Doctorul cel bun - Sezonul 7 va fi difuzat începând din 12 noiembrie, la ora 21:00, în timp ce noile sezoane din S.W.A.T. și SEAL Team vor avea premiera pe 14 noiembrie de la 21:00 și, respectiv, 21:55. De asemenea, bine-cunoscutele seriale criminalistice precum FBI: Biroul Federal de Investigații, NCIS: Anchetă Militară, Recrutul, CSI: Crime și Investigații sau Walker continuă pe AXN cu noi episoade, toată luna noiembrie.
Îndrăgita dramă medicală Doctorul cel bun revine cu cel de-al șaptelea sezon, cu Dr. Shaun Murphy (Freddie Highmore) confruntându-se cu unele dintre cele mai dificile momente ale carierei sale. După evenimentele din sezonul precedent, acum Shaun trebuie să facă față unor noi schimbări personale și profesionale, în timp ce încearcă să mențină în echilibru atât responsabilitățile de chirurg, cât și pe cele de viitor tată. În timp ce Lea (Paige Spara) așteaptă primul lor copil, tensiunile cresc, Shaun fiind îngrijorat de modul în care autismul îi poate afecta viața de părinte. Între timp, politica internă și presiunile din spital cresc, ducând la conflicte imprevizibile care pun în pericol atât relațiile dintre medici, cât și carierele lor. Acest nou sezon promite un carusel emoțional, cu momente pline de suspans, noi dileme medicale și clipe înduioșătoare, pe care fanii serialului le vor adora. Doctorul cel bun - Sezonul 7 are premiera pe 12 noiembrie, la ora 21:00, și va fi difuzat în fiecare marți, la aceeași oră.
S.W.A.T. revine cu cel mai intens sezon de până acum, în timp ce Daniel „Hondo” Harrelson (Shemar Moore) și echipa sa se confruntă cu provocări din ce în ce mai mari. Pe măsură ce străzile din Los Angeles devin mai periculoase ca niciodată, agenții speciali trebuie să facă față unor noi inamici. De la organizații criminale, până la amenințări interne, echipa lui Hondo va lua parte la unele dintre cele mai grele și imprevizibile lupte pentru dreptate, justiție și siguranța cetățenilor Statelor Unite. Acest sezon va include acțiune, alianțe neașteptate și răsturnări de situație care îi vor ține pe telespectatori cu sufletul la gură. S.W.A.T. - Sezonul 7 va avea premiera pe 14 noiembrie, la ora 21:00, și va fi difuzat în fiecare joi, la aceeași oră.
Sezonul 7 din SEAL Team vine în forță pe AXN, iar telespectatorii vor avea șansa să intre în viața plină de adrenalină a echipei Bravo, condusă, de această dată, de succesorul lui Jason Hayes, Ray (Neil Brown Jr.). Pe măsură ce continuă să se confrunte cu misiuni periculoase în întreaga lume - din Suedia, până în Thailanda și Honduras - membrii echipei se lovesc de provocări personale și profesionale care amenință să rupă unitatea deja fragilă a întregului grup. După pierderile devastatoare și experiențele aproape de moarte din sezonul trecut, echipa trebuie să găsească o ”cale de vindecare”, rămânând în același timp eficientă din punct de vedere operațional. Cu o poveste atent construită, secvențe intense și o interpretare de excepție a personajelor, sezonul 7 din SEAL Team se anunță a fi unul dintre cele mai captivante de până acum. Acesta va avea premiera pe 14 noiembrie, la ora 21:55. Noile episoade vor continua în fiecare joi, la aceeași oră.
De asemenea, în noiembrie, cele mai cunoscute seriale de acțiune și drame procedurale continuă pe AXN.
Echipa de elită a FBI: Biroul Federal de Investigații și FBI: Most Wanted iau parte din nou la misiuni periculoase pentru a menține New York-ul - și Statele Unite ale Americii - în siguranță față de amenințările celor mai temuți infractori, în fiecare luni, de la 21:00 și 21:55. În tot acest timp, Serviciul Naval de Investigații Criminale se ocupă de cazuri militare complexe și, punând accentul pe loialitate, muncă în echipă și profesionalism, NCIS îi va ține pe telespectatori lipiți de ecrane, în fiecare miercuri, de la ora 21:00, cu cel de-al 18-lea sezon. Nu în ultimul rând, Cordell Walker (Jared Padalecki), un ranger texan văduv care se întoarce în orașul său natal după ce a lucrat ani de zile sub acoperire, încearcă să se reconecteze cu familia și să facă pace cu trecutul său. Astfel, Walker trece prin numeroase provocări în acest remake modern al serialului clasic - Walker, Polițist texan. Publicul va avea ocazia să îl vadă în acțiune, pe 7 noiembrie, cu episoade duble, de la ora 21:00.
În CSI: Crime și Investigații, investigatorii continuă să rezolve unele dintre cele mai complexe și violente cazuri criminalistice din Las Vegas. Fiecare episod aduce noi detalii din lumea plină de adrenalină și mister a detectivilor americani, ce încearcă mereu să descopere adevărul din spatele unor crime enigmatice. Cel de-al 6-lea sezon al show-ului va fi difuzat în fiecare duminică la ora 16:10. Oferind un amestec captivant de mister și elemente supranaturale, Vrăjitoarea urmărește destinul unei tinere ale cărei talente supranaturale o transformă atât într-o țintă, cât și într-o adevărată luptătoare. Serialul grecesc este difuzat în fiecare marți, de la 21:55. Nu în ultimul rând, Robert Langdon, un simbolist strălucit, dezleagă o serie de puzzle-uri complicate, pentru a demasca o conspirație globală în Simbolul Pierdut, o aventură intelectuală palpitantă, bazată pe romanul best-seller al lui Dan Brown. Urmăriți ultimul episod marți, 5 noiembrie, la ora 21:00.
Cu povești emoționante și personaje de neuitat, aceste seriale vor menține publicul în suspans săptămână de săptămână, întreaga lună noiembrie, numai pe AXN.
Despre AXN
AXN este una dintre cele mai importante rețele de filme și seriale, oferind publicului din România un conținut dinamic, cu un mix perfect de seriale premium procedurale și medicale, precum și filme de mare succes. Producții originale precum Oamenii Legii și producții americane precum Recrutul, Recrutul: Agent Special, FBI: Biroul Federal de Investigații, FBI: Most Wanted, NCIS: Anchetă Miltară, Bosch, Doctorul cel Bun, CSI: Crime și Investigații și Cititorii de Oase sunt foarte apreciate de publicul român.
Mai multe informații despre AXN sunt disponibile pe www.axn.ro