Concert Therion la București - program și reguli de acces

După un concert sold out la București în 2018 și un recital de excepție în 2021 în cadrul Maximum Rock Festival, formația suedeză THERION revine în România pe 4 februarie, în Club Quantic, în cadrul LEVIATHAN TOUR 2024 pentru a lansa noul album la București. În deschidere va concerta trupa Alpha Q din Sibiu.

Concertul este organizat de Maximum Rock și Promusic Events și recomandat de ROCK FM, iar biletele se pot achiziționa online de pe AmBilet.ro.

PROGRAM:

Acces public: 19:30

Alpha Q: 20:00

Therion: 21:00

Reguli de acces:

Accesul în zona evenimentului se face pe bază de bilet. Acestea pot fi achiziționate exclusiv prin AmBilet.ro, sau direct de la intrare. Copiii cu vârsta până în 7 ani au acces gratuit – cu însoțitor posesor de bilet valabil. Copiii cu vârsta peste 7 ani și până în 16 ani au nevoie de bilet la preț întreg și de însoțitor. Este recomandată purtarea căștilor de protecție sau a dopurilor de urechi pentru copiii sub 10 ani.

Organizatorii nu încurajează prezenţa copiilor foarte mici la astfel de evenimente, unde limita de decibeli ar putea crea efecte negative asupra auzului acestora, motiv pentru care în spațiul rezervat evenimentului este interzis accesul cu cărucioare pentru copii.

Accesul general:

Organizatorii informează publicul participant că în cadrul acestui eveniment sunt folosite lumini puternice, care pot afecta persoanele epileptice.

Participanţii la eveniment trebuie să se supună controlului corporal sumar efectuat de către agenții de securitate.

Este interzis accesul cu:

– sticle, conserve;

– mâncare sau băuturi de orice fel;

– artificii, arme, obiecte periculoase;

– obiecte cu laser (ex. pointere, brichete cu laser);

Organizatorii NU vor stoca și NU vor păzi obiectelor prezentate în lista de mai sus pe durata evenimentului!

Accesul cu animale de companie nu este permis în perimetrul evenimentului.

Reguli foto-video pentru publicul general

Este permis accesul publicului cu camere foto cu obiective detașabile de mici dimensiuni, indiferent dacă sunt profesionale sau nu, însă fără a folosi blițul și nici modul „filmare". În caz contrar, supraveghetorii vor interveni pentru a notifica și clarifica posibilele neînțelegeri, iar în situații extreme supraveghetorii vor scoate persoanele în cauză din zona evenimentului.

Este interzis accesul cu orice fel de trepiede, aparate de filmat (camere video) și alte accesorii, în special de dimensiuni mari.

Folosirea blițurilor este strict interzisă.

În zona evenimentului se vor comercializa băuturi alcoolice și non alcoolice, produse alimentare, diverse alte produse (tricouri, CD-uri, etc).

Web radios