Ian Gillan: "Dacă Ritchie Blackmore nu ar fi părăsit Deep Purple în 1993, trupa s-ar fi destrămat"

Ian Gillan spune că Steve Morse a ajutat la reconstruirea Deep Purple după perioada cu Ritchie Blackmore. În cadrul unui interviu cu Eddie Trunk la postul de radio SiriusXM, Gillan a lăudat contribuțiile aduse de Morse grupului Deep Purple, spunând:

"Când a ajuns la bord, el a reunit trupa. Eram destul de deprimați. Adică Joe Satriani ne-a salvat de la a ne îneca și ne-a scos din groapă. Dar Steve a fost acolo pentru a ne ajuta să reconstruim cu albumul "Purpendicular", iar de acolo ne-am angajat într-un regim complet diferit, cu un mod diferit de a lucra și totul diferit. El a fost nemaipomenit".

Întrebat dacă lui Steve Morse i-a fost dificil să înlocuiască un chitarist legendar ca Blackmore, Gillan a explicat că în acea perioada lucrurile nu mergeau deloc bine și că trupa se îndrepta înspre final.

"Locurile mai mici [în care cântau] nu se umpleau". Așa că, dacă am fi continuat în acel fel, iar Ritchie n-ar fi plecat, am fi încheiat; acesta ar fi fost sfârșitul. Și un alt lucru a fost răspunsul lui Steve la o întrebare la prima noastră conferință de presă. Când cineva l-a întrebat "Cum se simte să fie în pantofii lui Ritchie Blackmore?", el a spus: "Din câte știu, Ritchie și-a luat pantofii cu el când a părăsit trupa".

Blackmore este co-fondator al Deep Purple și a scris multe dintre cele mai memorabile riff-uri, inclusiv "Smoke On The Water", dar nu mai cântat cu grupul de la plecarea sa, din 1993. Morse a preluat efectiv treaba lui Blackmore în 1994 și de atunci a fost în grup un timp mai îndelungat decât Ritchie Blackmore.

Foto; Getty Images/ Guliver.

 

Web radios