Iată motivul pentru care Marylin Manson nu a putut urca pe scenă la concertul din Toronto

Nimic grav, se pare. Doar o gripă afurisită.

Pe 26 iulie, Marilyn Manson nu și-a putut face apariția pe scenă alături de Rob Zombie conform planificării.  

Motivul pentru absența lui Marilyn este, se pare, gripa. Artistul a scris pe pagina sa oficială de Twitter că „se recuperează și toate spectacolele următoare vor fi susținute, începând cu apariția de la Heavy Montreal.”

 

Celor care au achiziționat bilete la concertul din Toronto, la care Manson nu s-a prezentat, special pentru a-l vedea pe artist, le-a fost rambursat costul biletelor la punctul de achiziție. Ca să compenseze pentru absența lui Manson, Rob Zombie a interpretat piesa „Sweet Dreams (Are Made Of This)”.

Zombie și Manson au început cel de-al doilea turneu împreună, „Twins of Evil: The Second Coming”, pe 11 iulie. Primul turneu comun al celor doi cântăreți a avut loc în 2012, terminându-se în același loc în care acesta curent a început: DTE Energy Music Theatre, Detroit.

Manson își promovează în cadrul turneului actual cel mai recent disc, „Heaven Upside Down”, care a apărut în luna octombrie a anului trecut.

Foto: Facebook

Web radios