Din vara anului trecut, de la concertul The 1975, am rămas cu gândul la Dimitri's Bats, trupa din deschidere care a cucerit un public numeros, strălucind aproape la fel de tare ca formația cap de afiș. Am urmărit lansările, concertele și anunțurile de pe rețelele de socializare încă de pe atunci. Mi-am dat seama că am multe curiozități, de la semnificația titulaturii, la atitudinea DYI din ADN-ul lor artistic, până la genul de muzicieni care își doresc să revină.
Am stat de vorbă cu Radu Osaciuc, Marius Acsintoaie și Andrei Drăgușanu despre parcursul lor de anul trecut până acum, despre cum se ajungi să fii complet mulțumit de arta pe care o faci și, desigur, despre concertul lor de pe 27 octombrie, din clubul Expirat.
O curiozitate a mea, de anul trecut, de când v-am văzut pentru prima dată, la concertul The 1975, a fost ce simbolizează numele trupei, Dimitri's Bats. Nu știam nimic despre voi. În primă fază, am crezut că nu sunteți români. Abia după câteva momente, mi-am dat seama că titulatura e o idee românească. Cine e Dumitru și ce are cu liliecii?
Radu: Poveste e despre un stră-străbunic de-al meu, care a plecat de la masă să-și omoare toți lilieci din moară și nu s-a mai întors.
Asta e pe bune?
Radu: Da, e legenda familiei.
Vai! Mă așteptam la un răspuns mult mai ușor. Dar e foarte interesantă legenda, mai ales că ne apropiem și de Halloween. Aș vrea să discutăm puțin și despre concertul din deschiderea The 1975, pentru că nu am apucat până acum și sunt mare fan. În mod evident, am rămas cu multe curiozități. Cum s-a întâmplat toată faza?
Radu: Ne-am bucurat foarte tare. De obicei, când vine un artist mai mare în țară, se ia legătura cu organizatorul, se întreabă de trupă de deschidere, dacă se știe sau nu cine va cânta. Se face că The 1975 nu știau pe cine vor avea în deschidere. Așa că reprezentanții noștri au înaintat o listă, că așa se practică. Bine, o listă de trupe care să se potrivească.
Mult timp, n-am primit niciun semn. Apoi, Dorina Constantin [managera Dimitri's Bats] a primit un mail simplu: „Au ales Dimitri's Bats. :)”. Inițial, ne-am uitat așa... Era foarte sec. Și fața aia zâmbitoare, ușor sadică... Ne întrebam dacă e o glumă. Abia după ce am confirmat că e real, am avut reacția aia de „Oh my God!”... Nu ne venea să credem!
Andrei: Am aflat cu o săptămână înainte de concert.
Radu: Și au ales băieții de la The 1975, nimeni altcineva.
Marius: Noi, cumva, ne luasem gândul de la asta. Eram deja foarte aproape de concert și nu mai speram că vom primi un semn.
Radu: A doua zi, după ce am aflat, ne-au și pus pe afiș.
Cum a arătat săptămâna aia? Și în vria bucuriei și cu atâta muncă pe cârcă, de făcut pe repede înainte?
Andrei: Fix atunci când am aflat, eram în Control. Ne pregăteam de soundcheck pentru concert.
Radu: În orice caz, pentru noi chiar a fost foarte frumos. Cel mai mișto lucru care s-a întâmplat la concertul ăsta a fost că ne-au descoperit mulți oameni care nu ne știau. Unii care vin des la concertele noastre acum ne-au descoperit acolo. Asta e partea cea mai tare la a cânta în deschiderea unei formații așa mari, că deschide multe uși. Bine, și că ai posibilitatea să cunoști trupe așa mari e foarte mișto.
Andrei: Și pentru noi, cred că a fost un imbold de încredere. Ne-a dat siguranța că, practic, ce am făcut până în punctul ăla, toată munca a adus la ceva real, foarte bun, o oportunitate pe care n-o au mulți. Și s-a simțit bine.
A fost un concert foarte bun. Eu de asta am rămas cu gândul la voi. Rar mi se întâmplă chiar să devin fană a trupelor din deschidere. Trebuie să fii cu adevărat special ca să strălucești la fel de tare ca headliner-ii.
Radu: Asta și pentru că nu îmi place să fac lucrurile cu jumătate de măsură, nici dacă deschid eu pentru alții, nici dacă deschid ei pentru mine. Am vrut să folosim tot ce puteam, pentru a crea un spectacol de calitate. Și dacă o trupă deschide pentru mine, eu nu o să o limitez în vreun fel. „Nu faceți aia, nu folosiți ailaltă”. Eu nu văd trupele din deschidere, ca „trupe din deschidere”, ci ca un show de sine stătător. Vrem ca cei care vin pentru noi să vadă ceva care și nouă să ne placă. De asta, noi nu am abordat show-ul ca fiind doar o deschidere. Am vrut, în timpul pe care îl aveam la dispoziție, să facem un spctacol complet, autentic, cu intro, cu tot. Am venit și cu un banner gigantic.
Ca fană înfocată trebuie să întreb. Cum sunt băieții de la The 1975?
Radu: (Amuzat) Cât crezi că au stat băieții cu noi? Oamenii au venit în dubă... Și-au văzut treaba lor. Au interacționat de la o distanță civilizată, de cel puțin 4 metri. Contează foarte mult și cum se pregătesc ei de concert. Dacă stai să te uiți prin backstage, la festivaluri, îți dai seama repede că unii artiști nu vor să comunice înainte să urce pe scenă, au tabieturile lor. Nici eu. Înainte de show, vreau să fiu lăsat în pace, cel puțin jumătate de oră. Și după la fel. Să îmi revin. Nu îmi pot imagina ce înseamnă asta la un nivel foarte mare, când ai concert după concert. Trebuie să îți aperi energia și nu ai tot timpul chef să vorbești cu trupele care sunt foarte nerăbdătoare să te cunoască.
Mi-a plăcut foarte tare legătura asta dintre voi, din punct de vedere stilistic și al atmosferei muzicale. Muzica voastră e tonică, dar melancolică, un fel de „Hai să plângem, în timp ce dansăm”. Aveți și o grămadă de influențe, de la Anderson .Paak, la Alt-J. E un amestec foarte special pe scena locală. Cum ați ajuns la combinația asta?
Marius: Fiecare dintre noi are gusturile lui și vine cu influențele lui, cu piesele pe care au învățat să cânte, de la 17 ani încoace. Ca în fiecare grup, un muzician poate să se exprime diferit față de ceilalți, membrii se inspiră unii pe ceilalți... În fostele proiecte, îmi veneau altfel de idei, în Dimitri's vin altele. Adică, degeaba ai studiat o viați întreagă grunge, pentru că depinde mult și de oamenii cu care cânți, ce iese mai natural pentru întreg grupul. Deși am încercat tot felul de stiluri, ăsta ni se potrivește cel mai bine nouă și așa încercăm să evoluăm.
Andrei: E și ideea asta că încercăm tot felul de lucruri diferite și ascultăm tot felul de muzici. Nu ne limităm la același stil. Mai auzi o chestie cool la unii, mai auzi ceva mișto la alții. Când lucrezi la piesă, te mai gândești la ce ar mai merge, ce ar completa sau dacă e plicticoasă, ce ar face-o mai specială. Cum îi dăm nuanța noastră?
Radu: Sunt de acord cu ce au zis băieții. Eu, de ceva timp, atunci când scriu, nu mai am în minte conceptul de gen muzical. Îmi plac multe genuri, ascult muzică din toate părțile, dar asta a fost condiția mea pentru Dimitri's - să nu fie un proiect limitat, să ne putem exprima așa cum simțim. Și ce ni se pare fain, să prezentăm publicului, fie că piesele sunt mai degrabă rock sau pop sau hip-hop. Ce ne vine să facem, aia să facem. Mă uit la unele trupe care fac foarte bine ce fac, dar se tot repetă. Eu aș lua-o razna dacă aș face asta, dacă un concert întreg aș cânta aceeași chestie. Datorită libertății de a face piesele așa cum simțim, e mai interesant și pentru public.
Andrei: Mai e ceva important de zis. Ce cred eu că face ca piesele noastre să sune într-un stil autentic nouă, nu e o decizie pe care o lunăm activ, e faptul că muzica noastră e „homemade”, noi tragem singuri, producem singuri. Mă rog, Radu are o contribuție mai mare aici decât restul. Însă, lucrăm împreună la piese. Rezultatul e datorat încercării noastre de a face o treabă foarte bună. Dar, din nou, nu e o alegere conștientă să facem muzică într-un anume fel.
Se vede că totul e făcut „în casă”, în sensul bun al cuvântului. Îmi aduc aminte și de concertul de lansare „WYGD”, unde prietena lui Radu, Sonia, și-a pus un glob disco pe cap și a dansat ca o divă pe scenă. E mișto că aveți atitudinea asta prietenească, în care includeți publicul din fața scenei. Se simte de parcă fanii chiar au un rol activ în desfășurarea spectacolului.
Radu: Eu vreau să fac concertele la care și eu m-aș simți bine, dacă aș fi în public. Când merg la concerte, îmi dau seama când lumea se plictisește. Oamenii vin să fie distrați, plătesc bilet pentru divertisment. Și dacă tot au plătit bilet, trebuie să merite, să fie ceva tare de fiecare dată. Vreau ca oamenii care vin la concertele noastre, nu doar să vadă lumea Dimitri's Bats, ci să facă parte din ea, să se atașeze de ea.
Mi se pare că din punctul ăsta pleacă niște cariere foarte mișto. E important să cânți pentru tine, dar e special să poți implica lumea în universul tău. Plecând din acest punct, de la baza asta a voastră foarte bună, ce fel de artiști vă doriți să deveniți? Mă refer la visul vostru.
Radu: Aș vrea să ne clădim în jurul nostru o comunitate care să înțeleagă ce facem și să le placă proiectul. Vreau să fiu fericit și mulțumit de ceea ce fac și lumea să se simtă parte din universul nostru. Nu vreau să mă complic foarte tare. Nu mai vreau să pun presiune pe mine. Am făcut asta când lucram la „WYGD”. Știu ce a fost în sufletul meu când stăteam pe piesa aia și simțeam că e prea mult. Când scoatem ceva, vreau să fie plăcut pentru noi, să ne uităm unul la celălalt și să simțim că am făcut o treabă bună. Ce-a mai nașpa senzație pe care am avut-o și în alte proiecte a fost să simt că „încă nu e acolo”. Deci cred că țintim înspre a continua să facem bine ce ne dorim să facem și să găsim oamenii cărora le place asta.
Marius: Nu știu dacă m-am gândit vreodată la chestia asta. Însă, de multe ori mi-am pus întrebarea „De ce cânt?”. Fiecare dintre noi are motivele lui, ușor diferite, dar, pentru mine, e performanța scenică. Toată munca din spate, de la studio, de la sala de repetiții, din faza de producție, duce la momentul în care sunt pe scenă. Atunci mă simt ca la 17 ani, când am pus prima dată mâna pe chitară. Mi se pare că, atât timp cât ai unde să te îndrepți, vei crește. Chiar și senzațiile de frică de necunoscut, de anxietate, fac concertele deosebite. Faptul că trăim atâtea pe scenă generează surprize atât pentru noi, cât și pentru public. E mai sincer așa decât un concert pe care îl pregătești la secundă. Lipsa asta de predictibilitate e un lucru important.
Andrei: Mie mi se pare foarte important să îți placă ce faci, pentru, până la urmă, e muncă. Atunci când găsești chestia care îți place, nu ar trebui să se simtă de parcă o faci pentru că trebuie. Cel mai mișto lucru, într-un domeniu de genul ăsta, e să știi cum să îți gestionezi resursele, intelectul și creativitatea, astfel încât să poți munci 14 ore pe zi și să nu te simți sfârșit. Eu, cel puțin, acolo vreau să ajung. Să mă pot ocupa doar cu asta, fără alte joburi, pentru că știu că e ceva ce vreau să fac 100%. Cred că așa ar ieși cele mai bune rezultate, dacă muncim toți împreună, complet dedicați. Ăsta e cel mai mare lux pentru un artist.
Că tot vorbeam despre imprevizibilitate, ne-ați pregătit vreo surpriză pentru concertul de pe 27 octombrie, de la Expirat?
Radu: E posibil să cântăm o piesă nouă, următorul single pe care îl vom lansa, ca publicul să asculte în avans. Restul va fi un show autentic Dimitri's Bats. Vom vedea. Încă nu știm nici noi 100% ce vom aduce pe scenă.
Andrei: Să știi că noi rar avem idei din astea gradioase cu luni înainte de concert. În majoritatea cazurilor, ne vin idei pe moment, poate cu trei zile înainte de show. Nu e întotdeauna ce mai bun mod de a proceda, însă și lucrurile acestea îți dau un sentiment de entuziasm. Adică, uite un exemplu. Ne-am dus la Obor și ne-am cumpărat pijamale, că doar acolo se găsesc pijamale de tataie.
Radu: Da, o întrebasem pe mama dacă mai are pijamale de la bunicul să ne dea să purtăm pe scenă. Ea ne-a spus că la Obor găsim fix din acelea, ca la spital. Și așa a început vânătoarea după pijamale.
Marius: Stăm până pe ultima suta de metri de multe ori și ne trezim că nu știm ce vom face pe scenă, dar ne distrăm tare mult cu deciziile pe moment.
Foto: Vlad Pogonariu și Năluca Photography
