Mark Morton (Lamb Of God) a declarat pentru Metal Insider că formația lucrează la un nou disc. „Lucrăm la o grămadă de material nou,” spune chitaristul. „Am avansat destul de mult. Nu am terminat de scris, dar, cum spuneam, am avansat. Am făcut demouri și suntem în pre-producție. Așa că nu avem o dată de lansare concretă. Nu știu dacă se va întâmpla spre sfârșitul anului ăstuia sau pe la începutul anului viitor, dar suntem pe val. Facem progrese,” completează el.
Lamb Of God sărbătoresc anul ăsta 15 ani de la lansarea unuia dintre cele mai influente discuri pe care le-au creat - „Ashes of the Wake” - și cum altfel să marcheze momentul ăsta decât prin relansarea materialului. O ediție specială a albumului va apărea pe piață săptămâna viitoare.
Ca bonus, americanii vor adăuga melodia „Another Nail For Your Coffin” și demourile unora dintre cele mai apreciate piese ale lor: „Laid To Rest”, „Ashes Of The Wake” și „Remorse For The Dead”.
„Amintindu-mi acum momentul respectiv, lansarea acestui disc a fost un punct de cotitură pentru trupă,” spune Morton. „Făceam tranziția de la scena underground, unde ne simțeam încrezători și eram confortabili la o lume mult mai dură, unde ochi mult mai critici ne-au studiat. A fost prima noastră lansare prin intermediul unei case de discuri cu renume și primul nostru material promovat agresiv prin intermediul canalelor de media. Îmi amintesc senzația de încredere, dar și presiunea pe care o simțeam, incertitudinea că vom reuși să ne mărim grupul de fani”.
Turneul final al celor de la Slayer îi aduce împreună pe legendarii Lamb Of God, Cannibal Corpse și Amon Amarth.
Foto: Facebook