lui Janis Joplin din Musical-ul Love, Janis, de pe Off-Broadway, însă restul lumii a descoperit-o abia începând din 2007, odată cu premiera jukebox-ului cinematografic conceput de Julie Taymor, „Across the Universe”, foarte probabil cel mai reuşit film inspirat de multiversul Beatles realizat până în clipa de faţă, în care multipremiata regizoare ne livrează o efervescentă frescă a Statelor Unite în anii ’60, prin reinterpretarea - în spiritul şi nu în litera Fab Four - a peste 30 de cântece din repertoriul iconicului grup. În rolul fictivei (Sexy) Sadie, Dana Fuchs oferă nu doar o uimitoare versiune a piesei Helter Skelter, ci are o contribuţie semnificativă la întreg OST-ul, pe „Dear Prudence”, „Why Don’t We Do It in the Road?”, „Because”, „Oh! Darling”, „Don’t Let Me Down” şi, nu în ultimul rând, „All You Need Is Love”, alături de ceilalţi protagonişti, fie aceştia actori sau muzicieni. Într-un fel, „Across the universe” s-a desfăşurat şi dialogul cu Dana Fuchs, început cu un ocean între noi, prin Zoom, şi continuat faţă în faţă după mii de kilometri parcurşi de ea din Big Apple pentru a susţine un concert memorabil în cadrul Open Air Blues Festival Brezoi 2022... şi, după cum era firesc, dată fiind importanţa filmului pentru cariera de 25 de ani a artistei, relaţia ei cu muzica Beatles a fost una din principalele teme de rememorare.
Dana, primul tău contact cu muzica Beatles a fost în copilărie, fiindcă sora ta Donna obişnuia să-ţi cânte melodii de-ale lor înainte de culcare. Îţi mai aminteşti ce piese anume îţi plăceau?
Într-adevăr, întotdeauna îmi cânta seara şi piese de Beatles. Cel mai mult îmi plăcea „Hey Jude”, îi ceream asta de fiecare dată. Viaţa noastră de familie era cam zbuciumată, să îi spun aşa, astfel încât atunci când Donna mă întreba ce vreau să ascult, mereu alegeam „Hey Jude”. Iar ea îmi cânta până adormeam… mă emoţionez de fiecare dată când îmi aduc aminte de asta. Mai cântam „A Day in the Life”. O cântam împreună cu toţi fraţii mei, ne făcusem un set de tobe din nişte cutii de tablă şi băteam în ele şi în tot ce altceva vedeam în jur. The Beatles au fost o parte foarte importantă a copilăriei mele, au fost prima mea mare dragoste în muzică. Când eram mică ştiam toate versurile, din toate cântecele, de pe toate albumele, în special de pe „Sgt. Pepper’s”. „Ah, Being for the Benefit of Mr. Kite!”... toate mă făceau să mă detaşez de viata mea, să evadez. Albumul acela a fost literalmente portiţa mea de ieşire din viaţa de zi cu zi. Eram micuţă şi îmi aduc aminte că luam maşina de scris a bunicii mele, care avea o carcasă asemănătoare cu o valiză, o luam şi mă prefăceam că-mi fac bagajele şi fug de-acasă pe „She’s Leaving Home”. Cum începe piesa, cu „Wednesday morning at five o’clock...” (Miercuri dimineață la ora cinci), eu „fugeam” de-acasă în mod dramatic, aşa, pe muzica Beatles-ilor. Practic, fiecare emoţie din copilăria mea e legată de un cântec de-al lor.
În filmul Across the Universe interpretezi năucitor Helter Skelter... practic îl faci să fie cântecul tău. Cum a fost experienţa înregistrării sale?
Regizoarea filmului, Julie Taymor, şi producătorul muzical, T-Bone Burnett, îmi cunoşteau vocea cred că mai bine decât o ştiam chiar eu însămi. Ei mi-au sugerat să cânt „Helter Skelter” în tonalitatea aceea, cu toate că eu am zis că e prea înaltă şi mi-a fost teamă să încerc. Dar Julie mi-a spus: „Nu, asta e vocea ta de rock’n’roll, Dana, trebuie să atingi notele acelea!”. Parcă zburam! Da, îmi aduc aminte că, pe urmă, când am înregistrat, parcă zburam, atât de bine m-am simţit, iar ei erau extrem de multumiţi, fiindcă era exact ceea ce căutau. Mă uitam la ceilalţi muzicieni, care îşi terminaseră deja înregistrările şi aşteptau afară, şi cu toţii, producătorul, sunetiştii, toţi dansau şi îşi manifestau entuziasmul. A fost o experienţă extraordinară, mi-a deschis noi orizonturi, chiar şi pentru „Borrowed Time” [noul album, din 2022, al Danei Fuchs – n.r.]. Acum cânt multe piese într-un registru mai rock, mai intens, care îmi place foarte mult. E muzica mea de suflet, pe care o ador... „Soulful nasty Rock and Roll”.
Ai ajuns în „Across the Universe” din musical-ul „Love”, Janis dar, între ele, s-a mai consumat un episod, cel al OST-ului filmului „Sherrybaby”, din 2006, care a luat o mulţime de premii...
Un prieten de-al meu din New York, care lucrează la un studio unde se compun cântece pentru reclame şi pentru diverse filme, m-a sunat să-mi spună că regizoarea unui film cu Maggie Gyllenhaal îmi ştie vocea, îi place cum cânt şi ar vrea să înregistrez o piesă de Marianne Faithful pentru coloana sonoră a filmului ei. M-am întâlnit cu compozitorul, care, după ce-am vorbit puţin, m-a întrebat dacă n-aş putea să compun cântece despre religie şi despre dependenţa de droguri. Moment în care i-am spus… „Păi, despre asta e întreaga mea viaţă, sigur că pot!”. M-am apucat deci de lucru cu tipul ăsta, Jack Livesey, şi am scris câteva cântece pentru soundtrack-ul filmului, pe care, apoi, le-am şi interpretat. Atunci a fost prima oară când mi-am auzit vocea într-un film, era înainte de „Across the Universe”, şi am fost super-bucuroasă să îmi văd numele pe genericul unui film. Sigur că, de atunci, am mai apărut şi pe altele, dar acel prim film a fost cu totul special.
Fiindcă ai menţionat religia, să vorbim un pic de spiritualitate, deoarece în „Across the Universe” joci personajul Sadie, inspirat de Sexy Sadie de pe „White Album”-ul Beatlesilor, ce are cumva legătură cu filosofia indiană. Am auzit că şi tu practici Buddhismul…
Am descoperit religia buddhistă acum vreo 20 de ani… de fapt, am descoperit-o mult mai înainte, dar în momentul acela nu am găsit un loc în Manhattan unde să o şi pot practica. Pe la 23 de ani am ajuns deci într-o tabără de meditaţie, într-un moment greu din viaţa mea, după ce sora mea se sinucisese - familia mea are o poveste tragică -, şi un prieten mi-a sugerat să merg la o mănăstire pentru o bucată de vreme. Acolo nu trebuia să plătesc nimic, trebuia doar să păstrez tăcerea timp de zece zile, să mănânc doar legume şi fructe, n-aveam voie să citesc, să scriu, să ascult muzică, nimic din toate astea... în schimb, aveam să învăţ să meditez. Am fost imediat de acord, am completat o grămadă de hârtii ca să fiu acceptată acolo, am luat un autobuz şi am ajuns în locul acela, care... mi-a schimbat viaţa. A fost pentru prima oară în existenţa mea când cineva mi-a spus: „Toate răspusurile sunt deja în mintea ta. Toate soluţiile pe care le cauţi sunt deja acolo. Schimbă-ţi starea de spirit şi astfel îţi vei schimba lumea”. Asta m-a bulversat, mi-a deschis complet mintea, într-atât de mult încât, atunci când am revenit în oraş, am căutat mult timp un loc în care să pot medita în continuare şi care să nu aibă legătură cu banii sau cu celebritatea, sau cu dominaţia sexuală, pentru că, actualmente, cele mai multe religii sunt de fapt strâns legate de toate astea. Până la urmă, am găsit acest loc, Kadampa Meditation Center, şi, după prima şedintă, am ştiut că e un loc autentic, spiritual, că... this is the real shit! De peste 15 ani merg acolo şi meditez. Atâta fac acolo, meditez şi mă gândesc la ceilalţi, pentru că ei sunt la fel de importanţi ca mine şi trebuie să înţelegem cu toţii că fericirea noastră personală nu e cu nimic mai importantă decât fericirea celorlalţi.
Revenind la muzică, în „Across the Universe”, ai cântat împreună cu actorii, cu Jim Sturgess, Joe Anderson şi Evan Rachel Wood, care nu sunt însă muzicieni antrenaţi. Cum a funcţionat colaborarea cu ei?
A fost fantastic, pentru că toţi sunt extrem de talentaţi... realmente ei le pot face pe toate. Sunt deopotrivă actori şi cântăreţi senzaţionali şi am lucrat extraordinar împreună. Mai ales că a fost o perioadă foarte intensă, foarte încărcată, se filma ziua iar soundtrack-ul se înregistra noaptea, deci ei trebuiau să vorbească, să îşi spună replicile în timpul zilei şi să cânte mult noaptea, iar asta e greu pentru cineva care nu are antrenamentul necesar. Norocul a fost că aveam eu un profesor minunat, Jim Carson, pe care îl cunoscusem la 23 de ani, în New York, şi, după ce am vorbit cu producătorul, l-am adus să lucreze cu actorii, iar el, la cei 80 şi ceva de ani ai lui, a fost cel care le-a salvat vocile... a salvat practic filmul.
O altă curiozitate e legată de Joe Cocker. Nu aveţi scene filmate împreună în „Across the Universe” dar, după ceva vreme, aţi ajuns totuşi pe aceeaşi... scenă. Există vreo legătură între film şi faptul că aţi rămas în contact?
Asta a fost chiar o poveste interesantă. Iniţial, el trebuia să interpreteze o parte din „Come Together”. Mai exact, personajul meu, Sadie, trebuia să cânte primele versuri într-un bar şi apoi Joe Cocker urma să-l cânte până la final. În ultima clipă, şi-au dat seama că celălalt cântec pe care ar fi trebuit să-l interpreteze Joe Cocker nu mai putea fi păstrat în montajul final, dar Joe trebuia să aibă totuşi măcar o piesă completă pe soundtrack. Şi atunci, bineînţeles, am fost de acord să interpreteze el piesa întreagă. În ziua când trebuia să se facă înregistrarea, avionul lui Joe Cocker a avut întârziere, iar noi eram în situaţia în care trupa trebuia să tragă cântecul şi nu putea sta toată noaptea să aştepte degeaba în studio. T-Bone Burnett, producătorul muzical, mi-a spus atunci să trag eu vocea, pentru ca formaţia să poată înregistra muzica, urmând ca Joe Cocker să înlocuiască vocea mea în ziua următoare. Am tras cântecul la ora unu noaptea, cu un microfon de live, ţin şi acum minte cum cântam „Here come old flat top, he come…”, a fost fantastic. A doua zi m-a sunat producătorul şi mi-a spus că lui Joe Cocker îi place foarte mult vocea mea şi ar vrea să mă cunoască! Aşa că ne-am întâlnit la studio şi a fost grozav, el fiind unul dintre idolii mei. Atunci m-a invitat să cânt în deschiderea concertului lui de la Bonn, în Germania... a fost un vis devenit realitate.
Una peste alta, privind retrospectiv, cât de mult ţi-a folosit ca artist oportunitatea participării la „Across the Universe”?
Cele două mari experienţe performative din viaţa mea au fost, fără îndoială, „Love”, „Janis”, pe Broadway, şi filmul acesta, „Across the Universe”, pentru că m-au ajutat să îmi dau seama că în existenţa de artist ajungi uneori să lucrezi cu idolii tai şi tot ce te desparte de aceştia este o fărâmă de experienţă care face să nu fiţi la acelaşi nivel... dar că poţi ajunge acolo cu multă muncă şi cu devotament faţă de ceea ce faci. Pentru mine, acestea au fost momentele in care mi-am dat seama că spectacolul despre Janis Joplin şi „Across the Universe” sunt momente aproape de apogeu şi, chiar dacă nu mai apuc să ajung pe culmile acelea niciodată, totuşi pot spune că le-am atins, că am fost acolo!
Citiţi interviul complet cu DANA FUCHS pe www.zilesinopti.ro
Text de Ioan BIG
Foto: Facebook și danafuchs.com
