După semnarea contractului cu Warner Bros, în 1988, așteptările erau mari pentru ca Rea să își continue succesul înregistrat cu al nouălea album, „Dancing With Strangers”, care devenise disc de platină. Totuși, când a început să lucreze la „The Road to Hell”, Rea se simțea tot mai deziluzionat de lumea în care trăia și copleșit de presiunile comerciale din partea casei de discuri, care aștepta un succes comercial continuu. Aceste așteptări puneau o presiune mare asupra lui, riscând să-l îndepărteze de viziunea artistică și de familie.
Inspirat de orele petrecute blocat pe autostrada M25, cunoscută pentru traficul său infernal, Chris Rea a compus un set de melodii pe care le-a descris ca fiind despre „un tânăr care cântă despre copiii săi în timp ce dorm”, exprimându-și „temerile pentru viitor, frica de trafic, paranoia – a fost un album foarte paranoic” (după cum reiese din interviurile acordate în perioada lansării albumului, în Classic Rock Magazine și în interviuri de promovare din anii '80 și '90). Fiind un album conceptual, cu o atmosferă sumbră și melancolică, nu era evident că „The Road To Hell” va ajunge rapid în topuri.
Temerile s-au dovedit nefondate. Lansat pe 2 octombrie 1989, „The Road To Hell” a devenit unul dintre cele mai bine vândute albume ale lui Chris Rea.
Succesul albumului l-a consolidat pe Chris Rea ca unul dintre cei mai respectați artiști britanici, iar „The Road to Hell” rămâne o piesă de referință în cariera sa. Melodia este o critică metaforică a drumului pe care societatea modernă îl urmează.
The Road to Hell
După un zbor din Milano către Londra, Chris Rea se întorcea acasă cu mașina când și-a sunat soția de pe un telefon mobil, anunțând-o că apare în 20 de minute. Spoiler alert: nu a ajuns în 20 de minute.
În schimb, a rămas blocat peste trei ore pe autostradă, cu poliția certându-l că încearcă să se ușureze pe marginea drumului și cu elicoptere survolând deasupra. „A început să semene cu un film sinistru”, a povestit mai târziu artistul, amintindu-și cum el și șoferul său au împărțit țigările ca să facă economie.
În acea dimineță ploioasă, au apărut versurile „The Road To Hell”. Experiența l-a inspirat să transforme frustrarea într-o metaforă despre societatea modernă și direcția sumbră în care se îndreaptă lumea. Se spune că, odată ajuns la destinație, a notat rapid ideile ca să nu le piardă, iar piesa a devenit una dintre cele mai cunoscute ale sale.
Eram blocat pe M25, într-o coadă nesfârșită de mașini, și mi-am dat seama că asta e viața acum – suntem cu toții captivi pe drumul către iad, fără să ne dăm seama.
Partea 1 e despre o viziune distopică, aproape apocaliptică, iar partea a 2-a, e realitatea – suntem deja pe acest drum, doar că nu vrem să acceptăm.
Foto: Getty Images.
