Conceptul de promovare s-a bucurat de succes, proiectul fiind premiat de Federația Asociațiilor de Promovare din România în cadrul Galei „Fashion TV Awards" în 2015. De-a lungul timpului proiectul s-a dezvoltat și a fost completat cu evenimente dedicate specific zonelor turistice, „Transalpina Fest" fiind targetat pentru promovarea celei mai înalte șosele din România și a stațiunii montane Rânca.
Festivalul a fost lansat în 2017, aflându-se acum la ediția a 6-a, cu un an de pauză în pandemie. Organizatorii au fost preocupați, în primul rând de calitatea spectacolelor, în fiecare an fiind invitați cei mai buni artiști ai genului, combinând trupe consacrate cu artiștii „noului val". Pe scena festivalului au concertat până acum peste 40 de grupuri sau soliști individuali, printre ei numărându-se Vița de Vie, Krypton, Kempes, Iris, Celelalte Cuvinte, Cargo, Bucovina, Anton, Spitalul de Urgență, Timpuri Noi, The Rock și Dave Evans (primul solist AC/DC), Scarlet Aura sau Altar.
Pentru această ediție, line-up-ul combină numele consacrate ale rockului, precum Compact, Kripton, Zdob și Zdub, Tavi Colen Band, cu mai tinerii Korsar, Lidia Buble și, mai puțin cunoscuți publicului autohton, Cuibul, din Republica Moldova. Un moment de excepție în cadrul festivalului va fi recitalul lui Josef Kappl - ex-Phoenix – și al trupei „Meșterii Rock".
Alături de calitatea muzicii, atractivitatea evenimentului este dată de cadrul natural de excepție, spectaculoșii munți Parâng, la poalele vârfului Păpușa, dar și de ofertele culinare, zona fiind recunoscută pentru produsele tradiționale ciobănești, tocanul de oaie, bulzul, brânza, atât de căutate de turiști.
28 și 29 iunie vor fi și anul acesta două zile de răsfăț muzical – culinar pe cea mai înaltă șosea din România, Transalpina, „drumul dintre nori".