Olandezii de la Epica vor începe să înregistreze un nou album, cel mai probabil, în 2019. Chitaristul Mark Jansen a declarat într-un interviu cu Metal Wani că, momentan, formația este prea ocupată cu lansarea cărții planificate, „The Essence Of Epica”.
„Acum strâng laolaltă poze vechi pe care le mai găsesc prin computer,” spune Jansen. „ Mai colecționez și lucruri vechi pe care le găsesc și ar putea fi interesante pentru carte. Pe lângă asta, am scris deja o piesă pentru următorul material discografic Epica. Dar acum avem o grămadă de timp, probabil vom intra în studio la sfârșitul lui 2019”.
Cel mai recent disc semnat Epica, „Epica Vs. Attack On Titan Songs”, a apărut pe 20 iulie, prin intermediul casei de discuri Nuclear Blast.
Foto: Facebook