Linkin Park ar putea reveni pe scenă în 2025 alături de o nouă voce

Trupa ar putea reveni pe scenă începând de anul viitor alături de o voce feminină care să cânte alături de rockeri în locul regretatului Chester Bennington

Potrivit presei internaționale de specialitate, Linkin Park are în vedere un posibil turneu, iar agenția care de ocupă de managementul lor negociază oferte în acest sens pentru un potențial turneu al trupei în care să susțină atât concerte proprii, cât și apariții în festivaluri importante de muzică. Vestea că am putea vedea o femeie pe scenă alături de trupă a apărut prima oară în atenția publicului luna trecută când solistul Orgy, Jay Gordon, a povestit într-un interviu că a auzit zvonuri despre o astfel de mișcare din partea celor de la Linkin Park.  

Nu există încă niciun nume confirmat, nici măcar la nivel de zvon. Cu toate acestea, fanii trupei și-au manifestat în trecut dorința de a o vedea pe Amy Lee, de la Evanescence, cântând alături de Linkin Park. Aceasta a declarat că nu a fost contactată de trupă, însă că o astfel de dorință din partea fanilor e un compliment incredibil de mare pentru ea. 

Din partea trupei, Mike Shinoda a minimizat așteptările unei reveniri, declarând într-un interviu că oamenii întreabă mereu ce urmează pentru o trupă, ce planuri de viitor există, ce idei sau proiecte urmează, însă a conștientizat, în timp, că cel mai bun lucru pe care îl poți face e să nu mai vorbești despre viitor decât atunci când există ceva sigur de anunțat. 

Linkin Park tocmai a lansat un albumul „Papercuts (Singles Collection 2000-2023)”, cu cele mai mari hituri din carieră. Discul conține, de asemenea, o piesă nelansată anterior cu Bennington, „Friendly Fire”, care a fost înregistrată în timpul sesiunilor pentru ultimul album de studio al grupului, „One More Light” din 2017. Bennington a murit mai târziu în acel an.


Web radios