Chitaristul Halestorm, Joe Hottinger, a dezvăluit pentru cei de la postul de radio KFMW Rock 108 din Iowa că formația se ocupă de un „pachet special” pe care o să îl lanseze cu ocazia aniversării de zece ani de la debutul grupului. De producție s-a ocupat, la momentul respectiv, Howard Benson (My Chemical Romance, P.O.D.), cel mai cunoscut single de pe album fiind „I Get Off”.
„Lzzy și cu mine am trecut prin tot materialul demo pe care l-am creat între 2005 și 2008, când încercam să punem cap la cap primul album,” declară Hottinger. „Uitasem complet de piesele alea. Parcă le aud pentru prima dată. Nu sunt teribile, dar există un motiv pentru care nu au fost incluse pe primul album. Aveau, totuși, magia pentru care luptăm chiar și în ziua de astăzi. Am realizat că încă facem ceea ce ne-am dorit dintotdeauna. Suntem foarte norocoși,” completează artistul.
Recent, americanii au lansat videoclipul melodiei care dă și numele celui mai recent disc al lor, „Vicious”. Piesa asta este exact ultima pe care artiștii au creat-o pentru materialul discografic.
„Ne place foarte mult cuvântul vicious, dar nu voiam să îl folosim în sensul lui obișnuit,” este declarația solistei Lzzy Hale, relatează Blabbermouth. „Așa că i-am făcut un rebranding, l-am transformat în ceva care să reprezinte puterea unei persoane, încercările glorioase și sentimentul pe care îl ai când reușești să învingi tot ce îți stă în cale. Ce nu mă omoară, mă face vicioasă!”
Trupa a câștigat și un premiu Grammy pentru melodia „Uncomfortable”, „Best Rock Performance”. Acesta nu a fost primul Grammy al formației, ci premiera a avut loc în 2012, când americanii au câștigat la categoria „Best Hard Rock/Metal Performance” cu melodia „Love Bites (So Do I)”.
Cel de-al patrulea album al carierei americanilor, „Vicious”, a apărut pe piață în iulie 2018 prin intermediul casei de discuri Atlantic. Discul a ocupat, în prima săptămână de la lansare, poziția a opta în clasamentul Billboard 200 cu 29.000 de exemplare vândute.
Foto: Facebook