Godsmack au planificat un turneu nord-american alături de Volbeat

Până atunci, însă, noi apucăm să îi vedem live la Arenele Romane din București.

Godsmack vor pleca într-un turneu nord-american alături de Volbeat, acesta fiind împărțit în șase concerte care vor avea loc în S.U.A. și unsprezece spectacole pe teritoriu canadian.

Turneul european de promovare a albumului „When Legends Rise” a fost amânat din cauza morții fiului chitaristului Tony Rombola, altfel ne-am fi întâlnit cu americanii pe 25 noiembrie. Godsmack, însă, revine la București cu două concerte – pe 31 martie și pe 1 aprilie, la Arenele Romane. 

„When Legends Rise” a apărut pe piață pe 27 aprilie, iar lansarea a coincis cu aniversarea de 20 de ani de la apariția LP-ului de debut al formației. Cel de-al șaptelea disc a fost produs de Erik Ron, care a colaborat cu Panic! At The Disco și Saosin.

Foto: Guliver/Getty Images

 

Web radios