În această dimineață însorită, gloryoșii au avut de transmis, alături de invitații lor, numai vești bune pentru vara ce urmează. Adrian Despot a venit să vorbească despre albumul nou-nouț semnat Vița De Vie, „Lacrimă și Fier” și despre aniversarea de 25 de ani a albumului „Fenomental”.
În primul rând, noul material discografic a fost lansat astă-noapte. Inițial, era conceput ca fiind un EP de patru piese, însă trupa a decis să îl „înnobileze”, după spusele lui Despot, cu încă trei cântece. Așadar, LP-ul e alcătuit din piesele inițiale, „Lacrimă și Fier”, „Nimeni, nimic”, „Între Valuri”, „Fluturi”, și cele adăugate ulterior, „On And On”, o colaborare cu rapperul Nane, un cover după piesa de la Timpuri noi, „Becule” și reinterpretarea cântecului „Șambala” a lui Doru Stănculescu. „A avut p perioadă gestantă îngrozitoare pentru mine, pentru că e albumul pe care îl lucrăm din pandemie, până în prezent”, a povestit Adrian Despot.
„Îmi declar din nou dragostea eternă pentru Artan” - Adrian Despot
După această lansare, Vița De Vie va face o scurtă pauză, după care va porni în turneul de lansare în mai.
Pe 6 iulie, urmează să facă un mare spectacol la Arenele Romane pentru a sărbători 25 de ani ne „Fenomental”. Show-ul va fi destul de complex din ce a povestit invitatul, cu scenografie, decoruri și, desigur, cu albumul cântat integral.
Cel mai așteptat concert Vița De Vie din an rămâne, totuși, cel de la Electric Castle.