REGULAMENT GENERAL CAMPANII

SECTIUNEA 1. ORGANIZATORUL 

Campaniile ROCK FM (denumita in cele ce urmează „Campania”) sunt organizate de catre MEDIA GROUP SERVICES INTERNATIONAL S.R.L, cu sediul social in Splaiul Unirii nr. 165, cladirea TN Offices 1, Etaj 10, Camera B, Sector 3, Bucuresti, Romania, numar de ordine la Registrul Comertului de pe langa Tribunalul Bucuresti J40/4497/2001, cod unic de inregistrare 13869251, atribut fiscal RO, pe paginile de social media ale postului de radio ROCK FM (Facebook, Instagram), pe pagina de interne www.rockfm.ro sau adhoc în cadrul emisiunilor difuzate pe post a carui licenta este detinuta de societatea afiliata CANET RADIO SRL (“CANET RADIO”); 

Campania se va desfasura conform prezentului regulament („Regulamentul”) numai în cazul în care pentru o anumită Campanie nu există un Regulament specific anunțat de către Organizator. Prezentul Regulament este obligatoriu pentru toti participantii, fiind adus la cunostinta publicului conform legislatiei aplicabile in Romania, fiind disponibil in mod gratuit oricarui solicitant, atat la sediul Organizatorului din Splaiul Unirii, nr. 165, etaj 10, Sector 3, Bucuresti cat si prin afișare pe site-ul ROCK FM. 

Organizatorul isi rezerva dreptul de a modifica Regulamentul, respectiv de a opri sau a suspenda desfasurarea unei Campanii, fara a fi obligat sa justifice aceste decizii si fara a fi obligat la plata de daune interese oricaror persoane, urmand ca orice fel de modificari, respectiv decizii de oprire/suspendare a desfasurarii Campaniei sa intre in vigoare dupa comunicarea publică a acestora.  Campania va putea fi intrerupta in caz de forta majora sau printr-o decizie a Organizatorului.

Prin organizarea Campaniilor se urmărește promovarea mărcilor de notorietate publica Rock FM precum si a programelor din grila postului de radio Rock Fm.

SECTIUNEA 2. DREPTUL DE PARTICIPARE LA CAMPANIE

La campanie poate participa orice persoana fizica rezidenta in Romania, care a implinit varsta de 18  ani pana la data inscrierii in vederea participarii la campanie.

Nu pot participa la Campanie angajatii Organizatorului, ai societatii Canet Radio SRL (titularul licentei de emisie a postului de radio „Rock FM”), precum si ai celorlalte societati implicate contractual in organizarea campaniei. Nu au dreptul de a participa la campanie nici rudele de gradul I, II sau III ale persoanelor mentionate anterior.

SECTIUNEA 3. LOCUL DE DESFASURARE, DURATA ȘI PREMIILE CAMPANIEI 

Campania este organizata si se poate desfășura pe teritoriul Romaniei, pe postul de radio RockFM, pe paginile social media ale postului Rock FM (Facebook, Instagram), pe site-ul www.rockfm.ro sau în cadrul unor evenimente în cadrul cărora care postul de radio sau brandul Rock FM este implicat si include concursuri cu premii.

Durata Campaniei, respectiv a fiecărui concurs din cadrul unei Campanii, precum și premiile acordate se vor comunica public la data anunțării acestora, în mediile în care se derulează Campania, conform mențiunilor de mai sus.

SECTIUNEA 4. INSCRIEREA LA CAMPANIE ȘI MECANICA GENERALĂ (MODUL DE DESFĂȘURARE) AL ACESTEIA.

In vederea participării la Campanie, participanților nu le vor fi impuse in contrapartida niciun fel de taxe sau cheltuieli directe sau indirecte de catre Organizator. Cu toate acestea, participantii vor suporta cheltuielile normale pentru servicii care fac posibila participarea la Campanie, anuntarea castigatorilor, precum si servicii de Internet, telefonie, servicii radio, cheltuieli cu deplasarea la locul predarii premiu, etc.

În cazul în care în cadrul mecanicii aferente fiecărei Campanii Organizatorul anunta necesitatea unei înscrieri prealabile, participanții care doresc să se înscrie trebuie să procedeze cu stricta respectare a mecanicii de consurs, a termenelor și cerințelor cuprinse în aceasta. 

Mecanica/modul de desfășurare a unui Concurs din cadrul Campaniei se va anunța de fiecare dată prin comunicare publică în mediul în care se derulează (anunț în cadrul emisiunilor radio, publicare pe site-ul www.rockfm.ro, publicare pe paginile social media ale postului RockFM).

Desemnarea câștigătorilor se realizeaza prin decizia DJ-ilor RockFM, care au în vedere următoarele criterii de jurizare: respectarea cerintei de concurs (mecanica) și a Regulamentului; originalitate (răspunsuri originale, fiind cat mai diferite fata de comentariile celorlalti participanti); creativitate (se puncteaza răspunsurile și fotografiile – atunci când este cazul conform mecanicii– cele mai creative). Decizia Dj-ilor Rock Fm este finala. 


Ori de câte ori mecanica impune înscrierea cu o fotografie, participantul declară și garantează că este autorul fotografiei încărcate/transmise/înscrise în concursul Campaniei sau deține toate drepturile de autor cu privire la această fotografie. Participantul acordă organizatorului dreptul de a putea folosi fotografia încărcată în scopul participarii la concursul Campaniei pe site-ul www.RockFM.ro, inclusiv pe paginile de social media (Facebook, Instagram) ale posturilui de radio, pe toata perioada de derulare a Campaniei în vederea promovării campaniei, dar și ulterior cu referire la Campania derulată.

Participantul la Campanie înţelege si acceptă faptul că publicarea fotografiilor și/sau a mesajelor transmise reprezintă o condiție esențială a participării la concursurile Campaniei ce impun aceasta cerinta si nu poate pretinde niciun beneficiu material pentru simpla publicare. Participantul acceptă prin înscrierea la concursul campaniei că organizatorul va prelucra imaginea surprinsă în fotografia înscrisă, iar dacă fotografia cuprinde imaginea altor persoane, participantul acceptă că are acordul acelor persoane de a folosi imaginea acestora și de a înscrie fotografia în concursul Campaniei, având calitate de operator al datelor și imagini pe care le transmite pe propria răspundere Organizatorului. Participantul își exprimă acordul expres pentru prelucrarea și publicarea imaginii minorilor din fotografii, în cazul în care fotografia înscrisă în concursul Campaniei conține imaginea unor minori. Participantul înțelege și acceptă că poate exprima acest acord cu privire la prelucrarea și publicarea imaginii minorului pe care o transmite în fotografia înscrisă în concursul Campaniei respective. 

Prin înscriere, participantul accepta faptul ca toate imaginile inscrise in campanie  pot fi facute publice pe pagina de internet rockfm.ro si pe pagina de social media (facebook, instagram) a postului de radio Rock FM. 

Nu este permisă înscrierea fotografiilor sau a mesajelor obscene sau indecente ori imorale (inclusiv si nelimitandu-se la referiri la nuditate, pornografie sau vulgaritate). Fotografiile nu trebuie să fie contrare bunelor moravuri, nu trebuie să conțină detalii defaimatoare, cuvinte sau simboluri jignitoare pentru persoane de o anumita rasa, apartianand unei anumite minoritati/entitati, religie, orientare sexuala, convingere politica sau grup socio-economic, nu trebuie sa incite la violenta, discriminare si ura sau sa contina amenintari. Organizatorul isi rezerva dreptul de a modera si anula orice inscriere asupra careia planeaza suspiciuni de nerespectare a prevederilor prezentului Regulament Oficial sau pe care acesta nu le considera potrivite/ decente.


Mesajele / Raspunsurile care contin un limbaj tendentios sau vulgar nu vor fi luate in considerare, mesajele fiind inlaturate si participantul descalificat. Organizatorul nu isi asuma responsabilitatea privind continutul raspunsurilor, sau pentru raspunsuri care cad sub incidenta drepturilor de autor, raspunderea revenind in totalitate participantului la Campanie.

Un participant poate castiga un singur premiu, o singura data pe toata perioada desfasurarii Campaniei. Daca se constata ca un participant declarat anterior castigator a mai fost declarat castigator ulterior, ramane valabil doar primul premiu castigat. Organizatorul isi rezerva dreptul de a invalida castigatorul daca se constata ca a mai castigat o data in cadrul Campaniei. 

In cazul in care premiul nu va fi acordat, va ramane in posesia Organizatorului. 

Organizatorul isi rezerva dreptul (i) de a anula orice participare la Campanie care se efectueaza prin incalcarea Regulamentului și a mecanicii; (ii) de a refuza acordarea premiilor in cazul constatarii unor cazuri de nerespectare a Regulamentului și a mecanicii; (iii) de a descalifica orice participant care participă prin metode frauduloase sau încearcă obținerea în orice mod a unui premiu folosind metode frauduloase.

NOTA:

Participantul accepta, prin prezentul Regulament, faptul ca Organizatorul nu este obligat sa-si justifice decizia in momentul in care acestia considera ca respectivul participant a folosit metode frauduloase. Astfel, orice tentativa de fraudare atrage dupa sine eliminarea din campanie a participantului in cauza. Orice participant, desemnat castigator sau nu, poate fi eliminat din concurs in baza suspiciunii de frauda.


Organizatorul nu raspunde pentru eventualele disfuncționalități ale tertilor sau sistemelor acestora, cum ar fi: distribuitori de energie electrica, operatori de telefonie, proprietari sau administratori ai retelelor de telecomunicatii, internet etc.

Prin inscrierea la o Campanie, participantii confirma cunoasterea prevederilor Regulamentului, a mecanicii anunțate si isi exprima acordul in privinta acceptarii regulilor si conditiilor ce le sunt aplicabile, participarea la concursul Campaniei implicand obligativitatea respectarii integrale a prevederilor prezentului Regulament și a mecanicii anunate.


SECTIUNEA 5. PREMIILE CAMPANIEI 

Premiile și valoarea acestora se va anunța de fiecare dată prin comunicare publică în mediul în care se derulează Concursul/Campania (anunț în cadrul emisiunilor radio, publicare pe site-ul www.rockfm.ro, publicare pe paginile social media ale postului RockFM).


Castigatorii campaniei vor fi anuntati printr-o comunicare/postare publică în mediul în care a avut loc Concursul Campaniei. Anunțarea câștigătorilor se poate realiza printr-o referire la ID-ul contului social media cu care participantul s-a inscris in Campanie prin raspunsul la postarea de concurs, atunci când este cazul.

Prin participarea in Campanie, Participantii desemnati Castigatori isi exprima acordul de a fi contactati telefonic in vederea validarii. Reprezentantul Organizatorului va contacta castigatorul telefonic, in minimum 10 zile lucratoare de la data desemnării câștigătorului.

Orice discrepante intre datele de identificare (nume, prenume, varsta si numar de telefon) furnizate in momentul inscrierii in concurs, si cele furnizate ulterior desemnarii participantului respectiv drept castigator al unui premiu anuntat prin prezentul Regulament, indreptateste Organizatorul sa descalifice Participantul, si respectiv sa refuze acordarea premiului.

Daca sunt identificate cazuri de fraudare a inscrierilor, Organizatorul are dreptul de a nu transmite premiile astfel obtinute sau de a solicita restituirea acestora astfel primite si de a urmari din punct de vedere juridic (prin intermediul organelor de cercetare si/sau instante judecatoresti) respectivele persoane pentru recuperarea prejudiciilor cauzate. 


Un concurent poate castiga un singur premiu la un singur concurs in decurs de 90 de zile calendaristice. In cazul in care un participant se inscrie din nou in Campanie, dupa castigarea unui premiu, va fi descalificat in cazul in care va castiga din nou un premiu.


Premiul se expediaza de regulă prin curier la adresa indicată de către câștigător sau se transmite în format electronic pe email (în cazul biletelor de acces electronice, voucherelor etc), ocazie cu care predarea se consemnează într-un Proces Verbal.

Durata maxima de predare a premiilor nu va depasi 90 de zile lucratoare, socotite de la data anuntarii castigatorului premiului in direct, pentru ambii organizatori. Premiile câștigate și nerevendicate in decurs de 90 de zile calendaristice de la data castigarii concursului rămân în posesia organizatorului. 

Organizatorul poate prelungi acest termen atunci când din motive organizatorice nu poate încheia formalitățile de acordare a premiului înăuntrul termenului, cu condiția ca noul termen si situațiile ce au determinat întârzierea formalităților sa fie comunicate câștigătorilor.

Din momentul in care premiile oferite in cadrul Campaniei nu se mai afla in posesia Organizatorului, toate riscurile legate de acestea se transfera la castigator.

Nu este permisă, în nicio situaţie, cedarea premiului câştigat către unul sau mai mulţi terţi sau acordarea contravalorii premiului in bani si nici nu se poate cere modificarea parametrilor sau a  caracteristicilor sau a optiunilor premiilor.

Organizatorul isi rezerva dreptul de adauga la concursurile Campaniei si alte premii in afara de cele anunțate inițial.

Daca in timpul Campaniei nu se inscrie niciun Participant sau se inscriu mai putini Participanti decat numarul estimat de premii, atunci premiile ramase neatribuite vor ramane la dispozitia Organizatorului.


SECTIUNEA 6. TAXE SI IMPOZITE AFERENTE

În cazul în carea valoarea unui premiu este mai mare de 600 lei, Organizatorul va calcula si va vira in numele Castigatorului la bugetul de stat impozitul aferent veniturilor din premii, conform art. 110 din Legea nr. 227/2015 privind Codul Fiscal, cu modificarile si completarile ulterioare. 

Impozitul cu retinere la sursa este de 10% si se aplica asupra diferentei dintre valoarea in lei a premiului si suma de 600 de lei.  Daca suma de 600 de lei este modificata in baza dispozitiilor legale in vigoare la momentul acordarii premiului, se va lua in considerare suma astfel modificata.

Orice alte obligatii de natura fiscala sau de orice alta natura, in legatura cu premiile acordate in cadrul Campaniei, cad si raman in sarcina exclusiva a castigatorilor premilor respective.


SECTIUNEA 7 PRELUCRAREA DATELOR CU CARACTER PERSONAL

Datele personale ale participanților la Campanie vor fi procesate in conformitate cu prevederile Regulamentului nr. 679/2016 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulație a acestor date.

Prin participarea la acesta Campanie, fiecare Participant înțelege necesitatea prelucrarii datelor personale in vederea desfasurarii Campaniei in bune conditii. Prelucrarea datelor se realizeaza in scopul derulării campaniei, desemnării castigatorilor si acordarii premiilor.

Pentru activitati ulterioare de marketing direct / publicitate / reclama, orice prelucrare a datelor cu caracter personal se va efectua in baza consimtamantului Participantilor. Organizatorii garanteaza ca prelucrarea oricaror date personale va fi efectuata cu respectarea dispozitiilor Regulamentului (UE) 2016/679 al Parlamentului European și al Consiliului din 27 aprilie 2016 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal („Regulamentul UE”).

Organizatorul va pastra confidentialitatea cu privire la datele personale ale Participantilor, le va utiliza numai in scopurile stabilite prin Regulament si le va transmite catre terti exclusiv sub obligatie de confidentialitate si doar in scopul prelucrarii acestor date personale in vederea desfasurarii prezentei Campanii. 

Drepturile Participantilor privind datele cu caracter personal, categoriile de date cu caracter personal prelucrate in baza prezentului Regulament, durata si scopul prelucrarii precum si orice alte detalii relative prelucrarii datelor cu caracter personal sunt redate in cadrul Anexei 1 (”Informații cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal”).


SECTIUNEA 8. LITIGII

Eventualele litigii aparute între Organizator si participantii la campanie se vor rezolva pe cale amiabila.

In cazul in care orice participant are de semnalat un incident in legatura cu desfasurarea campaniei, prealabil fata de orice actiune in justitie, se va adresa Organizatorului cu o sesizare in acest sens, in termen de maximum 30 de zile de la data incidentului. Dupa aceasta data, nicio sesizare nu va mai fi luata in considerare de catre Organizator. Organizatorul va formula un raspuns la sesizarea inaintata in termen de maximum 15 zile lucratoare.

 In cazul in care petentul nu este multumit de raspunsul primit sau de modalitatea de solutionare a incidentului, are posibilitatea sa se adreseze instantelor judecatoresti romane competente.

Organizatorul nu isi vor asuma nicio raspundere cu privire la pretentiile tertilor sau ale institutiilor asupra premiilor castigate de catre participanti.


 SECTIUNEA 9. CLAUZE FINALE

Participarea la campanie implica acceptarea si obligativitatea respectarii conditiilor prevazute in prezentul Regulament.

Organizatorul isi rezerva dreptul de a modifica oricand prevederile prezentului Regulament in masura in care analiza privind eficacitatea campaniei o va impune, cu conditia comunicării publice a modificărilor în unul din mediile în care concursul este organizat. 


Prezentul regulament general se completează cu mecanica specifică sau regulamentul specific (acolo unde Organizatorul consideră ca este cazul) al fiecărui concurs organizat.


ANEXA nr. 1 - Informatii cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal –


1. Date privind operatorul de date cu caracter personal si imputernicitul/ subimputernicitii


In vederea desfasurarii Campaniei, datele cu caracter personal ale participanților vor fi prelucrate de catre:

MEDIA GROUP SERVICES INTERNATIONAL S.R.L, cu sediul social in Splaiul Unirii nr. 165, Cladirea TN Offices 1, Etaj 10, Camera B, Sector 3, Bucuresti, Romania, numar de ordine la Registrul Comertului de pe langa Tribunalul Bucuresti J40/4497/2001, cod unic de inregistrare 13869251, atribut fiscal RO  („Operatorul”)

prin împuternicitul CANET RADIO S.R.L. cu sediul in Bucuresti, Splaiul Unirii nr.165, Cladirea TN Offices 1, et.10, camera C, sector 3, inmatriculata la Oficiul Registrului Comertului de pe langa Tribunalul Bucuresti sub nr. J40/15043/2007, cod unic de inregistrare RO20211002.


Datele de contact ale Operatorului pentru nelamuriri sau exercitarea drepturilor de catre persoanele vizate cu privire la datele cu caracter personal sunt urmatoarele: 

MEDIA GROUP SERVICES INTERNATIONAL S.R.L, cu sediul social in Splaiul Unirii nr. 165, Cladirea TN Offices 1, Etaj 10, Camera B, Sector 3, Bucuresti, Romania, telefon: 021 318 8000, email:privacy@mgsi.ro.


2. Categorii de date cu caracter personal procesate in cadrul Campaniei

In cadrul Campaniei, Operatorul prin intermediul Împuternicitului va colecta de la participanți urmatoarele categorii de date cu caracter personal:

(i) nume;

(ii) prenume;

(iii) nume de utilizator pe pagina social media al participantului la Campanie (numai dacă este o cerință în cadrul mecanicii de concurs).

(iv) data nasterii si localitatea de resedință/domiciliu

(v) mesajul/răspunsul înscris în concurs și fotografia (numai dacă este o cerință în cadrul mecanicii de concurs).

In cadrul Campaniei, Operatorul prin intermediul Împuternicitului va colecta suplimentar de la castigatori urmatoarele categorii de date cu caracter personal:

(i) numar de telefon mobil in format national de 10 cifre;

(ii) adresa postala sau de email pentru livrarea premiilor ;

(iii) Cod numeric personal – necesar pentru calcularea si virarea impozitului (unde este cazul).

Data nasterii si localitatea vor fi colectate doar pentru a putea verifica daca varsta Participantilor si rezidenta este conform Regulamentului, adica 18 ani impliniti la momentul inscrierii in Campanie si rezident in Romania. 


3. Scopul procesarii

Datele cu caracter personal ale participantilor la Campanie vor fi prelucrate de catre Operator prin intermediul Imputernicitului si Subimputernicitului, in vederea:

(i) organizarii si desfasurarii Campaniei;

(ii) desemnarii si validarii castigatorilor;

(iii) atribuirii premiilor si indeplinirii obligatiilor fiscale si financiar contabile ale Operatorului;

(iv) protejarii intereselor legitime (asigurarea dreptului la aparare in instanta).



4. Temeiul juridic al prelucrarii

Datele vor fi prelucrate in temeiul consimtamantului si/ sau al interesului legitim, prin acceptarea de catre persoana vizata a Regulamentului si a anexelor la acesta.


5. Destinatarii datelor cu caracter personal

Datele cu caracter personal colectate in cadrul Campaniei de catre Operator vor fi dezvaluite Imputernicitilor, curierului in vederea livrarii premiului castigatorilor, precum si autorităților, in cazurile in care Operatorul trebuie sa respecte obligațiile impuse de legislația in vigoare. 


6. Perioada de stocare a datelor cu caracter personal

Datele cu caracter personal ale Participantilor declarati necastigatori vor fi stocate timp de 60 de zile de la incheierea Campaniei, cu exceptia situatiei in care au optat pentru primirea de alte informatii din partea Imputernicitului/operatorului cum ar fi newsletter, marketing, etc.

Datele cu caracter personal ale castigatorilor, vor fi stocate de catre Operator conform prevederilor legale aplicabile in materie financiar-contabila, respectiv 10 (zece) ani de la data acordarii premiului. 

La expirarea perioadei de stocare a datelor cu caracter personal, Operatorul va sterge/distruge aceste date de pe mijloacele de prelucrare si stocare, impunand imputernicitilor obligatii similare.


7. Drepturile persoanelor vizate

In vederea asigurarii unei prelucrari echitabile si transparente, Operatorul asigura participantilor, pe durata Campaniei, urmatoarele drepturi:

(i) dreptul de retragere a consimtamantului cu privire la prelucrare, in orice moment, fara ca aceasta sa afecteze legalitatea prelucrarii efectuate pe baza consimtamantului inainte de retragerea acestuia;

(ii) dreptul de a solicita accesul la datele cu caracter personal;

(iii) dreptul de a solicita rectificarea datelor cu caracter personal;

(iv) dreptul de a solicita stergerea datelor cu caracter personal 

(v) dreptul la restrictionarea prelucrarii;

(vi) dreptul de a se opune prelucrarii, exceptand cazul in care dispozitii legale prevad contrariul;

(vii) dreptul la portabilitate a datelor;

(viii) dreptul de a depune o plangere in fata Autoritatii Nationale de Supraveghere a Prelucrarii Datelor cu Caracter Personal.


8. Protectia datelor cu caracter personal apartinand minorilor sub 18 ani

Intrucat la Campanie pot participa exclusiv persoanele fizice cu varsta de minimum 18 ani la data inceperii Campaniei, nu vor fi prelucrate si stocate date apartinand persoanelor cu varsta mai mica de 18 ani, cu excepția cazului în care un particpant major înscrie în concurs o fotografie conținând imaginea unui minor, caz în care prelucrarea vizează imaginea în cauză, fără alte referiri la minori. In situatia in care Operatorul / Imputernicitul primeste date cu caracter personal apartinand persoanelor cu varsta mai mica de 18 ani, aceste date vor fi imediat sterse/ distruse de pe mijlocele de prelucrare si stocare ale Operatorului/ Imputernicitului. In cazul in care un parinte sau un titular al autoritatii parintesti notifica prelucrarea unor date cu caracter personal apartinand unor persoane cu varsta mai mica de 18 ani, Operatorul / Imputernicitul va sterge distruge imediat aceste date de pe mijlocele de prelucrare si stocare. 


9. Securitatea datelor cu caracter personal

Operatorul se obliga sa implementeze masuri tehnice si organizatorice adecvate in vederea asigurarii unui nivel de securitate corespunzator datelor cu caracter personal apartinand participantilor la Campanie. Operatorul se obliga sa impuna imputernicitilor obligatii similare. La evaluarea nivelului adecvat de securitate se va tine seama in special de riscurile prezentate de prelucrarea datelor cu caracter personal, generate in special, in mod accidental sau ilegal, de distrugerea, pierderea, modificarea, divulgarea neautorizata sau accesul neautorizat la datele cu caracter personal transmise, stocate sau prelucrate.

Prin participarea la Campanie, participantii isi exprima acordul cu privire la furnizarea datelor cu caracter personal catre Operator si/ sau societatile comerciale implicate in organizarea prezentei Campanii, in scopul includerii acestor date cu caracter personal in baza de date a Operatorului operata de catre imputerniciti, in scopul participarii la Campanie, identificarii si validarii ca si castigator, inmanarii si primirii premiului.


10. Modificarea politicii de prelucrare a datelor cu caracter personale

Operatorul are dreptul de a modifica prezenta Anexa la Regulament oricand pe durata desfasurarii Campaniei, numai in cazul in care se descopera masuri mai eficiente pentru protejarea si securizarea datelor cu caracter personal ale persoanelor vizate si fara a afecta drepturile si libertatile acestora. Orice astfel de modificare va fi publicata pe site-ul Operatorului si/ sau al Campaniei, respectiv va fi adusa la cunostinata Participantilor prin aceleasi mijloace prin care au fost încunoștințate cu privire la Regulament.