Albumul din 1980 a fost certificat de 26 de ori platină de către RIAA pe 8 iulie și, la scurt timp după aceea, de 27 de ori platină în urmă cu doar câteva zile, pe 21 august. Ultima certificare a adus trupa australiană înaintea celor de la Eagles cu „ Hotel California” în clasamentul celor mai bine vândute albume din Statele Unite.
Totuși The Eagles nu o duce chiar rău, compilația „Their Greatest Hits” (1971–1975) rămânând încă nr. 1 în clasament cu 38 de milioane de unități vândute. „Thriller”-ul lui Michael Jackson este nr. 2, cu 34 de milioane de exemplare. Dar, la nivel mondial, „Back in Black” este pe locul al doilea, cu 50 de milioane de exemplare vândute.
La peste patruzeci și patru de ani de la lansarea „Back in Black” și după 50 de ani de carieră, AC/DC continuă să fie o putere în rock. Trupa tocmai a încheiat un turneu de revenire în Marea Britanie și Europa, marcând primele concerte europene în opt ani. Deocamdată, trupa nu are alte date programate, dar, ținând cont de ultimele succese înregistrate, așteptăm noi anunțuri de concerte.
Foto: Getty Images.