În anul 1964, președintele american Lyndon Johnson a semnat Legea Drepturilor Civile, abolind astfel Legile Jim Crow, prin care, legalizându-se segregarea rasială, afro-americanii au fost reduși la statutul de cetățeni ai unei clase inferioare, fiindu-le interzis să aibă anumite locuri de muncă, să folosească mijloace de transport în comun, să învețe la școli obișnuite, să intre în anumite restaurante sau baruri și să participe la activități și interacțiuni sociale. În același an, The Beatles se aflau în primul lor turneu din State, când, ajungând în Jacksonville (Florida), au fost anunțați că stadionul Gator Bowl, unde urmau să cânte, va fi segregat rasial. Auzind acest lucru, cei 4 au refuzat să susțină concertul, cerând organizatorilor să înceapă desegregarea stadionului și să trateze toți oamenii cu același nivel de respect:
„Nu am cântat niciodată pentru un public segregat și nu o să începem acum. Aș prefera să pierdem banii promiși.” (John Lennon)
Mai mult, după ce nu au acceptat camera unui hotel segregat, au declarat, public, că nu vor mai cânta până când toți oamenii vor avea dreptul de a sta oriunde își doresc. Datorită poziției lor publice împotriva rasismului, concertul a fost reprogramat pentru luna septembrie, fiind deschis tuturor. Când s-au întors, un an mai târziu, pentru cel de-al doilea turneu în State, în contractul lor era specificat că nu vor accepta segregarea audienței.
Tot în 1964, John, Paul, George și Ringo l-au întâlnit pe Bob Dylan, pe care îl admirau de foarte mult timp pentru modul în care, prin versurile sale, reușea să transmită ascultătorului ideile în care credea, oferind, prin melodii precum „Blowin' In The Wind” sau „Only a Pawn in Their Game”, o nouă voce unei generații care a fost marcată de lupta continuă pentru egalitate prin Marșul asupra Washingtonului (‘63), prin înființarea Panterelor Negre (‘66) și prin protestele masive cauzate de brutalitatea poliției și de asasinarea lui Malcom X ('65), urmată de cea a lui Martin Luther King Jr. ('68).
Astfel, Dylan a influențat atât albumul Rubber Soul (1965), făcându-i pe cei 4 să abordeze o nouă direcție, în care sufletul artiștilor era prezentat fanilor atât prin sunet, cât și prin compoziție (elementul de storytelling ocupând, atunci, pentru prima dată, primul loc în muzica lor), cât și piesa Blackbird, care a apărut în White Album (1968), trupa arătând cât de important este ca persoanele publice să își folosească vocile în slujba binelui, fiind scrisă ca un tribut adus Mișcării Drepturilor Civile:
„Blackbird singing in the dead of night/ Take these broken wings and learn to fly.”
Text de Claudia ALDEA
