Aveam opt ani când mama m-a luat de mânuță și m-a dus la Sala Palatului pentru a-l vedea pentru prima dată în acțiune pe Nigel Kennedy. Mergeam de foarte mică la concerte cu ea. Îmi aduc aminte și acum momentul în care mi-am dat seama că muzica, așa cum o știusem înainte, cu mintea mea de copil, nu mai avea să existe. În 2006, la concertul „Blue Note Sessions”, am primit o pereche nouă de urechi de la Nigel Kennedy.
L-am mai văzut și nouă ani mai târziu cântând „Anotimpurile” de Antonio Vivaldi, într-o interpretare nouă, alta decât cea care l-a făcut faimos. Am fost fermecată și copleșită de noile nuanțe. Nigel Kennedy are superputerea de a te face să te simți de parcă e prima dată când auzi muzică. Te răvășește și dă de pământ cu tot ce ai simțit vreodată față de vreo piesă sau compoziție, creând ceva nou, o renaștere auditivă.
Dacă cineva mi-ar fi spus în 2015 că voi avea șansa să îl salut măcar pe maestru, aș fi râs copios. Dar s-a întâmplat să îmi îndeplinesc visul și să stau de vorbă cu Nigel Kennedy. Desigur, mi-am concentrat întrebările pe pasiunea lui pentru muzica rock. Pe 23 decembrie, acesta va reveni la Sala Palatului cu un concert intitulat „Nigel Kennedy plays Hendrix - a magical Christmas haze violin Experience”. Vom asculta compozițiile lui Hendrix, dar și ale lui Johann Sebastian Bach, ale lui Ryuichi Sakamoto, compoziții proprii și colinde.
„E adecvat ca, în această perioadă spirituală din an, să cânt muzica unui om cu o inimă atât de mare și atât de deschis la minte. Avem nevoie acum, mai mult ca niciodată, de această mentalitate, având în vedere problemele din Orientul Mijlociu, când pe ambele părți ale frontului se află oameni la fel de minunați, care se consideră diferiți, sau gândindu-ne la Ucraina, unde e o situație similară. Cu toții ne-am născut, dacă am fost destul de norocoși, cu câte o pereche de brațe și una de picioare, o inimă și un creier. Cred că Jimi Hendrix asta reprezintă”, a început maestrul, când l-am rugat să vorbească despre viitorul concert de luna aceasta.
Kennedy și Hendrix
Una dintre primele mele curiozități a fost legătura dintre Nigel și muzica lui Jimi Hendrix. L-am întrebat care a fost acel prim sentiment pe care l-a simțit când a ascultat prima dată muzica regretatului chitarist.
„A fost o emoție asemănătoare celei pe care am simțit-o când am ascultat pentru prima dată Led Zeppelin, Beethoven, Bach sau când l-am ascultat, în concert, pe Yehudi Menuhin, profesorul meu. Marii artiști au curajul de a fi destul de vulnerabili încât să își arate spiritul. I-am recunoscut sufletul lui Hendrix. El mi-a reamintit de acest moment magic al prezentului.
Cred că Jimi Hendrix a fost îndeajuns de deschis la minte încât să îmbrățișeze toate elementele muzicii. El nu cânta doar rock n’roll, nici doar jazz fusion, el a cântat tot deodată”.
Reinventarea „Anotimpurilor”
Nigel Kennedy e recunoscut la nivel mondial pentru albumul „Vivaldi: Anotimpurile”, din 1989, prin intermediul căruia a oferit muzica clasică tuturor. A spart barierele dintre categoriile de oameni pentru care muzica clasică era ușor-accesibilă și oamenii din clasa muncitoare, care nu își permiteau să meargă la concerte clasice.
Din 1989 până acum, a reinventat faimoasa lucrare de cine-știe câte ori, dar nu am putut să nu mă întreb de unde a început povestea.
„Când mergeam cu prietenii la fotbal, mereu îmi ziceau «Hei, Nigel, cântă și tu ceva cu mai mult suflet!». Nu voiau să asculte compoziții cu părți lungi. De asta am început să le cânt Vivaldi. «Anotimpurile» are părți scurte de trei minute, nu e ca Bach, spre exemplu. Lucrarea are mai mult contrast sonor, ritmuri și melodii frumoase, care pot fi cântate și din voce, ca piesele pop. Chiar mai auzeam prin spatele meu cum intona câte cineva notele. De asta, am considerat că Vivaldi aparține lumii moderne.
Văd muzicieni clasici de 17, 18 ani, care se comportă ca la 80. Eu nu am fost niciodată așa. Lucrul de care sunt cel mai mândru e că am reușit, prin intermediul acestei lucrări, să le schimb părerea oamenilor despre muzica clasică și să deschid ușa către acest «club exclusivist»”.
Prejudecăți în lumea muzicii
Unul dintre cele mai importante mesaje ale muzicii lui Nigel Kennedy e îndepărtarea barierelor muzicale. De-a lungul timpului, s-a confruntat cu porți închise, tocmai pentru că voia să iasă din „tipar”. Folosesc ghilimele pentru că împărtășesc aceeași părere cu maestrul, că aceste tipare sau limite există, de fapt, în muzică.
„Leonard Bernstein și Duke Ellington, printre mulți alții, au spus că există doar două tipuri de muzică. Muzica bună și muzica proastă. Dacă nu putem fi lipsiți de prejudecăți în muzică, atunci cum putem să nu avem prejudecăți față de alți oameni?”
Nigel a accentuat mereu faptul că, în muzică, umanitatea e indispensabilă. În timpul interviului, a vorbit întotdeauna despre muzică gândindu-se la natura umană, fără a le separa nici măcar o secundă. Umanitatea se reflectă în artă ca în oglindă, nu există una fără cealaltă.
Un mesaj de la Nigel Kennedy pentru public
„Prietenii mei frumoși,
Abia aștept să mă întorc la București și să petrec alături de voi niște momente muzicale magice.
Vom avea parte de puterea spirituală a lui Jimi Hendrix, învăț și un colind românesc pentru voi și ne vom bucura de compozițiile lui Bach și ale lui Sakamoto. Ele au un loc special în inimile noastre, iar eu abia aștept să îmi împart sufletul cu voi, dragilor.
Ne vedem acolo! Hai să facem ravagii!”
