Americanii Shinedown au lansat al doilea videoclip al melodiei „Get Up”, de data asta fragmentele video fiind filmate în timpul concertelor susținute de băieți sau în culise. Pentru melodie, solistul Brent Smith s-a inspirat din situația basistului Eris Bass, care suferă de depresie.
Datorită acestei piese, Shinedown au ajuns să aibă cele mai multe piese în top 10 din istoria clasamentului Billboard Rock Airplay, dar și al treisprezecelea loc fruntaș în topul Billboard Mainstream Rock Songs.
Albumul a fost produs în totalitate de basistul Eric Bass, care „probabil a căpătat vreo sută de fire de păr albe din cauza asta”, după cum spune toboșarul Barry Kerch.
„Încercăm să nu comparăm materialul pe care îl scoatem cu ce am făcut înainte,” spunea solistul într-un interviu acordat publicației The Morning Blaze. „Nu vrem să mergem pe principiul că trebuie să depășim ultimul album pe care l-am lansat,” a continuat el.
Albumul „Attention Attention” a debutat, și el, pe primul loc în clasamentul Billboard Top Rock Albums.
Foto: Facebook