Metallica lansează un clip 360 pentru piesa „Sad But True”

Metallica a lansat un clip video de tipul 360 care surprinde interpretarea melodiei „Sad But True”, din cadrul concertului susținut de metaliști pe 7 mai, în Stockholm, Suedia.

Americanii au ajuns pe locul al patrulea în topul Pollstar Global Concert Pulse, cu câștiguri de mai mult de două milioane de dolari pe apariție live, în timpul turneului european care s-a încheiat în mai 2018.

Thrasherii din San Francisco au reușit să vândă în jur de 20.451 de bilete pe fiecare piață, cu un cost mediu de 104$ pe bilet. Cele 19 rapoarte pe care le-au trimis celor de la Pollstar au inclus și două seri de spectacol în Stuttgart, la Hanns Martin Schleyer Halle, care au adus trupei venituri de 3.3 milioane de dolari.

În acest moment, Metallica se află într-o pauză de trei luni, căreia îi va urma partea americană a turneului de promovare a ultimului album lansat de ei „Hardwired... To Self-Destruct”, WorldWired .

 

Veniturile pe care Metallica le-a obținut de pe urma acestui turneu, în 2017, sunt de 152.8 milioane de dolari, în total, din care 110.3 milioane de dolari au fost obținuți în America.

Foto: Guliver / Getty Images

Web radios