Experimentaseră deja, ici și colo, cu elemente de world music, dar „Kashmir” ducea acest flirt la un nou nivel – susținută de o progresie armonică gravă, aproape amenințătoare, piesa devenea o călătorie misterioasă.
Totul a început în 1973, la Headley Grange, într-o sesiune în care John Paul Jones lipsea temporar. Jimmy Page și John Bonham au profitat de moment pentru a explora idei noi, iar din acel jam a luat naștere riff-ul hipnotic ce avea să devină temelia piesei.
Versurile au venit din altă lume. Într-un interviu pentru Classic Rock Stories, Robert Plant a povestit cum a fost inspirat de o călătorie în Sahara:
Atmosfera de acolo m-a făcut să văd altfel. Am scris prima strofă fără să am muzica, era doar poezie: «Lasă soarele să-mi bată pe față și stelele să-mi umple visele».
Led Zeppelin Graffiti in the parking lot of the Record Plant Recording Studio, Los Angeles, CA 1975. (Photo by Mark Sullivan/Getty Images)
Un riff atât de puternic cerea o abordare pe măsură, iar Page știa exact încotro voia să ducă piesa. Totuși, adevărata metamorfoză a venit de la John Paul Jones, care a integrat aranjamente de coarde ce au ridicat piesa la o dimensiune simfonică. Deși nu a fost creditat oficial ca autor, contribuția lui a fost esențială. Jones era deja un aranjor experimentat, lucrând înainte de Led Zeppelin cu nume precum The Rolling Stones, Jeff Beck, Tom Jones și The Yardbirds.
Magia piesei stă și în măsura sa ritmică aparte. Într-un interviu din 1977, Bonham a spus că „Kashmir” era un moment special pentru toți membrii trupei, având în vedere complexitatea sa ritmică și melancolia sa. Deși Bonham nu a dat prea multe detalii tehnice, a recunoscut că piesa era o provocare din punct de vedere ritmic, din cauza măsurii neconvenționale și a structurii sale complexe.
În cele din urmă, „Kashmir” transcende forma clasică a unui cântec - e mai degrabă un peisaj sonor vast, o călătorie care se desfășoară în opt minute. Reflectând asupra piesei, Robert Plant a spus cu modestie:
A fost o mare realizare să iei o piesă atât de dramatică și mare și să găsești versuri suficient de ambigue, cu o interpretare vocală care să nu exagereze. Era aproape o antiteză a muzicii - versurile și vocea erau exact atât cât trebuia, ca să se potrivească perfect.
Foto: Getty Images.
