Azi, la „Morning Glory cu Răzvan Exarhu”, a fost invitat Victor Ilie, jurnalist la snoop.ro și autorul investigației „Cazul Bunelu: firma susținătorilor lui Georgescu și legăturile rusești. Cum se fac 300 de milioane de euro pe hârtie”. Acesta a vorbit despre rețeaua incredibilă care duce la susținătorii de azi ai candidatului la prezidențiale Călin Georgescu.
Acesta e al doilea episod al investigației. În prima parte, jurnalistul a relevat mecanismele care, de opt ani, funcționează cu bani rusești și care împing idei conspiraționiste și „tratamente naturiste” în online-ul românesc. Toate aceste concepte s-au materializat în discursurile candidatului.
În articolul publicat pe 5 decembrie, Victor Ilie intră în detalii despre organizația Tracia Unită și despre felul în care membrii acesteia îl susțin pe Georgescu și discursurile pro-ruse de ani de zile. Firmele de propagandă umplu mediul online cu teorii ale conspirației și exprimări mesianice menite să submineze încrederea în știință și au un reach fabulos în România, după cum a susținut jurnalistul.
„E mai mult grav, decât comic.” - Victor Ilie
Iată discuția integrală.