Solistul Disturbed, David Draiman, declară că „literalmente orice piesă de pe noul disc ar putea fi un hit”. „Evolution”, cel mai nou album al americanilor, va apărea pe piață la data de 19 octombrie, acesta fiind înregistrat la studiourile The Hideout, alături de producătorul Kevin Churko.
Videoclipul primului single extras de pe disc a fost lansat săptămâna trecută și așteaptă să fie vizionat mai jos. Piesa se numește „Are You Ready”, iar clipul aferent acesteia a fost regizat de Roboshobo (Metallica, Alice In Chains, Mastodon, Green Day).
Într-un interviu acordat publicației Metal Hammer, Draiman declară că „Evolution” este un urmaș demn pentru „Immortalized” (2015), care a fost cel de-al cincilea album al formației ce a ocupat prima poziție în clasamentul Billboard 200.
„Dacă aș muri după ce apare acest album, nu m-ar deranja ca el să fie ultimul lansat,” spune cântărețul. „Mereu am avut un obiectiv – ca toate piesele de pe un album să aibă potențial de hit” continuă David.
Acum câteva zile, și chitaristul Dan Donegan a acordat un interviu celor de la postul de radio 101 WRIF din Detroit, în cadrul căruia a discutat despre noul disc al americanilor.
Conform spuselor chitaristului, diferența față de albumele precedente a fost că băieții au creat câteva piese pe moment. „La înregistrarea discurilor precedente aveam deja materialul gata. De data asta, am fost mai relaxați, am creat pe moment.”
Foto: Annie Atlasman