În turneul actual, Nine Inch Nails pare să readucă în prezent o mulțime de piese pe care nu le-au mai cântat de aproape o veșnicie. După ce în septembrie au cântat „Happiness In Slavery” pentru prima dată din 1995 și până acum (Phoenix), ei au interpretat, după o pauză de 10 ani, și melodia „Starfuckers, Inc.” (Chicago). Filmarea o găsești, ca de obicei, la sfârșitul articolului. Americanii se află acum în turneu pentru a promova albumul lansat vara trecută.
Ultimul material de studio lansat de Nine Inch Nails, „Bad Witch”, a creat ceva controverse la apariție din cauză că a fost promovat ca fiind un LP, deși conține numai șase piese care însumează în jur de 30 de minute.
Având în vedere discrepanța dintre aparență și esență, solistul Trent Reznor a declarat pentru publicația Kerrang! că promovarea discului ca LP a fost o decizie „nu foarte sexy” luată de trupă. „Nu mă gândisem deloc la cum stă treaba cu serviciile de streaming și unde apar materialele noi și, dintr-o dată, mi-am dat seama că EP-urile sunt ascunse printre singleuri și restul chestiilor de la coadă,” a explicat el. „Nu a fost vreo schemă ca să îi păcălim pe oameni,” a mai spus artistul, „am vrut doar ca materialul să nu ajungă la capătul listei. Nu cerem mai mulți bani pe el, așa că de ce s-ar agita cineva?”
„Bad Witch” a fost lansat în luna iunie a anului curent și marchează sfârșitul trilogiei din care fac parte „Not The Actual Events” (2016) și „Add Violence” (2017).
Foto: Facebook