Rock The Underground: H8 lansează albumul „Suflet”

Săptămâna aceasta ne distrăm pe punk și metal. Vokodlok, NocturN și Abacus sunt în turneul „Age Of Disdain” împreună. Seria „#Deconectat” a cafenelei Uzina oferă scena trupelor Not My Cup Of Tea, Martalogii și Asincron. H8 lansează albumul „Suflet”, iar, la concert, invitați speciali vor fi Berzerk și Rock N'Ghenă.

Azi, se lasă cu un super concert triplu de metale grele în Timișoara. Vokodlok, sper că pronunț bine, NocturN și Abacus vor cânta la Nemesis Art Club. Trupele se află acum în turneul „Age Of Disdain” împreună și vor mai ajunge la Cluj, la Hardward Pub, joi, apoi vor merge spre Sofia și Belgrad. 

Vokodlok și NocturN sunt pe scenă din 2000, deci sunt deja adevărați veterani ai metalului autohton, iar Abacus cântă împreună din 2017 și combină death metal cu elemente de black și doom metal. Eu zic să îi prindeți pe băieți, va fi, cu siguranță, nebunie!

Mâine, joi și vineri seria „Deconectat” a cafenelei Uzina oferă scena trupelor underground. Mâine îi vom putea asculta pe cei de la Not my Cup Of Tea, rock alternativ, energic și cu tupeu. Joi, Martalogii își vor reinventa stilul punk și vor cânta acustic pentru prima oară. Dacă nu ai mai auzit punk acustic, acum e ocazia ta! Băieții își descriu muzica drept „punk clasic, cu porci, băuturǎ și scandal”. 

Aveam pe listă, tot la acest capitol, și concertul celor de la Asincron, însă trebuie să vă mărturisesc - e deja sold out. Trebuie, totuși, să fiți cu ochii pe puștii de la Asincron. Cântă rock alternativ, ceva mai agresiv și mai proeminent, cu elemente punk. E un stil foarte antrenant, care prinde imediat publicul. 

H8 lansează albumul „Suflet” în Fabrica, sâmbătă, pe 15 februarie. Trupa este una dintre pionierii hardcore-ului autohton, iar albumul va include multe combinații palpitante, precum hip hop, punk și metal. Băieții de la Berzerk, formație de nu hardcore, adică nu metal și hardcore, și cei de la Rock N’Ghenă, alți grei ai hardcore-ului românesc, vor fi prezenți ca invitați speciali. 

După cântări nu se pleacă, pentru că H8 a pus la cale și o petrecere. „La așa eveniment e imposibil să nu ne distrăm până dimineața. O dată la nu știu cât timp ne întâlnim în formule din astea și e păcat să nu facem o seară memorabilă”, zic membrii formației pe pagina evenimentului de pe Facebook. 

Web radios