Concert The Peltics și Trooper

În așteptarea concertului Trooper Simfonic, de pe 19 noiembrie, de la Sala Palatului, celebra formație The Peltics i-a chemat pe Coiotu’ și pe Balauru’ la „Morning Glory”, pentru un mini concert acustic irepetabil

Realizatory au revenit azi-dimineață în studioul Rock FM ca trupa-concept The Peltics. Și, ca de obicei, nu au venit cu mâinile goale, ci cu niște invitați speciali, alături de care au făcut un concert scurt, dar de mare impact. 

Coiotu’ și Balauru’ de la Trooper s-au alăturat proiectului The Peltics în această dimineață, după o discuție despre concertul simfonic, care se apropie cu pași repezi. Acesta va avea loc pe 19 noiembrie, la Sala Palatului și va fi cel mai mare concert Trooper de până acum. Pe scenă se vor afla în jur de 50 de instrumentiști. Orchestra va fi dirijată de Virgil Pețanca. Acum o lună, trupa a anunțat și un invitat special, Alin Stoica, unul dintre cei mai căutați tenori români în acest moment. 

În plus, concertul are și valoare sentimentală. Pe 25 octombrie, s-au împlinit 28 de ani de Trooper, așa că evenimentul va fi și de natură aniversară. 

„Veți avea trianglu?”, a întrebat Răzvan Exarhu. Coiotu’ l-a asigurat pe realizator că printre percuționiști se află și un trianglu. Discuția despre acest instrument mult-subestimat a ajuns la câteva concluzii. Esențele tari se țin în sticluțe mici și e un instrument cât se poate de practic, pentru că se poate căra pe trotinetă. „Știi cum se spune, contrabasistul e prietenul tuturor, pentru că e singurul din orchestră care are mașină”, a observat Răzvan. 

În deschiderea concertului The Peltics din această dimineață, cei doi membri Trooper au interpretat, în variantă acustică piesa „Trec anii”. După care, The Peltics „featuring” Coiotu’ și Balauru’ au cântat viitorul mare hit al sezonului, „Îmi place Bonnie Tyler”. 

În încheiere, artiștii au anunțat că biletele din categoria VIP, pentru concertul „Trooper Simfonic 28”, s-au epuizat. Au mai rămas câteva bilete disponibile. „Luați-le acum, că după uitați”, i-a îndemnat Coiotu’ pe ascultătory. 


Morning Glory - 1.11.2023 - Trooper despre concertul simfonic din 19 noiembrie, de la Sala Palatului

Morning Glory, cu Răzvan Exarhu, 01:24:09

MG - Ștefan Nanu (Ministerul Finanţelor) & Radu Atanasiu - profesor de Gândire Critică

Morning Glory, cu Răzvan Exarhu, 01:30:26

Remus Ioan Ștefureac de la INSCOP Research & Sorin Ioniță (Expert Forum)

Morning Glory, cu Răzvan Exarhu, 01:20:04

MG - Magda Grădinaru & Cristina Prună (USR)

Morning Glory, cu Răzvan Exarhu, 01:33:57

Web radios