May s-a alăturat lui Dexter Holland and co. pentru o interpretare a piesei lor din 1997 „Gone Away”, plus un cover al clasicului „Stone Cold Crazy” de la Queen. The Offspring a avut un setlist cu hituri de pe parcursul întregii cariere, cum ar fi „Come Out And Play”, „Pretty Fly For A White Guy” și „Self-Esteem”.
Brian May s-a alăturat și compozitorului Jean-Michel Jarre în cadrul show-ului de deschidere a festivalului, intitulat „Bridge from the Future”, pe fundalul unui pod în formă de OZN peste Dunăre. Spectacolul a fost unul gratuit.
Setlist-ul lui Jarre a prezentat 19 lucrări muzicale care au acoperit întreaga carieră, pe lângă un nou aranjament al „Simfoniei lumii noi” a lui Antonín Dvořák.
May a urcat pe scenă ca invitat special și a interpretat „Deuxième Rendez-Vous” – prima interpretare live a piesei din decembrie 2013 – „New World Symphony”, „Last Horizon” și un cover al piesei „Brighton Rock” de la Queen. Fostul chitarist Queen a revenit pe scenă pentru bisul „The Time Machine”, la încheierea show-ului.
Timp de cinci zile, "minţi strălucite" s-au reunit la Bratislava pentru a se întâlni cu studenţii şi publicul larg, "sub auspiciile extraordinarei ale dr. Jane Goodall", primatolog şi antropolog, şi alături de o serie de laureaţi ai Premiului Nobel, astronauţi, oameni de ştiinţă şi muzicieni, a explicat Jean-Michel Jarre.
Foto: Getty Images/ Guliver.