În cadrul unui interviu oferit publicației Tuonela, solistul Adam „Nergal” Darski a discutat despre cel mai recent album semnat Behemoth.
Noul disc al formației, „I Loved You At Your Darkest”, a apărut pe piață săptămâna trecută, pe data de 5 octombrie, prin intermediul casei de discuri Nuclear Blast.
„După un nume cu așa o rezonanță precum The Satanist, cred că ar fi fost o greșeală fatală să încerc să inventez ceva care să fie deasupra lui,” declară Darski. „Este cel mai bun titlu. Nu există ceva mai bun. A trebuit să mă întorc la originile mele, să mă regăsesc și să aduc la suprafață ceva care să scuture subgenul nostru, ceva care să îi nedumirească pe oameni, care îi va face să își pună întrebări”.
Printre lucrurile interesante pe care le-am aflat despre numele discului este faptul că este inspirat din Biblie. „Este chiar ceva ce a spus Iisus,” declară Darski. „Faptul că Behemoth folosește citatul ca bază pentru acest album este sacrilegiu dus la extrem,” continuă el.
Albumul a fost produs de către membrii trupei, și co-produs de Daniel Bergstrand (Meshuggah, In Flames), mixat de Matt Hyde (Slayer, Children Of Bodom), apoi masterizat de către Tom Baker (Nine Inch Nails, Marilyn Manson).
Iată ce piese au inclus polonezii pe noul disc:
- Solve
- Wolves Ov Siberia
- God = Dog
- Ecclesia Diabolica Catholica
- Bartzabel
- If Crucifixion Was Not Enough...
- Angelvs XIII
- Sabbath Mater
- Havohej Pantocrator
- Rom 5:8
- We Are The Next 1000 Years
- Coagvla
Foto: Facebook