Igorrr e din totdeauna un proiect care ridică multe semne de întrebare. Muzica trupei e un sunet la care, personal, mi-a fost destul de greu să mă adaptez. Asta pentru că nicio etapă din procesul creativ al lui Gautier Serre, compozitor și fondator Igorrr, nu e una convențională.
De-a lungul anilor am tot văzut scurte documentare despre cum ia viață viziunea artistică Igorrr, care m-au impresionat și m-au fascinat. Instrumentele folosite sunt, în mare parte, obiecte banale, pe care nu le considerăm melodioase din niciun punct de vedere. Gautier Serre are talentul de a face ca sunetele scoase de aspirator, table de metal sau chiar de găină care lovește clapele unui pian cu ciocul să prindă viață în compozițiile sale. A găsi frumusețea în cele mai neașteptate locuri e un talent rar, pe care formația Igorrr nu numai că îl mânuiește cu pasiune, ci îl și explorează, îl descoperă de fiecare dată când creează ceva nou.
Am vorbit cu de Gautier Serre despre motivele pentru care crede că metalul e pe ducă, despre sinestezie, o particularitate neurologică de a asocia sunetele cu culori și texturi, și despre cum procesul său creativ e mai degrabă o călătorie de explorare.
Bună! Mulți fani, ca și mine, sunt foarte încântați să vă avem din nou în România! Ce vă place cel mai mult la concertele pentru publicul român?
Gautier: De fiecare dată când am cântat în România, a fost uimitor, ne-a plăcut foarte mult publicul și vibrația poporului român, ne-am distrat de fiecare dată când am cântat muzica noastră acolo!
Albumele voastre necesită mult timp pentru a fi puse la punct. Având în vedere că au trecut patru ani de la ultimul vostru, „Spirituality and Distortion”, nu pot decât să mă întreb dacă veți cânta material nou în timpul show-ului de la „ARTmania Festival”.
Suntem încă în ciclul „Spirituality and Distortion”, motiv pentru care nu vom cânta nimic nou. Cu toate acestea, abia aștept să cânt niște piese noi într-o zi!
La un moment dat, ai menționat că metalul este pe cale de dispariție. Ce crezi că lipsește din scena metal actuală și cum vezi muzica ta ca un răspuns la acest lucru?
Cred că metalul se cam repetă de ceva vreme. Văd și aud aceleași acorduri, același sunet și aceleași structuri de ani de zile.
Deci, da, cred că niște idei noi ar fi foarte binevenite. Poate fi orice, sunete noi, culori noi, sentimente noi... Poate fi metal amestecat cu un alt gen sau diferite instrumente, orice. Dar, de multe ori am senzația că mă plictisesc când ascult noile producții metal, deoarece multe dintre ele tind să sune ca ceva ce a fost deja făcut.
Nu văd muzica mea ca pe un răspuns la acest lucru, deoarece nu consider Igorrr o trupă metal, chiar dacă majoritatea publicului nostru provine din metal, dar și pentru că fac muzică pentru mine și nu cu ideea de a „rezolva” ceva. Provocarea mea este să fac muzica mea personală „perfectă” și acest lucru îmi consumă deja tot timpul și energia.
Aș dori să discutăm puțin despre sinestezie. Culorile pe care le percepi atunci când auzi sunete se schimbă vreodată sau rămân la fel? De exemplu, dacă la un moment dat ai perceput ultimul tău album ca având o anumită schemă de culori, acum, la patru ani de la lansare, capătă noi nuanțe?
Este o întrebare excelentă, nu știu, nu am făcut niciodată un astfel de experiment. Ceea ce știu este că oamenii cu care fac muzică au într-adevăr aceeași culoare de ani buni. Nils Cheville, de exemplu, de fiecare dată când cântă, răspândește aceleași culori și aceeași stare de spirit.
Deci, cred că nu se schimbă cu adevărat de-a lungul anilor dacă muzica nu se schimbă, dar nu exclud posibilitatea ca, odată cu o schimbare sentimentală, datorată unor evenimente emoționale puternice, lucrurile să se schimbe.
Ai întâlnit vreodată un alt fan sau artist cu sinestezie? Ai comparat modul în care faceți legătura între sunete cu culori?
Din câte știu eu, nu am mai întâlnit pe altcineva ca mine. Să fiu sincer, de cele mai multe ori, păstrez tăcerea în legătură cu asta, este ceva personal și nu deranjez oamenii cu asta. Poate că, fără să știu, mi s-a întâmplat să întâlnesc o persoană sinestezică, dar nu am avut niciodată o conversație despre asta.
Ca multi-instrumentist, cum te decizi cu ce să începi atunci când compui muzică? Cum influențează această decizie direcția pe care o va urma piesa?
Nu există un mod bun sau rău de a începe o piesă, atâta timp cât se potrivește cu sentimentul principal pe care vrei să îl obții cu piesa ta. Poate fi tobe, chitare, corzi, voce sau orice altceva. Lucrul care mă face să decid să încep o piesă este „senzația” sunetului, asta mă motivează să scriu muzică, ce idee am în minte.
Este ca la un puzzle, poți începe de la colț, dar poți începe și cu ceva vizibil în mijlocul tabloului. Uneori îmi văd piesele ca pe niște tablouri și, practic, poți începe să pictezi din orice loc al tabloului, atât timp cât ai totul în minte.
Procesul tău creativ este fascinant. Este o călătorie lungă și interesantă, care explorează noi moduri de a crea. Dar cum știi când o piesă este gata? În ce punct simți că această călătorie a ajuns la destinație?
Există un punct notabil pentru mine atunci când știu că piesa este terminată. Îl numesc „transparență”. Când creez o piesă, lucrez la ea de ani de zile de cele mai multe ori, așa că, în cele din urmă, ajung să o fi auzit deja de mii de ori.
În timpul procesului de creație a muzicii mele, de fiecare dată când ascult piesa, trebuie să schimb ceva. Uneori lucruri mici, alteori lucruri mari. Dar, totuși, trebuie să o îmbunătățesc puțin, pas cu pas, și devin complet obsedat de asta pentru perioade lungi de timp. Și după o vreme, când simt că nu mai am nimic de adăugat, tot mai încerc să adaug o mică îmbunătățire ici și colo. Și când, în cele din urmă, fiecare modificare anterioară a făcut ca piesa să fie bună, aceasta a devenit transparentă pentru urechile mele, deoarece nimic nu mă rănește pe ea, nimic nu-mi deranjează urechea, nimic nu-mi zgârie sufletul. Devine un fel de „transparență”, ceea ce înseamnă că este „perfectă” pentru mine.
Am menționat că procesul tău creativ este o călătorie. Aș dori să fac o paralelă între muzica experimentală și explorare. Ce ai descoperit despre tine, în timp ce explorai modalități de a crea muzică?
A face muzică este o modalitate excelentă de a te cunoaște și de a deveni o persoană mai bună. Cu cât te adâncești mai mult în crearea muzicii, cu atât mai mult trebuie să gândești și să regândești lucrurile pe care credeai că le știi, pentru a le face mai bune. Punerea sub semnul întrebării este de mare ajutor în această căutare. Cu cât te scufunzi mai adânc în ea, cu atât descoperi mai multe despre tine și despre lucrurile din jurul tău.
Am învățat o mulțime de lucruri de-a lungul anilor, dar cred că cel mai important lucru pe care l-am descoperit a fost că muzica mea nu este „normală” și poate fi o provocare pentru unii oameni să o asculte. Muzica mea mi se pare 100% naturală și logică, așa că a trebuit să învăț că este foarte diferită pentru majoritatea oamenilor.
Ai o abordare cel puțin eclectică față de muzică. Cum crezi, personal, că se vor schimba crearea și consumul de muzică în următorii 10-15 ani?
Mi-ar plăcea să știu asta. Aș fi atât de încântat să aud ce sunete noi vor apărea în 10 / 15 ani!
