Bosquito are viniluri și „Sânge De Rocker”

Bosquito a dovedit încă o dată că „România Are Sânge De Rocker”, în această dimineață. Înainte de cântarea din cadrul campaniei, Radu Almășan a vorbit cu realizatory despre primul lor concert din an, care va avea loc la Sala Palatului, și despre aventurile sale din vacanța în Brazilia

Cum nu se putea mai bine, invitații de la matinalul de azi au fost membrii trupei Bosquito. Un început perfect pentru o zi atât de aproape, dar, în egală măsură, atât de departe de vineri. În orice caz, înainte de o cântare corectă, cinstită, realizatory au stat de vorbă cu Radu Almășan despre tot felul de lucruri interesante. 

Primul concert Bosquito din acest an se va ține la Sala Palatului, de Ziua Îndrăgostiților. E un cadou perfect pentru iubita ta, dacă tu nu ai ureche muzicală și nu îi poți face o serenadă. Se ocupă Bosquito! Dacă, totuși, pe 14 februarie aveți alte planuri, îi mai puteți prinde pe artiști la București, pe 21 martie și 26 aprilie, la Hard Rock Cafe. Chiar de la început de an, trupa are un program destul de încărcat. Va mai ajunge la Galați, Buzău, Londra, Dublin, oriunde numai în Brăila nu, lucru care nu putea trece neobservat de Răzvan Exarhu. 

Artistul a povestit că, în ianuarie, a vrut să trișeze frigul și să plece spre locuri mai calde. Solistul a spus că până la finalul anului, membrii formației, sătui de treabă, se despart, în prima lună din an, și pleacă pe undeva frumos să se relaxeze. Totuși, munca l-a urmărit pe Radu Almășan până în celălalt capăt al lumii. Acesta s-a dus în Brazilia, în Sao Paolo în vacanță, iar acolo niște prieteni de-ai lui Hefe, de la Coma, l-au rugat pe Radu să cânte în clubul lor. A fost o noapte de succes, în care artistul a interpretat piese de la Pearl Jam, System Of A Down, dar și de la un compozitor brazilian, Tim Maia. 

Înainte de a trece la concertul din cadrul campaniei „România Are Sânge De Rocker”, Radu a vorbit și despre seria limitată de viniluri pe care a lansat-o trupa Bosquito. Albumul intitulat „Sus”, lansat în 2019, e acum disponibil in acest format pentru colecționari. Așa cum a observat Răzvan, „funcționează frăția asta a colecționarilor de viniluri. Și Mâhăi face parte din aceasta și are aproape o mie de discuri”.

La final, Bosquito a dovedit încă o dată că „România Are Sânge De Rocker” printr-un concert live demențial. 

Ascultați episodul integral, sub formă de podcast, pe rockfm.ro!


Morning Glory - 6.02.2024 - BOSQUITO LIVE

Morning Glory, cu Răzvan Exarhu, 01:19:48

MG - invitată Magda Grădinaru

Morning Glory, cu Răzvan Exarhu, 01:21:02

MG - 19.12.2024

Morning Glory, cu Răzvan Exarhu, 01:18:40

MG - invitați istoricul Cosmin Popa & Mihai Demetriade (CNSAS)

Morning Glory, cu Răzvan Exarhu, 01:27:20

Web radios