M-am născut în era de glorie a nu metalului și am rămas pe acest val până acum. Cu toate că legendele vii de la Korn au mai cântat în România, eu i-am văzut pentru prima dată la „ARTmania”, în seara de sâmbătă. Am fost întotdeauna o mare admiratoare a trupei, pe care cu greu aș fi crezut că îi voi vedea pe viu. Asta nu pentru că ar fi fost imposibil, ci pentru că e o formație atât de mare, încât mi-a părut întotdeauna intangibilă. Așa s-au simțit și mulți alți oameni din public, în Piața Mare din Sibiu, de parcă, în sfârșit, au ajuns să atingă o culme ce părea mult prea înaltă. Festivalul „ARTmania” a adus aproape de miile de fani niște legende vii, într-un spațiu superb, care radia sub un cer înnorat.
În deschiderea celor de la Korn a cântat trupa Spiritbox, un proiect canadian de heavy metal, puternic influențat de metalcore și metal progresiv. Îi urmăresc de ceva vreme și ascult cu mult entuziasm piesele, mai ales datorită vocii puternice și atipice a lui Courtney LaPlante, care mă fascinează. Are un registru grav, care te bântuie mult după ce s-a terminat piesa, strigă cu forță, iar tehnica ei grawl e impecabilă. E un model de frontwoman ireproșabil, atât prin atitudine, cât și prin felul în care își transmite emoțiile pe scenă. Nu au trecut neobservate ecourile legate de lipsa de energie public, de după prestația lor. Am avut norocul să fiu înconjurată de oameni care s-au lăsat purtați de val la concert, care chiar au simțit muzica. O surpriză plăcută la concertul Spiritbox a fost vocea basistului, Josh Gilbert, fostul basist din trupa As I Lay Dying. Lumea parcă abia aștepta să mai vină câte o armonie în piesă pentru a-l auzi cântând.
Korn și-a făcut intrarea pe scenă, pe introducerea plină de tensiune a piesei „Rotting In Vain”. Rând pe rând, membrii trupei pășeau pe scenă, iar țipetele deveneau din ce în ce mai asurzitoare. Eu am stat undeva într-o margine, pentru că îmi doream să am spațiu, însă aplauzele și gălăgia publicului se auzeau la intensitate maximă, de parcă aș fi stat în mijlocul mulțimii. Când scena s-a luminat, toți artiștii erau pe poziții, dând din cap, legănând stânga - dreapta șuvițele dreadlocks. Cuvântul delir nu ar descrie în totalitate cum s-a simțit să fii acolo, să vezi și să nu crezi la ce te uiți, să nu înțelegi cum să reacționezi. E greu să îți procesezi emoțiile pe care le simți atunci când auzi una dintre cele mai bune voci de metal din toată lumea. Eu, cel puțin, aveam momente în care nu puteam să cred ce bine sună tot, ce aproape de perfecțiune se afla cântarea.
Pe lângă mine lumea vorbea despre cum nu le venea să creadă că legendarii membri Korn se află la mai puțin de zece metri de casele lor, despre cum săreau coarda în Piața Mare, pe perimetrul unde se afla scena. Împrejur, se vedeau multe capete răsărite la geam, cu priveliște deasupra întregii nebunii din festival. Sibiu prindea din ce în ce mai multă viață la fiecare notă.
Am fost captivată de dimensiunea sunetului și a emoțiilor din timpul concertului. Stilul lor, care a revoluționat, la vremea sa, muzica metal, insuflă și azi spiritul inovativ. De-a lungul anilor, piesele Korn au dat viață unor tendințe noi de exprimare a vulnerabilității în rock și metal. Profunzimea și intensitatea trăirilor a fost transmisă clar și răspicat. Încă vibrez de emoții și acum, la câteva zile de la concert.
Momentele cheie, pentru mine, au fost piesele „Here To Stay”, „Start The Healing”, „Blind”, „Coming Undone”, la care au introdus bătaia de la celebrul hit Queen „We Will Rock You”. De altfel, încă un omagiu pe care Korn l-a adus pe scenă a fost pentru Metallica, integrând o parte din piesa „One” în single-ul „Shoots And Ladders”, de pe primul lor album. Desigur, concertul nu se putea încheia fără „Freak On A Leash”, poate cel mai popular cântec al formației, o emblemă a stilului lor celebru.
Nu mi-aș fi putut imagina un final de festival mai frumos decât acesta. Prestația Korn a vindecat ceva greu de explicat, din sufletul meu. Toată așteptarea a meritat și sunt recunoscătoare pentru show-ul pe care l-au adus în superbul oraș Sibiu. A fost o seară despre care nu pot spune decât că trebuia să fii acolo, ca să înțelegi. Am înțeles și am simțit pe pielea mea geneza unui fenomen muzical, prin care s-au născut unele dintre trupele mele preferate, precum Limp Bizkit, Deftones, Coal Chamber și multe altele. „ARTmania” a reușit să facă punte între generații, prin line-up-ul de anul acesta, aducând artiști atât de mari și atât de buni în Piața Mare.
