Info
grup *rock din Marea Britanie, format în 1991 la Manchester.
Descriere
Muzica grupului avînd puternice influenţe *The Beatles a făcut din Oasis, la mijlocul anilor ’90, liderul curentului *pop din Marea Britanie şi Europa. Formaţia a fost înfiinţată de Arthurs şi de McGuigan, rămaşi fără ocupaţie după desfiinţarea trupei The Rain. Mai întîi l-au cooptat pe Liam ca solist vocal, acesta aducîndu-l ulterior în formaţie pe fratele său, Noel (abia întors dintr-un turneu mondial alături de Inspiral Carpets). În această formulă înregistrează o *demotape cu opt piese; o prezintă managerului John Marr, care le oferă un contract şi îi introduce în circuitul de cluburi, trupa fiind astfel remarcată de Alan McGee (de la Creation Records). Prin intermediul său vor semna la sfîrşitul lui 1993 un contract cu Sony Music. Debutul discografic este pregătit printr-o serie de concerte (importante ca audienţă) în deschiderea grupurilor The Verve şi Real People. Produs de Dave Bachelor şi de Mark Coyle, Definitly Maybe va fi precedat de *extrasul pe single Super sonic. Pînă la sfîrşitul lui 1994 mai apar Shakermarker, Live Forever şi Whatever. Albumul va fi declarat disc de platină în Statele Unite. În 1995, bateristul Tony McCaroll părăseşte formaţia, locul lui fiind luat de Alan White. Celebritatea cîştigată este confirmată la începutul lunii august de un mini turneu în Anglia (cu casa închisă) şi de invitaţia lui *Neil Young de a apărea alături de trupa sa la concertul de la King’s College din Londra. What’s The Story, Morning Glory consolidează popularitatea Oasis în Europa; alte trei extrase pe single ajung în clasamente: Wonderwall, Don’t Look Back In Anger şi Champagne Supernova. What’s The Story, Morning Glory devine al doilea album ca vînzări din istoria industriei muzicale din Marea Britanie (la *BRIT Awards 1996 este desemnat Nest British Album, Oasis – Best British Group, Wonderwall- Best British Video), În Statele Unite este declarat de cinci ori disc de platină. Noel înregistrează alături de Chemical Brothers fără un succes notabil, cu toată promovarea pieselor pe *MTV. Este pregătit şi un prim turneu în Statele Unite, care se va dovedi însă un fiasco; mai multe concerte au fost anulate, motivîndu-se oboseala excesivă a membrilor grupului. La 21 august este lansat la Londra albumul Be Here Now, precedat de extrasul pe single D’You Know What I Mean; ulterior este lansată pe single şi piesa All Around The World. Fără a aduce elemente muzicale noi, în prima săptămînă de la apariţie s-a vîndut în peste 800.000 de exemplare. Standing At The Shoulder Of Giants a fost înregistrat fără Arthurs, care a părăsit formula, motivînd prin dorinţa de a petrece mai mult timp cu familia. Familiar To Million este înregistrarea concertului din 2000 de pe stadionul Wembley. Hindu Times, primul extras pe single de pe Heaten Chemistry, debutează pe locul întîi în UK Top; în următoarea săptămînă piesa coboară pe locul 4 semn că succesul acestui single s-a datorat curiozităţii. După o despărţire de Liam, activitatea se reia; la începutul lui oilie 2002 dau trei concerte Open-Air la Londra (biletele fiind epuizate din februarie). Componenţa, Liam, Noel, White, Andy Bell, ch., Gem Archer, bas. Lansarea albumului Heaten Chemistry a fost precedată de un scandal de proporţii întrucît majoritatea pieselor au apărut pe internet; fraţii Gallagher susţin că a fost vorba de preluarea cu un walkman. a unor sesiuni de înregistrări. Discul s-a vîndut în 232.000 de copii în prima săptămînă de la lansare.
Discografie
Definitly Maybe (1994); What’s The Story, Morning Glory (1994); Be Here Now (1997); Standing At The Shoulder Of Giants (2000); Familiar To Million (2000); Heaten Chemistry (2002)