Electric Humidity e una dintre trupele care te surprind la fiecare reprezentație. Băieții nu folosesc vreo formulă, nu își stabilesc coregrafii, sunt, pur și simplu, o versiune dezlănțuită a lor pe scenă. Autenticitatea și libertatea sunt elementele cheie care fac un concert Electric Humidity, un show în toată regula. Aceste valori le-au transmis prin intermediul unui album de „party rock”, așa cum și-au poreclit ei stilul. „Night School” distractiv, e bine-lucrat, e liber, e Electric Humidity.
Cum nu am putut ajunge la concertul de lansare, iar curiozitatea începea deja să mă copleșească, am stabilit cu Pavel Chihai, chitarist, Adi Burcică, tobe, Iva Theodor, chitarist, Voican Teodor, solist, și Gabriel Subțirică, să ne vedem pe lângă sala lor de repetiții la o discuție. Am vorbit cu ei despre emoția pe care o simte un artist, atunci când lumea strigă piesele vers cu vers pentru prima oară, despre ce înseamnă să nu te grăbești, chiar și atunci când arzi de nerăbdare să îți iasă muzica în lume și despre cum legi o conexiune artistică între generația noastră și anii ’80.
Ultima dată când ne-am văzut, a fost la un concert în subsolul clubului Mojo. De atunci, ați făcut câteva schimbări de formulă. V-au modificat acestea direcția muzicală?
Pavel: Da. La concertul acela, Theo, solistul nostru, era invitat special. Era deja membru oficial, însă nu făcusem încă repetiții. Am mai cântat cu el în trecut, dar prima dată nu a ieșit ca lumea. Totuși, acum ne-am dat seama că funcționăm foarte frumos împreună. După revenirea lui Theo, a venit Gabi la bas. El ascultă mai mult thrash metal.
Gabi: Îmi plac Sepultura, Mercyful Fate...
Pavel: Cu Veric mă știu de mic. Ascultam Bon Jovi și Mötley Crüe în camera lui. După ce ni s-a alăturat, voia să cântăm hard rock. Între timp, a devenit un mare fan HVNDS și mai aduce influențe și de acolo. Dar muzica a rămas aceeași, într-un fel. Fiecare își aduce aportul. Mie îmi place că Gabi e singurul dintre băieți care vrea să cânte și ceva cu mesaj, nu doar despre petreceri, distracții, etc.
Adi: Eu mă mulez pe orice. Când facem piese cu mesaj, le fac cu drag, însă tot prefer rockul distractiv.
Cum a fost la concertul de lansare al albumului „Night School”?
Pavel: Concertul a fost organizat de Interact, care a mai făcut și alte ediții în trecut. Și ne-au chemat iar. Headliner a fost White Mahala. Ne-am gândit că e o ocazie bestială să lansăm albumul. Ne-am gândit că, datorită publicului mare pe care îl are White Mahala, albumul „Night School” ar fi auzit de mai multă lume. Am luat și câteva CD-uri și tricouri la noi să dăm prin mulțime. De la un program stabilit anterior de 30 de minute, am ajuns să stăm pe scenă în jur de o oră. Am reușit să cântăm tot albumul și încă un cover. Am rămas surprinși când am văzut niște fete, în fața scenei, care știau tot albumul vers cu vers. Noi abia îl lansasem în dimineața aia. A fost incredibil! Am rămas mască toți!
Și cum s-a simțit să le vedeți că vă strigă versurile?
Adi: Haos! Îmi venea să plâng.
Gabi: Bine că aveam părul peste față, că și eu mă emoționasem.
Pavel: Eu mereu i-am spus lui Adi că, în momentul în care vom umple un stadion, iar lumea va aprinde lanternele, o să ne dăm seama că am reușit. În timpul bis-ului, când am cântat „Knocking On Heaven’s Door” și lumea a aprins luminițele, m-am întors la el. Era cu ochii în lacrimi.
Adi: Încă ceva notabil a fost că, înainte de bis, am aruncat bețele în public. Uitasem cealaltă pereche în backstage. (Râzând) A trebuit să le cer oamenilor bețele înapoi.
Și le-au recuperat după?
Adi: (Râzând) Sper. Le-am mai aruncat o dată.
Pavel: Theo a fost un star adevărat! S-a aruncat în public, a cântat lângă fetele acelea care cunoșteau albumul... Când am aruncat CD-uri, s-au certat trei fete pe unul! Îl aveam în public pe un prieten, Sergiu, de doi metri înălțime. Când a aruncat Adi tricoul, Sergiu l-a prins și o fată i l-a smuls din mâini! A fost haotic! Cred că a fost cel mai tare concert de până acum.
Cum ați privit voi procesul de a scoate primul album?
Gabi: A durat destul de mult. Am și luat o pauză foarte lungă, la un moment dat, în care nu am făcut vreun progres cu mixing-ul. În schimb, în zilele în care am avut sesiuni de înregistrare a fost foarte distractiv, cel puțin pentru mine. Produsul final nu ar fi fost la fel de bun fără Mihai Dincă de la Taine, care a lucrat cu noi.
Pavel: Da! Mihai e magician!
Ați avut un „sound designer” foarte talentat! Felicitări!
Pavel: Exact, a devenit parte din trupă. Nu ne simțeam că mergem la o sesiune de înregistrări, ci la distracție. El a fost foarte implicat. Ne dădea sfaturi mai mult prietenești, decât profesionale. Totul a decurs foarte natural, fără presiune.
Ce ați învățat din experiența primului album?
Teo: Să nu ne grăbim.
Pavel: Da, e adevărat. Theo e cel care, de regulă, ne îndeamnă să o luăm mai ușor. Noi, restul suntem mai repeziți. E bine să ne liniștim, să ne cizelăm.
Teo: Eu consider că, atunci când ne grăbim, rămânem doar cu ideea. E important ca, peste ideea inițială să mai suprapunem, să șlefuim cu grijă. Dacă ne acordăm destul timp, fiecare dintre noi are ocazia să mai vină cu câte un concept și să vadă cum le potrivește. Și, din aproape în aproape, scoatem piese de calitate.
Ce sperați că ați transmis despre voi, despre identitatea trupei, prin materialul acesta?
Adi: Că suntem o trupă de spectacol. Rockul în sine, trebuie să fie un show, frate! E pur rock n’roll! Muzica live e cu totul altceva. Când vine lumea la un concert, vrea să vadă un adevărat spectacol, nu doar să asculte muzică. Desigur, vorbesc despre un spectacol bun, fără a neglija aspectul calității muzicale.
Teo: Noi vrem să aducem pe scenă energia anilor ’80-’90 tinerilor de azi. Și, culmea, chiar funcționează.
Cum canalizați și atmosfera unei ere pe care nu ați trăit-o? Cum vă conectați la o altă generație?
Teo: Pur și simplu, muzica ne apropie de vremurile acelea. Cred că fiecare generație a avut o anumită vibrație, o atmosferă specifică. Și cred că, vizionând concerte live ale trupelor care cântau în 80, putem să înțelegem un pic din totul pe care îl trăiau, în ’80, membrii generațiilor anterioare.
Pavel: Depinde și cât de flexibil ești, ca să prinzi partea aceea. Eu și Adi, spre exemplu, am fost atrași întotdeauna de glam metal, de hard rock... Nouă ne-au atins niște coarde sensibile înregistrările de la concertele Bon Jovi, Skid Row și Mötley. Normal că nu avem cum să înțelegem în totalitate cum era pe atunci, dar cred că am captat o bună parte din atmosfera vremii.
