Premieră națională: Jazz in the Park aduce în fața cinefililor “The Story of Cymande: Getting it Back” (2024)

Documentarul care spune povestea uneia dintre cele mai samplate trupe din istorie are premiera în luna mai, la cinema Victoria

Jazz in the Park anunță premiera națională a documentarului „The Story of Cymande: Getting it Back”. Filmul explorează traiectoria uneia dintre cele mai samplate trupe din istorie, CYMANDE, aducând în fața publicului român povestea emoționantă a grupului britanic legendar care va cânta la ediția din acest an a Jazz in the Park Festival. Înființată în anii ’70, trupa a fost pionieră în combinarea ritmurilor de funk, jazz și grooves, răspândind mesaje de pace și unitate. Evenimentul va avea loc la Cinema Victoria din Cluj-Napoca pe data de 17 mai 2024, începând cu ora 19:30.

Înainte de a-i vedea live în Parcul Etnografic pe 31 august, publicul este invitat să descopere în cinema povestea impresionantă a trupei. Traseul lor nu a fost unul ușor, dar rezultatele lor muzicale și impactul cultural sunt incontestabile. Organizatorii pregătesc o serie de surprize pentru spectatori, iar după proiecție aceștia sunt așteptați la o petrecere specială în foaierul cinematografului. 

Denisa Dan, manager Jazz in the Park Festival: ”Un festival de muzică lansează un film documentar în România despre propriul headliner. Poate e atipic, dar e o provocare pe care suntem chiar entuziasmați să ne-o asumăm și ne bucurăm foarte tare să mergem pe acest drum multidisciplinar. Nu știm niciun alt festival de muzică în țară care să se poată mândri cu asta. The Story of Cymande: Getting it Back este pe deopotrivă o lecție de istorie, cât și o poveste de suflet. Vom explora traseul muzical al trupei, de la influența lor asupra primelor zile ale hip-hop-ului, când au fost samplați în multe piese celebre, până la momentul în care vom avea ocazia să-i ascultăm live în Parcul Etnografic la Jazz in the Park.”

Cymande (UK) sunt cap de afiș la ediția din acest an a Jazz in the Park Festival. Alături de ei, alți mari artiști au confirmat prezența: Scott Bradlee’s Postmodern Jukebox (SUA), Avishai Cohen Trio (IL), Manu Katche (FR), Tigran Hamasyan Trio (AM), Jazzanova Live (DE), Kinga Glyk (POL), KRiSPER (RO), Amphitrio (RO), Oreglo (UK) și Wasted Generation (IT)!

Biletele pentru vizionarea documentarului „The Story of Cymande: Getting it Back” pot fi achiziționate de pe cinemavictoria.ro. Abonamente pentru Jazz in the Park sunt disponibile la: https://jazzinthepark.iabilet.ro.

Despre ”The Story of Cymande: Getting it Back”

„The Story of Cymande: Getting it Back” spune povestea trupei Cymande, ale cărei piese cântece au fost interpretate și resimțite la nivel global. Formată în anii '70, trupa a fost prima din Marea Britanie care a cântat pe scena legendarului Apollo Theater din NYC și a intrat în top 20 în SUA. Cu toate acestea, membrii trupei s-au confruntat cu provocări semnificative, inclusiv rasismul, determinându-i să se retragă temporar din muzică. După o pauză de 40 de ani și în urma cererii publicului, trupa s-a reunit în 2014, marcând începutul unui nou capitol în cariera lor muzicală.

”Am început filmările în octombrie 2017, inițial doar pentru un scurt clip de prezentare. Dar materialul pe care l-am obținut în primele noastre filmări a fost atât de impresionant încât ne-am dat seama că trebuie să continuăm. (...) Membrii trupei erau atât de captivanți, amuzanți și pasionați, încât nu am vrut să ne oprim. Pas cu pas, etapă cu etapă, am adunat tot mai mult material incredibil cu membrii trupei și mulți contributori care au fost încântați să facă parte din această poveste. Ceea ce transpare este o dragoste autentică pentru muzica acestei trupe. A cunoaște muzica Cymande înseamnă să o iubești.

Și pentru noi proiectul a evoluat de la dorința de a spune o poveste muzicală grozavă la disperarea de a face dreptate oamenilor incredibili care au creat acea muzică. Putem învăța cu toții din experiențele lor. Ei și-au urmat propriul drum, au crezut în ei înșiși și nu au făcut compromisuri.

Mark Ronson spune în film: arcul istoriei se îndoaie spre dreptate. A durat aproape 50 de ani, dar mai bine târziu decât niciodată.” a spus Tim MacKenzie-Smith, regizor și producător al documentarului.

Documentarul și-a început călătoria globală cu o premieră de succes la renumitul festival din Texas, South by Southwest, urmată de un turneu premiat care a captivat audiențe din întreaga lume. A primit premiul pentru Documentarul Anului la Festivalul Doc ‘n’ Roll în 2022 și a fost proiectat la Doclisboa. Continuând să câștige teren, filmul a debutat în Marea Britanie la cea de-a 66-a ediție a Festivalului de Film BFI Londra, pregătind scena pentru lansarea sa anticipată în cinematografele din SUA.

Evenimentul este susținut de BRD Groupe Société Générale și organizat cu sprijinul Cinema Victoria.


DESPRE JAZZ IN THE PARK

Jazz in the Park este un festival manifest care combină muzica bună cu promovarea de valori pozitive în comunitate. Festivalul a găzduit până acum peste 450 de concerte de jazz cu artiști internaționali și este astăzi unul dintre cele mai importante festivaluri europene de gen. În 2019, Jazz in the Park a câștigat trofeul categoriei „Best Small European Festival”, la cea de-a XI-a ediție a prestigioasei competiții European Festival Awards. A devenit, astfel, primul festival de jazz din Europa (și implicit din România) care a obținut o distincție la acest eveniment. De asemenea, festivalul a fost finalist de 5 ori la aceeași categorie, ultima nominalizare fiind chiar pentru ediția de anul trecut.

Evenimentele marca Jazz in the Park sunt organizate de Fapte, asociație care dezvoltă oameni și comunități prin evenimente culturale. Calendarul din 2024 include:

 Jazz in the Park Competition | Parcul Central „Simion Bărnuțiu” | 5 - 7 iulie

Jazz in the Park Festival | Parcul Etnografic „Romulus Vuia” | 30 august- 1 septembrie

Music Gallery | Muzeul de Artă din Cluj-Napoca |4 - 25 octombrie

Web radios