Info
grup *hard-rock din Marea Britanie, format în 1970 la Londra
Descriere
Box–Byron, nucleul formaţiei, au cîntat iniţial în The Stalkers (1964); vor forma Spice, cu Paul Newton, Hensley şi organistul Cliff Benett. În 1970 trupa îşi schimbă bateristul prin cooptarea lui Alex. Napier; renunţă la Benett şi în această formulă devin Uriah Heep (numele este preluat după cunoscu tul personaj al lui Charles Dickens). După editarea primului album se instalează în fruntea ierarhiei grupurilor britanice de hard-rock, cu impact şi în Statele Unite. Înregistrările intră în *clasamente: Sweet Freedom (1973) primeşte *discul de aur; Sweet Lorraine figurează în *US Top 100. În 1974 basistul Gary Thain (intrat în formaţie cu doi ani înainte) este electrocutat pe scenă în timpul unui concert ţinut la Dallas; în locul său întră John Wetton (ex-*Family, ex-*King Crimson, *Roxy Music); activitatea grupului începe să dea semne de oboseală; în 1983, singurul membru din formula originară rămas în formaţie era Mick Box; Hensley înregistrase deja două albume solo. Cu un nou vocalist, John Lawton, şi cu basistul Trevor Bolder, Uriah Heep încearcă o revenire în aria *heavy-metal. Cîntă în deschidere la *Jethro Tull, *Kiss, *Foreigner. Schimbările de personal continuă; prin formaţie mai trec Chris Slade, Lee Kerslake (colaborator al lui *Ozzy Osbourne). Grupul a continuat înregistrările şi concertele în Europa şi în cele două Americi. În România au evoluat la Festivalul Rock ’92 (11 sept.). Iau parte la concertul de lansare al albumului Mătase albă - *Iris, nov. 2002.
Discografie
Very’eavy, Very’umble (1970); Salisbury (1971); Look At Yourself (1971); Demons And Wizards (1972); The Magician’s Birthday (1972); Live (1973); Sweet Freedom (1973); Wonderworld (1974); Return To Fantasy (1975); The Best Of Uriah Heep (1975); High And Mighty (1976); Fire Fly (1977); Inocent Victim (1977); Fallen Angel (1978); Conquest (1980); Abominog (1982); Head First (1983); Equator (1985); Live In Europe (1987); Live At Shepperton (1988); Live In Moscow (1988); Legacy (1988); Raging Silence (1989); Still ’eavy, Still Proud (1990); Different World (1991); Different World (1994); Sea Of Light (1995); Sonic Origami (1998); Spellbinder (1999); Future Echoes Of The Past (2001)