După peste 30 de ani de carieră și un istoric fascinant, trupa Cuibul are un nou album și vine în România în turneu

Cuibul – una dintre cele mai emblematice trupe rock din Republica Moldova sărbătorește cei peste 30 de ani de activitate prin lansarea unui nou album, intitulat simbolic Vamos, pe care îl vor prezenta live luna aceasta și publicului român, în Iași (9 februarie, Underground Pub), București (12 februarie, The Pub), Brașov (21 februarie, Kruhnen Musik Halle) și Cluj-Napoca (22 februarie, Euphoria Music Hall).

Pentru trei dintre cele patru concerte vor fi însoțiți de către Zdob și Zdub, cele două trupe având un bogat istoric comun.

Trupa Cuibul și-a făcut debutul în anii 90, imediat după destrămarea Uniunii Sovietice, perioadă marcată de un val imens de energie și entuziasm în rândul tinerilor. Rock’n’roll-ul devenise un simbol al libertății și al schimbării. Și la doar șase luni după ce Cuibul s-a format, deja umpleau săli de mii de oameni, iar asta le-a oferit o motivație incredibilă de a continua să cânte și să se dezvolte ca trupă. Popularitatea lor a crescut rapid, iar până la sfârșitul anilor ’90 se aflau într-un vârtej continuu de concerte.

Cuibul a reprezentat o sursă importantă de influență și inspirație pentru Zdob și Zdub, relația dintre membrii celor două trupe fiind una ce trece de colaborarea profesională. Una dintre piesele existente pe albumul Vamos, „Doina Rock’n’Roll”, o colaborare între cele două proiecte, a fost compusă încă înainte ca Zdob și Zdub să existe ca trupă. „A fost, de fapt, prima noastră încercare de a îmbina folk-ul cu rock’n’roll-ul”, mărturisește Igor Dînga, solist, chitarist și fondatorul Cuibul.

Cuibul feat Zdob si Zdub - Doina Rock n’roll (official music video)

Noul album, Vamos (în traducere din spaniolă, "înainte"), reprezintă o veritabilă antologie a pieselor favorite ale trupei înregistrate de-a lungul timpului. Îl poți asculta pe toate platformele de streaming audio, accesând link-ul următor: https://cuibul.lnk.to/Vamos. 

Înregistrat între anii 2022 și 2024 în propriul studio al trupei din Chișinău, albumul conține 13 piese care aduc un omagiu muzicii power-rock, stilul care i-a inspirat și i-a motivat pe membrii formației la începuturile anilor ‘90. 

Turneul de lansare va ajunge în următoarele 4 orașe din România:

   -  9 februarie, Iași, Underground Pub, bilete disponibile în rețeaua IaBilet;

   -  12 februarie, București, The Pub Universității, bilete disponibile în rețeaua IaBilet;

   -  21 februarie, Brașov, Kruhnen Musik Halle, bilete disponibile pe kruhnenmusikhalle.ro

   -  22 februarie, Cluj-Napoca, Euphoria Music Hall, bilete disponibile pe livetickets.ro

Ulterior, Cuibul vor prezenta noul album în Chișinău, dar și într-o serie de capitale europene, motivul din spatele acestei decizii fiind faptul că multe persoane care se regăseau în publicul trupei în anii ’90 trăiesc acum în afara Moldovei. „Prima dată când am cântat pentru diasporă am rămas zguduiți: o mulțime de oameni pe care-i tot așteptam la concerte la Chișinău, i-am zărit în săli europene. În ultimii ani am început să cântăm tot mai des pentru diaspora moldovenească, iar după concerte, petrecem ore întregi stând la povești cu oameni pe care îi recunoaștem din publicul nostru de odinioară. Astăzi ne întâlnim cu fanii noștri în toate colțurile Europei și Americii. De fapt, în Londra adunăm săli mai mari decât în Chișinău.”, mai declară Igori Dînga.

Componența trupei: 

Ghenadie Barbu – tobe

Sarik Vatavu – chitară

Andrei Boico – bas

Igori Dînga – chitară/voce

Lidia Scarlat – voce/co-autor de versuri

Web radios