Rechizitoriul poveștii „Cei trei purceluși”

Laurențiu Coman, avocat specializat în drept penal, a făcut lumină în cazul „Cei trei purceluși”. Adevărul a ieșit la suprafață azi-dimineață, la „Morning Glory cu Răzvan Exarhu”, iar discuția a fost transmisă live la Pro TV

Nimeni nu ar fi bănuit că o poveste aparent inocentă ca „Cei trei purceluși” ar fi ascuns, de fapt, niște fapte atât de grotești. Totuși, nimic nu le scapă gloryoșilor, atunci când se aliază cu un adevărat adept al justiției, precum Laurențiu Coman, avocat specializat în drept penal. 

Contrar aparențelor, purcelușii sunt adevărații inculpați, iar lupul, doar o victimă nevinovată, un personaj care încerca să pună la punct infractorii. Avocatul susține că lupul era un procuror DIICOT,  care „s-a ocupat de acest dosar și a reușit să descopere adevărul. Purcelușii au complotat și au săvârșit infracțiuni”. Vorbim despre un caz complex, de tâlhărie calificată, constituire de grup infracțional, spălare de bani și ultraj judiciar, lupul pierind în lupta pentru dreptate. Toți purcelușii sunt condamnați la închisoare pe viață pentru uciderea lupului.

Detaliile cazului sunt înfiorătoare. Purcelușul cel mare a comis infracțiunea de violență asupra unui mijloc de transport, atunci când a atacat căruța cu fân. După vătămarea conducătorului, acesta a furat încărcătura și și-a construit o căsuță de fân. 

Purcelușul mijlociu a atacat un camion cu lemne, urmând să își ridice o casă. Infracțiunile comise sunt aproape identice cu cele ale fratelui său mai mare. Cea mai surprinzătoare descoperire a fost despre purcelușul mic, care s-a dovedit a fi creierul operațiunilor. Acesta a săvârșit infracțiunea de tâlhărie calificată prin violarea sediului profesional al pietrarului. Materialele de construcție furate au fost folosite pentru construirea unui centru rezidențial de case, pe care, ulterior, le-a vândut. Banii, proveniți din tâlhărie, au ajuns, astfel, în circuitul civil. Vorbim, desigur, despre spălare de bani. 

După ce purcelușii s-au trezit cu lupul la ușă, aceștia au complotat pentru uciderea agentului, astfel săvârșind fapta de omor calificat. Vor fi pedepsiți cu închisoare pe viață. 

Ancheta rămâne deschisă, iar organele de poliție continuă să descopere detalii șocante. Se speculează că purcelușii ar fi canibali. Pe peretele uneia dintre casele lor, se află o fotografie cu un șir de cârnați. Se crede că tatăl lor ar fi fost victima. 

Pentru mai multe informații despre acest dosar morbid, ascultă emisiunea de azi-dimineață, sub formă de podcast, pe rockfm.ro!


Morning Glory - 16.02.2024 - AVOCAT LAURENȚIU COMAN

Morning Glory, cu Răzvan Exarhu, 01:21:44

MG - invitată Magda Grădinaru

Morning Glory, cu Răzvan Exarhu, 01:21:02

MG - 19.12.2024

Morning Glory, cu Răzvan Exarhu, 01:18:40

MG - invitați istoricul Cosmin Popa & Mihai Demetriade (CNSAS)

Morning Glory, cu Răzvan Exarhu, 01:27:20

Web radios