Godsmack vor să aniverseze 20 de ani de la debut cu un turneu planificat pentru anul 2019

Uite de ce nu vor americanii să combine turneul de promovare a noului album, „When Legends Rise”, cu cel aniversar.

Doi dintre membrii Godsmack, toboșarul Shannon Larkin și chitaristul Tony Rombola, au oferit un interviu postului de radio iRock, cu ocazia ediției de anul acesta a festivalului Rock On The Range, care a avut loc în Ohio. Înregistrarea interviului poate fi ascultată la sfârșitul articolului.

Cel mai important subiect abordat în cadrul acestei conversații a fost, din punctul nostru de vedere, acela al turneului aniversar plănuit, inițial, pentru anul acesta. Acesta are scopul de a sărbători 20 de ani de la debutul americanilor, dar și promovarea albumului apărut pe 27 aprilie. „Așa era, inițial. Sully (Erna, solist) a tot vorbit despre asta în interviuri. Dar, când am început să lucrăm la noul album, am realizat că… ar trebui să ne concentrăm în totalitate pe el. Și că dacă lansăm un album nou și îl interpretăm și pe primul în totalitate, nu l-am promova pe cel nou, care susținem că este un nou sunet al trupei, o renaștere. Am trecut cu toții de 50 de ani și nu vrem să fin un grup de bătrânei care încearcă să pretindă că sunt tineri și furioși. Acestea fiind spuse, sperăm ca anul viitor, după ce terminăm cu concertele planificate pentru When Legends Rise, să facem un turneu. Va fi cea de-a douăzecea aniversare a albumului „Awake”, așa că am putea organiza un turneu în care să interpretăm doar primele două discuri ale noastre.”

 

Godsmack revine la București, pe 26 noiembrie, la Arenele Romane. Evident, ne așteptăm să te vedem acolo.

Foto: Facebook

Web radios