Take No More nu e un nume nou. Pentru câțiva dintre cei care participă activ la viața scenei de rock underground de ani de zile, trupa asta a însemnat, cu siguranță, ceva. Eu am ajuns pentru prima dată la un concert de-al lor astă-iarnă, la aniversarea de nouă ani. Nu mai văzusem, până atunci, concert punk care să atragă atâta lume la un loc, care să elibereze așa o energie copleșitoare.
Hardcore punk e o subcultură care promovează acceptarea, autenticitatea și libera exprimare. În spatele sunetului distorsionat, brutal și rapid, se află un nucleu de sensibilitate și vulnerabilitate. Muzica abordează teme sociale diverse, „frustrări”, cum s-ar zice, și le comunică prin intermediul unui gen muzical extrem. E ca o oglindă a supărărilor colective ale tinerilor din zilele noastre. Și, cu toate că descrierea sună destul de agresiv și de trist, realitatea e că, la concerte, e foarte multă veselie și un simț de siguranță, un sentiment că oricine ai fi, ești acceptat în totalitate la evenimentele acestea. Veți avea ocazia să vedeți cu ochii voștri despre ce vorbesc, pe 27 iunie, la Expirat.
Take No More înseamnă Mihai Părchișanu la voce, Gheorghe Rareș „Desvalido” Juan la chitară, Bogdan Dumitrescu la bas, Mălin Neamțu la tobe și Robert “Dante” Miron la chitară.
Am discutat cu Mihai Părchișanu, Gheorghe Rareș „Desvalido” Juan și cu Bogdan Dumitrescu despre albumul nou, „A Desperation For Humanity”, despre cultura pe care o promovează comunitatea de artiști hardcore și despre ce consideră ei că e adevărata valoare, atât a proiectului lor, cât și a subculturii acesteia.
Proiectul acesta a împlinit nouă ani astă-iarnă. Cum arăta scena punk atunci cânt ați început să cântați împreună?
Juan: Când am dat drumul proiectului, scena ajunsese la un fel de vârf. Adică, noi mergeam la concerte strict locale, nu veneau invitați străini. Și erau cate 500-600 de oameni la concert. Și era contra-cost. Era sold out. Puteai să te duci și la un festival cu trupe locale. Era bine pe atunci. Cântau cam 3 sau 4 trupe locale și aveau public de câte 500 de oameni. 400-500 de plătitori de bilet veneau la sigur. Pentru mine, era fascinant. Mă gândeam la ce oameni mișto suntem, ce trupe bune avem. Scena mă inspira să vreau și eu să cânt. După, am mai crescut și ni s-au mai schimbat viețile. Mi se părea că, de la o vreme, lumea nu mai era atât de prietenoasă, că toți se vorbeau pe la spate...
Dar cum s-a schimbat, de fapt, atmosfera de atunci?
Mihai: Cred că lovitura care, părerea mea, a omorât scena locală, a fost colectivul. Pe lângă faptul că a fost o vreme în care nu s-au mai ținut concerte, când s-au dat drumul iar la cântări, nu mai veneau la fel de mulți oameni. Multe trupe s-au și despărțit în perioada aia. Adică, scena deja era underground, dar mi părea că, parcă, s-a dus la un alt nivel. S-a dus și mai underground.
Juan: Mă rog, încă eram tineri pe atunci și cumva am încercat să nu luăm în seamă.
Mihai: Tineri... Încă suntem tineri. Eram mici...
Juan: Eram mai mici pe atunci și nu am să nu luăm în seamă, voiam doar să cântăm orice ar fi. Și am tot ținut-o așa și tot așa și tot așa și tot așa. Până în punctul în care...
Mihai: Până în punctul în care cred că am început să simțim toți că repetam același concert la infinit. Simțeam o nemulțumire în ochii și în glasurile celor activi în scenă.
Juan: Ne mutasem din sala noastră preferată de concerte, Fabrica, în Question Mark. Fabrica era pentru evenimente mai mari, însă nu se mai țineau evenimente la fel de mari.
Mihai: Și ne-am mutat în Question Mark. Și acolo inclusiv și cu evenimentul de la Colectiv, care a influențat destul de mult modul în care se organizau și se țineau concertele, a început să se vadă puțin și din atitudinea oamenilor vis-a-vis de scenă, dar și atitudinea lor față de ceilalți membri din trupă sau membri din scenă.
Ai aflat vreodată de ce erau atât de nemulțumiți?
Juan: Adică erau genul de persoane pe care le vedeai la fiecare concert. Și eu, ca puști, stăteam între ei, ei aveau aproape 26-30 de ani la vremea aia. Stăteam să îi ascult și erau răutăcioși. Și, în momentul ăla, realizasem că nu îmi mai place lumea asta. În același timp, îmi displăceau atitudinea lor de superioritate și felul urât în care vorbeau. Mi se părea că scena, pe care o construisem împreună, nu mai exista, de fapt. De asta, am crezut că mesajul cultural al sferei de hardcore devenise o glumă, cel puțin la nivel local. Așa că am încetat să mai lupt pentru concept.
Foto: Vladimir Gheorghiu
Mihai: În momentul în care au plecat din trupă Juan și Mălin, toboșarul nostru, am încercat să preluăm cu altă alcătuire. Eu n-am trecut prin aceeași chestie pe care ai trecut tu, Juan, nu știu, poate eu am reușit să-i țin pe oamenii ăștia puțin mai la distanță. Nu le-am observat atitudinea asta negativă. Totuși, la un moment dat, începuse să mă ia și pe mine această nemulțumire. Am terminat cu Take No More când a început pandemia, adică, deja mă apropiam de 10 ani de tot cântat prin diverse trupe locale. Mă gândeam „Gata, am văzut cum e să cânt, m-am distrat, am deschis pentru o grămadă de trupe pe care le admir, mi-am făcut damblaua...”.
Și totuși, iată că, astă-iarnă, ați avut aniversarea de 9 ani. Ce e atât de valoros la proiectul vostru încât ați decis să încercați din nou?
Mihai: A fost un fel de reacție în lanț. Nu ne-am întâlnit toți și nu ne-am propus împreună să o luăm de la capăt. Ideea i-a venit lui Juan inițial. După care, am primit un telefon de la Bogdan în care vorbea despre o reuniune. Totuși, am vrut să evit să îmi pierd timpul cu aceleași piese vechi, aceleași zece persoane la concert. Dacă tot ne decideam să încercăm din nou, voiam să fim originali, măcar să zici că suntem noi între noi. I-am spus că, dacă va convinge pe toată lumea, eu mă bag. Omul meu m-a sunat înapoi în zece minute și a zis că toată lumea se bagă. Nu am putut să refuz.
Juan: Pornesc de la ce a spus Mihai. În 2023, am avut o oarecare impresie că e posibil ca viitorul gen muzical, care e posibil să devină popular, este muzica alternativă. Mi s-a părut că rockul se întoarce, după ce am urmărit, pe rețelele de socializare, felul în care s-a schimbat manifestarea interesului pentru muzică. Mi se făcuse dor să cânt.
Și, ca să-ți răspund la întrebare, ce face proiectul ăsta valoros, din punctul meu de vedere, e că, în scena actuală, fiind atât de puține trupe active, mi se pare că oamenii implicați în formația asta au destulă pasiune și cultură cât să facă și din punct de vedere muzical, dar și cultural, un proiect interesant, știi? Adică, dacă stai să iei trupele, să faci o listă cu toate din genul ăsta, hardcore, din România, nu vei vedea foarte multe.
Într-adevăr, au apărut foarte multe trupe locale, foarte bune, dar pe partea asta de punk, chiar nu sunt multe. Sunt foarte puține și poți să le numeri pe degetele de la o mână. În același timp, și noi ne asociem cu cei care sunt buni și activi. Adică aș putea să spun că cei mai interesanți actori din sfera hardcore, hardcore punk și alternativ din România, în acest moment, o să fie live la evenimentul nostru de pe 27, pe care tocmai l-am anunțat.
Spun asta pentru că majoritatea trupelor sunt blocate într-o bulă destul de îngustă. Noi chiar suntem peste tot, activăm în multe domenii alternative. Mihai e artist grafician, lucrează la un brand de haine, face marketing, face tatuaje, în același timp. Bogdan cântă în trei trupe diferite, fiecare câte un gen diferit, face și tatuaje și, în același timp, e și inginer audio. De mine nu mai zic, dar și eu fac destul de multe. Suntem destul de băgați și legați în scenă, atât cu copiii, cât și cu cei mai în vârstă, încât să putem să luăm toate influențele astea la un loc și să facem ceva drăguț.
Și din punct de vedere cultural, pentru publicul care descoperă acum un val nou de hardcore, care sunt valorile acestui stil muzical?
Juan: Acceptare totală și susținerea libertății de exprimare. Concertele noastre sună puțin a clișeu, poate, dar ne dorim să fie un loc unde toată lumea poate să vină și să se simtă liberă. Și noi, la rândul nostru, încercăm să fim la fel. Încurajăm și susținem pe toată lumea să fie autentică și să nu vină cu ideea că vor fi judecați. Asta exprimăm și prin ce cântăm. Nici muzical nu ne impunem bariere. Avem concerte și cu rapperi și cu grupuri de muzică electronică. Ne asociem cu mișcări din zona muzicii urbane. Cântăm, în același timp, un stil extrem.
Pe 27 iunie, sărbătoriți lansarea unui album, „A Desperation For Humanity”. Ce ar trebui să știm despre material?
Mihai: Mesajul albumului poate fi ușor de înțeles ca fiind un mesaj politic. Nu este. E mai degrabă social, decât politic. Vrem să credem că noi suntem filantropi. Tot ce ne dorim să zicem cu piesele astea este faptul că noi nu acceptăm ceea ce vedem că se întâmplă în lume. Și, într-adevăr, poate vedem chestii mai mult rele decât bune. Acum, nu vrem să ne dăm activiști sau ceva de genul ăsta. Și, în niciun caz, un album de hardcore de la o trupă locală mică underground din estul Europei nu o să facă vreo mare schimbare sau ceva. E doar nevoia noastră de a ne exprima și a ne spune părerea despre ce se întâmplă.
Ce vă doriți să contrați prin mesajul albumului?
Juan: În primul și în primul rând, sunt evenimentele din ultimul timp care ridică în continuare semne de întrebare legat de ce e în capul oamenilor care guvernează țările de pe planeta asta, incluzând războiul din Ucraina și genocidul din Palestina. Și concertul pe care l-am făcut în Fabrica a fost organizat pe fond de donații și banii pe care i-am strâns au fost dați mai departe către un ONG care se ocupă cu susținerea victimelor din Palestina, Humanitarian Aid.
Adică, noi toți avem spirit umanitar. Suntem genul de oameni care se gândesc la cei de lângă noi și încearcă să includă pe toată lumea și să fie empatic cu toată lumea. De aceea, am inclus și temele acestea sociale de bază, cum ar fi homofobia, rasismul, xenofobismul, discriminarea față de persoanele cu dizabilități, discriminarea față de femei, inegalitățile dintre genuri, transfobia, islamofobia...
Ce ne-ați pregătit pentru concertul de lansare din 27 iunie?
Juan: O să avem două trupe de hardcore în deschidere. Una care cântă un hardcore punk mai clasic, Scrag. Trupa Turist, frații noștri, care cântă de melodic hardcore. Îi știm și lucrăm cu ei de foarte mult timp. Vom mai avea cu noi un duo de rap alternativ, cu care am făcut și piesă pe album, $J$. Am colaborat cu ei pentru „50 de gloanțe”.
Mihai: Și la „after party” o să avem senzația petrecerilor urbane din România, On The Block, primul și cel mai mare eveniment de muzică urbană, contemporană. E un concept super pentru România, de fapt cred că suntem primele persoane care încearcă să facă concert și cu DJ-i, și cu trupe, și cu rapperi. Sau dacă s-au mai făcut, cred că nu s-au mai făcut de mult.
Ce mesaj aveți pentru cititori?
Mihai: Să fie oameni buni, să aibă grijă de oamenii din jurul lor, să fie deschiși la minte și să vină la concert, pe 27 iunie.
Juan: Să-și rupă capetele la concert. Și să lase arfele!
Bogdan: Mai ales să lase arfele.
