2016- Solistul, compozitorul și poetul Leonard Cohen mare, la vârsta de 82 de ani, la domiciliul său din Los Angeles.
Cohen și-a început cariera publicandu-și poeziile și ca romancier în anii '50-'60, iar în muzica s-a lansat în 1967, la vârsta de 33 de ani. Leonard Cohen a publicat peste 12 romane şi volume de poezie şi a înregistrat peste 20 de albume.
Foto: Getty Images/ Guliver.
1963 - The Beatles pleacă în Irlanda unde cânta singurele două concerte date vreodată în această tara.
1969 - The Rolling Stones pornesc cel de-al șaselea turneu nord american. Alături de Stones mai cânta Ike și Tina Turner, Chuck Berry și B.B. King.
1974 - Ted Nugent câștigă un premiu pentru cel mai bun tintaș după ce reușește să nimerească o veverița de la 150 de metri.
1987 - Bruce Springsteen ajunge nr 1 în Statele Unite cu albumul "Tunnel Of Love". Al 8-lea album din discografia lui Springsteen va ajunge la vânzări de platină pe piața americana.
1991- Izzy Stradlin, chitaristul Guns N’ Roses anunță plecarea din formație din cauza neînțelegerilor cu ceilalți membri.
2002 - Sute de fani Guns N’ Roses au luat parte la o revoltă în Vancouver, revoltă care a izbucnit când primul concert al al trupei rock în nouă ani a fost anulat cu puțin timp înainte de ora spectacolului. 12 fani Guns n Roses sunt arestați.
2020 - Basistul Midnigt Oil moare de cancer, la 62 de ani.
Bones Hillman, pe numele sau adevarat Wayne Stevens, a cântat pentru Midnight Oil din 1987 până in 2020, participand la reunirea și turneul formației din 2017. A murit în casa sa din Milwaukee.
1943- s-a născut Joni Mitchell (Roberta Anderson), solistă canadiană
1967- s-a născut Sharleen Spiteri, vocalista grupului Texas
1971 - s-a născut Robin Finck, chitarist Nine Inch Nails și Guns N' Roses.