Bikers For Humanity România se alătură inițiativei Dăruiește Viață, pentru a da o mână de ajutor în construirea Campusului Medical Pediatric în incinta Spitalului Marie Curie din București. Această colaborare, care reunește pasiunea motocicliștilor cu dorința de a aduce o schimbare reală în sistemul de sănătate din România, are scopul de a oferi copiilor aflați în dificultate un loc modern și adecvat pentru tratamentele lor.
Unul dintre pașii importanți în realizarea acestei inițiative va fi festivalul „Bikers For Humanity Rock Fest”, ce se va desfășura între 20 și 22 iunie 2025, la Brezoi Jud Vâlcea. Tot profitul obținut din vânzarea abonamentelor la acest eveniment va fi direcționat către construirea Campusului Medical Pediatric de la Spitalul Marie Curie, un loc unde fiecare contribuție contează.
În plus, între 29 și 31 august, cel puțin 200 de voluntari motocicliști vor pune umărul la treabă, ajutând efectiv la construcția Campusului.
Această colaborare este extrem de importantă, fiind nu doar un parteneriat între două organizații, dar și un exemplu despre cum comunitatea se poate uni pentru a construi un viitor mai bun pentru copiii din România. Împreună, Bikers For Humanity și Dăruiește Viață nu doar că își aliniază eforturile pentru a construi țara în care își doresc să trăiască, dar dovedesc încă o dată angajamentul față de cauzele umanitare și impactul lor pozitiv.
Pentru detalii suplimentare despre evenimentele Bikers For Humanity și despre modul în care vă puteți implica în această cauză, vizitați site-ul oficial al Bikers For Humanity și al Dăruiește Viață.
Bikers For Humanity România este o mișcare comunitară, fondată de Cristian Hrubaru, colegul nostru de la Rock FM, care susține diverse cauze umanitare, reunind pasionați de motociclete cu scopul de a contribui activ la schimbări pozitive în societate.
Dăruiește Viață este organizația non-guvernamentală care își dedică eforturile pentru a aduce o schimbare radicala sistemului medical de sănătate din România. Dăruiește Viață gândește și implementează proiecte de infrastructură medicală, educație și sprijin pentru copiii și adulții cu boli grave. Misiunea Dăruiește Viață este de a construi și reconstrui secții, spitale și speranțe.
Vă mulțumim că ne sunteți alături!
Împreună suntem Bikers For Humanity!