The Cranberries

grup *rock din Marea Britanie, format în 1990 la Limerick, Irlanda

Primul nume al trupei a fost Cranberry Saw Us; membri fondatori – fraţii Noel şi Mark Hogan. O’Riordan a fost selectată prin concurs; ea le-a prezentat o versiune nefinisată a piesei Linger. În această formulă este înregistrată o casetă (în studiourile lui Pearce Gilmore), care multiplicată în 300 de exemplare este vîndută de magazinele de specialitate independente din Irlanda. O altă casetă, cu piesele Linger şi Dreams este trimisă marilor case de discuri din Marea Britanie. În 1992 grupul semnează un contract cu Island Records; numele formaţiei este scurtat la The Cranberries. Cu Gilmore manager şi inginer de sunet se realizează primul single, Uncertain; discul este un fiasco din punctul de vedere al criticilor şi din cel financiar. Între Gilmore şi membrii formaţiei încep disensiunile, în final Cranberries renunţînd la serviciile acestuia. Este angajat un nou manager, Geoff Travis şi pentru albumul de debut se optează pentru inginerul de sunet Stephen Street care anterior lucrase cu *The Smiths. Albumul de debut este lansat în primăvara lui 1993; primele extrase pe singel sînt Dreams şi Linger; nici una dintre piese nu atrage atenţia britanicilor. În vara aceluiaşi an grupul susţine un turneu în Statele Unite alături de The The şi Suede. Presa americană primeşte cu căldură formaţia Cranberries, iar postul de televiziune MTV include în programul de heavy-rotation piesa Linger. Pînă la sfîrşitul anului Linger atinge poziţia a 8-a din Billboard Hot 100; Everybody Else Is Doing It, So Why Can’t We? devine de două ori disc de platină în Statele Unite; publicul din Marea Britanie reconsideră atît single-ul Linger cît şi întreg albumul care ajunge pe locul 1 în UK Top în vara lui 1994. Primul single de Top, Linger, atrage atenţia asupra formaţiei şi a potenţialului muzical al acesteia. Grupul susţine un concert la Festivalul „Woodstock“ ’94. No Need To Argue (produs tot de Stephen Street), apare în toamna lui 1994 (US Top locul 6); devine de trei ori disc de platină; conţine hit-urile Zombie şi Ode To My Family. Din cauză că O’Riordan se impune clar în ochii presei ca lider al formaţiei zvonuri privind despărţirea de aceasta circulă cu repeziciune. Albumul To The Faithfull Departed, produs de Bruce Fairburn care anterior lucrase cu *Aerosmith, financiar nu se ridică la nivelul precedentelor; oferă totuşi trei singel-uri de top: Salvation, War Child şi When You’re Gone. Cu Bury The Hatchet grupul îşi reconfirmă poziţia pe piaţa muzicală; vara şi toamna anului 1999 găsesc în clasamente extrasele pe single, Just My Imagination, Promises şi Animal Instict. Pentru Wake Up And Smell The Coffee grupul apelează din nou la producătorul Stephen Street; Time Is Ticking Out, primul extras pe single arată că grupul este departe de succesul repurtat cu Zombie sau cu Ode To My Family. Totuşi recitalul de la San Remo din 2002 este un succes.

Everybody Else Is Doing It, So Why Can’t We? (1993); No Need To Argue (1994); Bury The Hatchet (1999); Wake Up And Smell The Coffee (2001)